Are 27 de ani şi a renunţat la antreprenoriat ca să muncească pentru alţii: le-a mărit afacerea de zece ori în criză

Autor: Ioana Matei Postat la 13 februarie 2014 5996 afişări

După o experienţă de antreprenor nereuşită la vârsta majoratului, Octavian Moroianu a preluat activităţile subsidiarei locale a companiei ungureşti Decor Floor, specializată în vânzarea de mochete premium, şi a mers contra curentului în fiecare an de criză.

Are 27 de ani şi a renunţat la antreprenoriat ca să muncească pentru alţii: le-a mărit afacerea de zece ori în criză

AM TRECUT PRINTR-UN PROCES DE RECRUTARE CARE A CONSTAT ÎN CINCI INTERVIURI, DINTRE CARE DOUĂ ÎN BUDAPESTA, IAR INTERVIUL FINAL  S-A DESFĂŞURAT ÎNTR-UN APARTAMENT DIN VITAN„, descrie Octavian Moroianu, business partner al furnizorului de soluţii pentru pardoseli Decor Floor, unul dintre momentele definitorii în carieră. Avea 23 de ani atunci, iar poziţia pentru care aplica era de sales team leader al companiei ungureşti ce avea ca business principal vânzarea de mochetă medium şi premium către corporaţii.

A acceptat jobul în pofida sediului improvizat într-un apartament al firmei şi la 27 de ani conduce operaţiunile subsidiarei locale a companiei. Din momentul când a fost recrutat, filiala din România a crescut de zece ori: de la o cifră de afaceri de 230.000 euro în 2009 la 2,6 milioane de euro anul trecut.

Afacerea Decor Floor este împărţită în două segmente, în funcţie de tipul de client: divizia de retail şi divizia de contract business, care reprezintă motorul businessului. Ambele vând soluţii pentru pardoseli din categoria medium şi premium, dintre care comercializarea mochetei reprezintă 65% din activitate. Cei mai mulţi clienţi sunt companii multinaţionale şi companiile care se ocupă de construcţii de spaţii, partea de retail ocupând 10% din afacere, fiind lansată de mai puţin de doi ani.

CONCOMITENT CU CREŞTEREA CIFREI DE AFACERI, FIRMA S-A MUTAT DIN APARTAMENTUL DIN CARTIERUL VITAN AL CAPITALEI ÎNTR-UN SPAŢIU DE BIROURI ÎN ZONA UNIRII ÎN CARE AU INVESTIT CIRCA 100.000 DE EURO, iar apoi în showroomul Point Zero Casa - destinat în special diviziei de retail a companiei, din zona Pipera. Un al doilea showroom a fost deschis în Târgu-Mureş, iar pe viitor există planuri de extindere în mai multe oraşe mari ale ţării.

RECRUTAREA LUI MOROIANU S-A DESFĂŞURAT ÎNTR-UN MOMENT-CHEIE AL COMPANIEI UNGUREŞTI, ÎN CARE REPREZENTANŢII ACESTEIA HOTĂRAU DACĂ SE JUSTIFICĂ SĂ PĂSTREZE FILIALA DIN ROMÂNIA. Decor Floor a intrat pe piaţa locală în 2005, urmând unul dintre clienţii-cheie ai companiei, OTP Bank, singurul proiect în afara băncii fiind centrul comercial Polus Center din Cluj. Odată ce OTP şi-a blocat activitatea de expansiune, conducerea companiei avea ca alternative fie închiderea firmei, fie resuscitarea acesteia.

S-a decis reorganizarea activităţii companiei, iar Octavian Moroianu a fost ales responsabil pentru aceasta. Absolvent al Facultăţii de Relaţii Comerciale şi Financiar-Bancare în cadrul Universităţii Româno-Americane din Bucureşti, tânărul a dorit să se lanseze în afaceri chiar înainte de a împlini 18 ani. „A trebuit să aştept majoratul pentru a înfiinţa o firmă care se ocupa cu un sistem de publicitate în lift. Am reuşit cu greu să obţin câteva contracte cu clienţi precum Omniasig, Volksbank, Jerry’s Pizza, iar la exit, când aveam 19 ani, am reuşit să câştig 700 de dolari de la asociaţii mei„, descrie Moroianu prima experienţă de business.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/comert/are-27-de-ani-si-a-renuntat-la-antreprenoriat-ca-sa-munceasca-pentru-altii-le-a-marit-afacerea-de-zece-ori-in-criza-12072274
12072274
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.