UniCredit: Curăţarea portofoliilor ţine evoluţia creditelor corporate în România pe minus şi în 2015

Autor: Ovidiu Tempea Postat la 21 ianuarie 2015 88 afişări

Evoluţia creditării se va stabiliza în acest an în România, scăderea cu 0,8% pe segmentul companiilor fiind compensată de creşterea cu 1% pe zona de retail, în condiţiile în care banca centrală continuă să pună presiune pe băncile comerciale pentru curăţarea bilanţurilor, potrivit UniCredit.

Studiul prezentat de grupul italian, în cadrul unei conferinţe susţinute la Viena cu ocazia Forumului Central şi Est European Euromoney, prognozează o creştere cu 0,1% a soldului de credite la nivel de piaţă în 2015, după contracţia cu 3,6% estimată de specialiştii UniCredit pentru anul trecut.

Pe zona împrumuturilor pentru companii, UniCredit apreciază că scăderea volumului de credite în România va frâna anul acesta până la 0,8%, faţă de restrângerea cu 5,6% a soldului în 2014.

Potrivit cercetării UniCredit, România este, de altfel, singura ţară din regiune în care volumul împrumuturilor corporate va continua să se reducă în acest an, restul pieţelor afişând dinamici pozitive, dintre care 0,5% în Bulgaria, 1,8% în Ungaria şi 8% în Polonia.

Carmelina Carluzzo, director adjunct Analiză Strategică Europa Centrală şi de Est la UniCredit, pune contracţia pieţei creditului corporate din România pe seama eforturilor de curăţare a bilanţurilor făcute de bancile autohtone la cererea bancii centrale.

"Ceea ce vedem este efectul curăţării portofoliilor de credite. BNR a pus presiune pe băncile comerciale, ceea ce a impactat soldul împrumuturilor corporate şi ne aşteptăm să continue. Impulsul pozitiv va veni din contribuţia fondurilor europene, însă volumul va fi afectat de măsurile de curăţare a bilanţurilor", a declarat Carluzzo.

Segmentul de retail, pe de altă parte, este estimat să înregistreze o creştere uşoară, de 1% în 2015, faţă de contracţia cu aproximativ 2% anul trecut.

În acelaşi timp, UniCredit prognozează că volumul depozitelor la nivelul sistemului bancar românesc va creşte cu 3% în acest an, dinamică estimată a fi constantă faţă de 2014.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
UNICREDIT,
COMPANII,
NEPERFORMANTE
/actualitate/unicredit-curatarea-portofoliilor-tine-evolutia-creditelor-corporate-in-romania-pe-minus-si-in-2015-13778992
13778992
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.