Meseria care există în fiecare colţ al planetei şi este în mare pericol să fie preluată de roboţi şi de inteligenţa artificială

Autor: Ioana Niţă Postat la 14 mai 2023 163 afişări

Robotizarea şi tehnologia inteligenţei artificiale pătrund în tot mai multe domenii şi simplifică tot mai multe activităţi repetitive, fără o valoare adăugată mare sau greu de realizat din cauza lipsei de personal. O astfel de activitate este cea de curăţenie în spaţiile foarte mari, de la supermarketuri până la depozite şi hale de producţie, iar un startup local s-a gândit să rezolve şi această problemă: a dezvoltat roboţi mobili autonomi care pot face în mod automatizat curat în astfel de spaţii. Startupul, numit Agora Robotics, va începe să producă roboţii pentru curăţeniE începând din această vară şi are deja mai multe comenzi de la clienţi.

Suntem la a treia iteraţie de robot. Am trecut prin conversaţiile cu potenţialii noştri clienţi, de fapt, chiar avem deja clienţi care aşteaptă să dăm robotul în producţie. Sunt companii din industrie, din retail, pentru că robotul nostru se adresează în mare parte sectorului de retail şi sectorului de producţie, celui de depozitare, logistică ş.a.m.d. Practic, acolo unde sunt spaţii mari care necesită curăţenie. Acum noi încă suntem în teste cu robotul, însă ne pregătim pentru intrarea în producţie în vara acestui an pentru a scoate primele serii de roboţi. Ne-am axat pe un model mic pentru spaţiile de până în 2.000 de metri pătraţi, care ar fi potrivit pentru supermarketuri, şi pe un model mai mare care să acopere suprafeţe de până la 20.000 de metri pătraţi“, a spus în cadrul emisiunii ZF IT Generation, Paul Popescu, fondator şi CEO al Agora Robotics.

El a demarat proiectul Agora Robotics în urmă cu trei ani, însă a început studiul roboticii şi a altor tehnologii complementare în urmă cu mai mulţi ani în cadrul proiectului privat de cercetare-dezvoltare Modulab. „Practic, am început partea de proiectare de roboţi autonomi în urmă cu cinci ani. A fost o oportunitate bună în momentul pandemiei să ne concentrăm pe nişte roboţi autonomi de dezinfecţie pentru spitale. În scurt timp am reuşit să dezvoltăm un astfel de robot care a fost imediat preluat de clienţii noştri, inclusiv de spitale şi companii, pentru că era foarte mare nevoie în momentul acela de a avea certitudinea unei dezinfecţii fără contact prin metoda radiaţilor ultraviolete. În continuare, roboţii aceştia sunt în folosinţă, sunt la fel de buni pentru alţi agenţi patogeni în afară de SARS-CoV2.

Cazul acesta este unul foarte elocvent pentru utilizarea automatizării, pentru că natura acţiunii de dezinfecţie presupune nişte radiaţii nocive, care sunt la fel de nocive şi pentru oamenii care fac asta”, a relatat fondatorul Agora Robotics, adăugând că partea de automatizare şi robotică a venit ca o încununare a tuturor celorlalte discipline pe care le-a experimentat de-a lungul timpului în cadrul Modulab - hardware, mecanică, design ş.a.m.d.. „A fost un pas natural. Am început destul de timid partea de roboţi. Am început, practic, cu robotul pe care îl dezvoltăm acum, cel de curăţenie industrială, pentru că am observat o nişă în piaţă foarte mare pentru genul acesta de sisteme automatizate. Şi am început prin a testa piaţa.”

Care sunt avantajele utilizării roboţilor mobili autonomi pentru curăţenie? „Criza forţei umane este una foarte mare. Deficitul de forţă de lucru ajunge undeva aproape de 50% în zona în care activăm noi, cel de facility management. Acesta ar fi primul avantaj la care te poţi gândi. Alături de acesta vin toate celelalte avantaje care vin odată cu automatizarea. Cuantificarea, operarea de la distanţă, rapoarte minuţioase pentru fiecare detaliu al operaţiunilor - câţi centimetri pătraţi au curăţat într-o perioadă de timp, cum a fost suprafaţa înainte, cum este după, cât detergent s-a folosit, câtă apă, unde se poate face economie, unde poţi ajusta din costuri etc. Deci ai un control foarte granular al operaţiunilor”, a explicat el.

Având în vedere că roboţii autonomi de curăţenie dezvoltaţi de Agora Robotics vor putea înlocui clasicele aparate de curăţenie care au nevoie de un operator, de un om, start-up-ul va oferi roboţii ca un serviciu lunar (robot as a service), costurile fiind similare cu cele aferente unui salariu plătit unui angajat care face această muncă acum. Investiţiile în proiectul Agora Robotics din ultimii trei ani depăşesc un milion de euro, start-up-ul fiind susţinut de Simtel Team, companie românească de inginerie şi tehnologie listată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti şi lider naţional în domeniul energiei regenerabile. Aceasta a intrat în acţionariatul Agora Robotics cu o participaţie de 51%.

Producţia pentru roboţii de dimensiune mai mică, potriviţi pentru spaţii de până la 2.000 mp, va începe din vară, start-up-ul având deja peste 60 de comenzi de la clienţi. Iar din toamnă, Agora Robotics va demara şi producţia pentru modelul de robot de dimensiune mai mare, care poate acoperi mai uşor spaţii de până la 20.000 mp. Roboţii vor fi ansamblaţi pe plan local, pentru un control mult mai bun, precum şi pentru asigurarea calităţii, iar primele pieţe-ţintă sunt cele din Europa. „Faptul că putem face producţia la nivel european conferă un altfel de statut produsului. De asemenea, avem mult mai mult control asupra părţii de service. Noi vrem să vindem roboţii în prima fază în ţările europene cu toate că avem cereri cam de peste tot din lume, dar în primă fază o să îi testăm probabil până la sfârşitul anului în România şi ne vom extinde la nivel european pe măsură ce putem oferi un serviciu de mentenanţă şi service foarte bun. Este un detaliu foarte important detaliul”, a menţionat Paul Popescu.

Pe termen lung, obiectivul Agora Robotics este de a dezvolta un ecosistem de roboţi mobili autonomi (hardware şi software) care contribuie la automatizarea proceselor logistice şi curăţenia pentru companii care au în administrare depozite sau spaţii largi - retaileri, aeroporturi, centre logistice. Mai exact, pe lângă roboţii pentru curăţenie şi dezinfecţie, start-up-ul are în plan să dezvolte şi alte tipuri de roboţi autonomi care să îndeplinească diferite sarcini din zona logistică. „Noi ne-am axat în acest moment pe roboţii de curăţenie, dar noi plănuim să facem un întreg ecosistem, pentru că am văzut nevoia asta din partea clienţilor. Practic, noi avem gata şasiul şi platforma autonomă care face acelaşi lucru. Deci putem să aplicăm aceeaşi tehnologie pentru alte funcţionalităţi, cum ar fi logistica, unde este mare nevoie de transportat, cărat produse în depozit sau din depozit la raft.”   

Rubrica „Start-up Pitch”

1. Paul Popescu, fondator şi CEO al Agora Robotics

Ce face? Dezvoltă roboţi mobili autonomi care pot face în mod automatizat curăţenie în spaţii mari – de la supermarketuri până la depozite şi hale de producţie.

2. Cristian Dan, cofondator şi CTO al Yayzy

Ce face? A dezvoltat o aplicaţie mobilă pentru calcularea şi reducerea amprentei de carbon, iar acum lucrează şi la o soluţie care să poată fi integrată direct în sistemele acestora de online banking.

„La sfârşitul anului trecut am început să pivotăm spre a vinde tehnologia ca API (Application Programming Interface - n.red.) către bănci şi instituţii financiare care au acces la date bancare pentru că ele sunt un canal de distribuţie mult mai mai larg decât aplicaţia noastră. Acum ţintim câteva bănci mari în Marea Britanie şi deja suntem în conversaţie destul de avansate cu una din top 3 bănci de aici.“

Rubrica „Start-up Update”

Bogdan Năforniţă, fondator şi CEO al Profluo - soluţie bazată pe machine learning pentru automatizarea procesării de documente contabile

Ce e nou? Startupul local şi-a propus să îşi crească anul acesta portofoliul de clienţi de la 150 la circa 500 şi să ajungă astfel la venituri de cinci ori mai mari decât în prezent. Totodată, startupul vrea să lanseze şi un produs complementar soluţiei Profluo în decursul acestui an şi tatonează în acelaşi timp şi posibilita­tea de a se extinde şi în afara României prin parteneri. În iunie anul trecut, Profluo a obţinut o finanţare de 500.000 de euro de la Early Game Ventures, finan­ţare care a fost recent suplimentată de fondul de investiţii împreună cu patru business angels locali.

„Prin investiţia care s-a materializat în aceste zile prin runda de follow-on a fondului Early Game Ventures, împreună cu o serie de business angels care s-au alăturat rundei noastre de finanţare, noi căutăm să ne consolidăm foarte mult produsul, pentru că deja ne confruntăm cu o piaţă mult mai solicitantă, cu oportunităţi mult mai interesante de integrare şi de parteneriate tehnice şi atunci trebuie să investim şi mai mult în produs din punct de vedere tehnic.“



Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF în noiembrie 2019 şi realizată în prezent împreună cu BCR Innovx, are ca ţintă descoperirea startupurilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. După mai bine de 370 de ediţii, emisiunea are un nou format în care adăugăm o serie de rubrici pentru a aduce plus valoare în ecosistemul local de startupuri tech – Start-up Pitch, Start-up Update, Start-up Boost, Start-up Star, Investor Watch, Sfatul expertului şi What’s Hot.

Dacă aveţi un proiect de startup tech scrieţi-ne pe adresa de e-mail zfitgeneration@zf.ro.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.