Cumpărăturile online, din ce în ce mai populare. Black Friday 2017, succes pe toate liniile

Autor: Florin Casota Postat la 28 noiembrie 2017 786 afişări

Apetitul europenilor, şi în special al românilor, pentru consum este din ce în ce mai mare, ceea ce se vede cu ochiul liber şi în creşterea comerţului online. Datele pentru anul acesta arată o ascensiune de două cifre a comerţului online în românia, ajungând până la 2,8 miliarde de euro.

Conform Asociaţiei Române a Magazinelor Online (ARMO), comerţul online pe plan local va ajunge la aproximativ 2,8 miliarde de euro, cu 35% mai mult faţă de 2016 şi peste estimarea iniţială de 2,5 miliarde de euro.

”Evoluţia comerţului electronic din primele nouă luni ale anului, precum şi ţintele anunţate de magazinele online pentru cel mai important eveniment de shopping al anului, Black Friday, ne-au determinat să reevaluăm în creştere estimarea privind valoarea pieţei comerţului online în 2017, la 2,8 miliarde de euro„, declară Florinel Chiş, director executiv al Asociaţiei Magazinelor Online.

Şi estimările GPeC organizaţie dedicată segmentului de comerţ online din regiune, se referă la o valoare a cumpărăturilor realizate de români în mediul online în acest an cu aproximativ 30% mai mare faţă de 2016, ajungând la o valoare de 2,2 - 2,3 miliarde de lei. ”Anul trecut piaţa de e-commerce a cunoscut o creştere spectaculoasă de 38%, în timp ce plăţile online au înregistrat o creştere şi mai mare, în jur de 40-45%. Plăţile online reprezintă, în acest moment, 12-14% din totalul plăţilor, mai exact este prima oară după 10 ani în care am reuşit să depăşim pragul de 10% din totalul plăţilor. PayU a înregistrat o creştere de 61% în anul financiar trecut, cea mai bună evoluţie din ultimii 12 ani. Estimăm că anul viitor, întreaga piaţă de e-commerce va atinge 2,7-3 miliarde de euro„, spune Marius Costin, country manager la PayU Romania.

Anul trecut, comerţul online din România a crescut cu 38%, ajungând la o valoare de 2,05 miliarde de euro, conform raportului european privind comerţul electronic realizat de Global Ecommerce Association, ritm care plasează România pe primul loc în Europa după rata de creştere şi pe locul doi la nivel global după Australia, care a înregistrat un avans de 40%.

”Comerţul online are potenţial foarte bun de creştere. Dacă la avansul organic al acestei verticale putem miza şi pe o strategie naţională de digitalizare care să permită dezvoltarea serviciilor digitale, pe suport pentru promovarea micilor afaceri online şi a comerţului electronic transfrontalier, dar şi pe iniţiative de dezvoltare a competenţelor digitale pentru cetăţeni, perspectivele vor fi chiar mai bune. Ne aşteptăm, de altfel, ca valoarea comerţului online să ajungă la 5 miliarde de euro până în 2020„, a mai adăugat Florinel Chiş.

în ţările din Europa de Est, inclusiv România, valoarea medie a coşului de cumpărături se situează la aproximativ 50 euro. ”Pentru anul în curs, observăm că valoarea medie a coşului de cumpărături a scăzut foarte uşor. Nu este însă rău, asta pentru că frecvenţa cumpărăturilor online a crescut. Românii au început să comande online mai des, ori de câte ori au nevoie de un produs nou, ceea ce ne face să credem că piaţa locală este într-o etapă de dezvoltare şi de continuă maturizare„, spune Andrei Radu, fondator şi CEO al GpeC.

Categoriile preferate de cumpărătorii online români sunt electronice şi electrocasnice, fashion & beauty, home & deco, urmate de articole şi accesorii pentru copii.

Românii sunt printre cei mai mobili consumatori şi în medie traficul înregistrat de pe platformele mobile a depăşit numărul de vizite de pe desktop. Preferinţa pentru vizitele de pe mobil se vede peste tot în lume, însă comparativ cu alte pieţe din regiune, România are anumite caracteristici ce încurajează tot mai mult acest proces, precum rapiditatea internetului, alături de apetitul românilor pentru cele mai noi tehnologii. Potrivit GpeC, într-un orizont de 3-4 ani, peste 80% dintre vizitatori vor ajunge să folosească telefoanele mobile sau tabletele atunci când fac cumpărături online.

Preferinţa de plată diferă de la magazin la magazin, dar românii apreciază în continuare plata ramburs. în cazul eMAG, cel mai mare retailer român, 70% dintre plăţi se fac ramburs şi 30% cu cardul; spre comparaţie, în totalul pieţei de comerţ online, 90% din plăţi se fac numerar, odată cu primirea coletului.

Totuşi, comerţul online din România încă nu se apropie de nivelul pe care îl are domeniul din Europa Centrală şi de Vest. Conform estimărilor eCommerce Foundation, valoarea cumpărăturilor online realizate în Europa ar urma să crească de la 523 miliarde în 2016 la 593 miliarde de euro în 2017.

Mai mult, 75% din tranzactiile online europene sunt realizate în ţările din Europa Centrală şi de Vest, primele poziţii fiind ocupate de Marea Britanie, Franţa, Germania, Spania şi Italia, potrivit lui Jorji Abraham, managing director al eCommerce Foundation. Acelaşi trend ascendent se resimte şi în dinamica pieţei locale. înainte de weekendul cu reduceri, GPeC, estima vânzări de Black Friday care vor atinge sau vor depăşi pragul de 170 de milioane de euro.

eMAG anunţă că shoppingul online a intrat sub dominaţia smartphone-urilor deoarece două treimi din totalul vizitelor de Black Friday pe platforma online au venit de pe telefoanele inteligente, fără a menţiona totuşi câte comenzi au fost plasate de pe telefoane. Ediţia din acest an a Black Friday a adus 8,3 milioane de vizite pe site-ul eMAG şi comenzi de 1,1 milioane de produse, în valoare de 360 milioane lei, cu 10 milioane lei peste estimarea iniţială şi cu o creştere de 20% raportată la ediţia anterioară din 2016. 30% dintre cumpărători au ales să plătească cardul, restul alegând varianta ramburs. ”Principalele fenomene pe care le-am înregistrat în Black Friday 2017 sunt: dominaţia mobilului, saltul istoric al plăţilor cu cardul şi orientarea clienţilor către produse din game superioare“, declară Tudor Manea, director general al eMAG.

Creşterea salariilor din ultimul timp este evidentă şi în apetitul pentru consum al românilor, aceştia cheltuind mai mult decât anul trecut, valoarea medie a unui coş eMAG ajungând la 970 de lei.

”Clienţii au comandat produse din game superioare, cu mai multe funcţii şi cu specificaţii mai bune. Această tendinţă este suţinută de creşterea veniturilor din ultimul an şi de deschiderea de a investi în calitatea vieţii“, completează Tudor Manea. Cele mai mari creşteri ale valorii medii la produsele comandate au fost înregistrate în categorii precum: telefoane mobile, gaming şi PC-uri, mobilă, televizoare, produse audio şi video, electrocasnice mici, fashion şi cosmetice. Principalele categorii cu cerere în creştere, raportat la anul trecut, sunt fashion, îngrijire personală, anvelope şi televizoare.

Fashion Days a înregistrat comenzi în valoare de 26,2 milioane de lei, sumă fără TVA, de Black Friday, în creştere cu 50% faţă de vânzările de anul trecut. Clienţii Fashion Days au plasat peste 300.000 de comenzi în site şi în aplicaţia de mobil. Majoritatea achiziţiilor realizate cu acest prilej au fost făcute direct în aplicaţia de mobil Fashion Days – 65% din total, confirmând trendul global specific retailului de fashion de creştere a vânzărilor pe dispozitivele mobile.

”Shoppingul pe mobil şi produsele de lux au fost opţiunile clienţilor Fashion Days de Black Friday. Traficul pe mobil a fost cel mai mare de până acum, numărul de comenzi plasate s-a situat, de asemenea, la cel mai înalt nivel, iar bugetul clienţilor pentru obiecte vestimentare şi încălţăminte a fost peste aşteptări, semn că românii s-au răsfăţat în această campanie“, declară Robert Berza, general manager la Fashion Days.

în medie, valoarea unei comenzi plasate pe Fashion Days a fost în valoare de 380 de lei şi a inclus 2,9 articole. Cea mai mare comandă plasată a fost în valoare de 14.500 de lei, iar comanda cu cel mai mare număr de produse a inclus 55 de articole.  

Libris.ro, cel mai mare retailer online de carte din România, a vândut de Black Friday cărţi în valoare de peste 1,5 milioane de lei. în cele 24 ore de campanie, Libris.ro a înregistrat peste 13.000 comenzi, fiind accesat de peste 150.000 vizitatori. 73% dintre comenzi au fost plasate de femei, iar judeţele din care s-au înregistrat cele mai multe comenzi au fost Bucureşti, Cluj, Timiş, Iaşi şi Braşov. Cele mai vândute cărţi au fost cele din categoria beletristică, reprezentând 48% din total, urmate de cele din categoria cărţi pentru copii, cu 31% din vânzări. Autorii cu cele mai multe cărţi vândute au fost un autor roman contemporan, Petronela Rotar, cu 659 exemplare, şi clasicul rus Lev Tolstoi, cu 554 volume vândute.

”Faţă de alte pieţe unde grupul Answear este prezent, românii au cel mai mare apetit pentru reducerile de Black Friday, realizând în medie cu 10-15% mai multe cumparaturi decât alte pieţe. Astfel, Answear a înregistrat în primele zile de reduceri cu 50% mai multe comenzi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi am avut o creştere a numărului de vizite pe site cu peste 45%. Am înregistrat cu aproximativ 15% mai multe comenzi din partea bărbaţilor, aceştia cumpărând în medie câte trei produse simultan“, spune Raluca Radu, country manager pe România al Answear.

în cadrul PayU, cel mai mare procesator de plăţi, valoarea totală a tranzacţiilor online a fost de aproximativ 115 milioane lei, cu o valoare medie a coşului de cumpărături de 695 lei. ”Doar anul acesta, în ziua de vineri, 17 noiembrie, în platforma PayU s-au înregistrat tranzacţii din peste 50 de ţări. Este un alt indicator care confirmă importanţa comerţului transfrontalier: a venit momentul ca magazinele online din România să înţeleagă că este la fel de uşor să faci comerţ online de la est la vest pe cât este de la vest la est şi să aibă curaj să îşi extindă afacerea în afara graniţelor ţării“, afirmă Marius Costin.

Din totalul tranzacţiilor, 35% au fost plătite cu un card în rate. Românii au plătit în rate cu aproximativ 60% mai mult decât o tranzacţie online cu altă metodă de plata online; valoarea medie a coşului de cumpărături plătit în rate ajunge la 945 lei. ”Românii încep să înţeleagă că Black Friday nu înseamnă lichidări de stoc, aşa cum se întâmplă în America, şi că doar anumite categorii de produse au reduceri semnificative. Acum vorbim de un public care nu mai achiziţionează doar din impuls, ci de din ce în ce mai mulţi oameni care se pregătesc, verifică înainte produsele şi categoriile de care sunt interesaţi şi face achiziţii în cunoştinţă de cauză“, completează şeful PayU Romania.

Ponderea categoriilor de produse cumparate online de Black Friday 2017 este similară cu structura pieţei, în general: IT&C în frunte, însumând 90% din totalul cumpărăturilor, urmat de fashion cu 7% şi eTail (home & deco, produse cosmetice, produse alimentare, vinuri, jucarii, etc.) – 3% din totalul cumpărăturilor.

Ideall.ro, un alt magazin online de electronice şi electrocasnice, a vândut produse de peste 3 milioane de euro în weekendul 17-19 noiembrie. Comenzile de pe dispozitive mobile au fost cu 60% mai mari faţă de 2016. Cei mai mulţi clienţi sunt utilizatori de iPhone, iPad şi Samsung Galaxy S7. Totuşi, mai mult de jumătate din comenzi au fost plasate telefonic şi de pe desktop.

Ideall.ro a avut o cifră de afaceri de 13,5 milioane de euro în 2016, iar pentru 2017 estimează 20 de milioane de euro, cu o creştere de 50% faţă de anul trecut.

Alt retailer, FashionUP, consemnează o creştere cu 44% a vânzărilor realizate la ediţia din acest an a Black Friday, comparativ cu 2016. De asemenea, faţă de anul trecut, a crescut cu 12% şi valoarea medie a coşului de cumpărături.

în Cehia, valoarea cumpărăturilor din mediul online ajunge la 3,9 miliarde de euro pe an şi 96% dintre utilizatorii de internet cehi au realizat cumpărături online cel puţin o dată, 65% cumpără o dată la 3 luni, iar 27% dintre aceştia achiziţionează produse din mediul online lunar.

Poate că România nu a ajuns la nivelul ţărilor din Europa Centrală şi de Vest, dar comerţul online este în creştere, iar în peisajul online apar tot mai multe magazine care vând pe plan local, dar şi pe pieţe străine.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.