Sub 25 la sută dintre copii au frecventat programe de tip after school în anul şcolar 2012-2013

Postat la 18 februarie 2014 54 afişări

Mai puţin de un sfert dintre copii au frecventat programe de tip after school în anul şcolar 2012-2013, lipsa acestor servicii şi neajunsurile financiare ale familiilor fiind printre motivele ce duc la privarea celor mici de astfel de programe, rezultă dintr-un studiu realizat de World Vision.

Sub 25 la sută dintre copii au frecventat programe de tip after school în anul şcolar 2012-2013

 Organizaţia World Vision a prezentat, marţi, un program de cercetare privind nevoie de programe de tip "Şcoală după şcoală", realizat în 11 judeţe din ţară, pe un eşantion de 830 de părinţi.

Potrivit cercetării, venitul mediu lunar al familiei are valori până la 2.250 lei/ pe lună în cazul a 78,8 la sută dintre persoanele investigate, iar 31,8 la sută dintre acestea au venituri sub 750 lei/lună/familie.

Situaţia diferă, la acest capitol, de la un judeţ la altul. Astfel, peste 50 la sută din persoanele investigate în judeţele Dolj şi Vaslui au declarat că au un venit mediu lunar pe familie de sub 750 lei. În acelaşi timp, aproape trei sferturi dintre respondenţii din judeţele Constanţa, Vaslui şi Vâlcea şi 94 la sută din Dolj declară venituri sub 1.500 lei/lună/familie.

Doar în judeţele Bistriţa şi Hunedoara, 24,5 la sută, respectiv 36 la sută dintre respondenţi au declarat venituri de peste 3.000 lei/lună/familie.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/sub-25-la-suta-dintre-copii-au-frecventat-programe-de-tip-after-school-in-anul-scolar-2012-2013-12107156
12107156
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.