Scad chiriile celor ce stau în locuinţe ANL. Care sunt noile criterii după care vor fi calculate

Postat la 17 mai 2017 108 afişări  

Chiriile datorate de persoanele cu venituri reduse care beneficiază de locuinţe ANL vor fi diminuate şi calculate după noi criterii, raportate la venitul realizat pe membru de familie, începând cu 12 mai 2017.

Scad chiriile celor ce stau în locuinţe ANL. Care sunt noile criterii după care vor fi calculate
Scad chiriile celor ce stau în locuinţe ANL. Care sunt noile criterii...

Din 12 mai a.c., la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), chiriile datorate de persoanele cu venituri reduse care beneficiază de locuinţe ANL vor fi diminuate şi calculate după noi criterii, raportate la venitul realizat pe membru de familie, se arată într-un comunicat al MDRAPFE.

Acest aspect este reglementat prin Hotărârea de Guvern nr. 304/2017 (aprobată în şedinţa din 6 aprilie 2017), prin care au fost actualizate Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL). Hotărârea a intrat în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial al României nr. 354 din 12 mai 2017.

Modificările au fost aduse pentru a asigura protecţia socială a persoanelor cu venituri mici, prin limitarea cuantumului chiriei, astfel:

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Bio, modă sau afacere? Bio, modă sau afacere?

Miza pe sănătate sau pur şi simplu este „cool” să mănânci bio? Este segmentul produselor ecologice un business profitabil sau mai degrabă riscant? Produsele organice – fie ele alimente, cosmetice, produse de curăţenie, materiale de construcţii sau textile – au cucerit pieţele dezvoltate şi acum iau cu asalt România.

vezi continuarea
ZF.ro
Cei mai bogaţi fotbalişti ai planetei şi averile lor: Deşi Neymar a fost cel mai scump transfer din istorie, nu este cel mai bogat jucător. Surpriza clasamentului Cei mai bogaţi fotbalişti ai planetei şi averile lor: Deşi Neymar a fost cel mai scump transfer din istorie, nu este cel mai bogat jucător. Surpriza clasamentului
ONE.ro
Cuplul momentului! Smiley are o iubită superbă, vedetă la postul TV concurent Cuplul momentului! Smiley are o iubită superbă, vedetă la postul TV concurent
Simona Halep şi-a construit un bloc de şase etaje pe malul mării FOTO
"A murit o parte din mine". Giulia, despre despărţirea de Huidu
Descopera.ro
Dovada INCREDIBILĂ conform căreia EXTRATEREŞTRII chiar există. Descoperirea a avut loc mai aproape de Pământ decât credeau savanţii Dovada INCREDIBILĂ conform căreia EXTRATEREŞTRII chiar există. Descoperirea a avut loc mai aproape de Pământ decât credeau savanţii
Românul în faţa căruia UNGURII au plecat capetele. ''Era un RĂZBOINIC înnăscut şi tare iubit''
Everest NU mai este cel mai ÎNALT MUNTE din lume. Cercetătorii au descoperit şi alte ''înălţimi'' - FOTO
Go4it.ro
Android 8.0 „Oreo” a fost lansat oficial Android 8.0 „Oreo” a fost lansat oficial
Bombele nucleare, TNT şi Agentul Orange sunt nimic pe lângă această armă, care are potenţialul de a ERADICA specia umană. Bill Gates nu înţelege de ce nu se face nimic împotriva ei, iar 100 de cercetători au făcut un apel disperat la ONU
Cum s-a transformat un oraş dintr-o mină de cărbuni într-o „mină” de monede digitale Bitcoin
Csid.ro
Cele mai bune soluţii pentru CONSTIPAŢIE Cele mai bune soluţii pentru CONSTIPAŢIE
Cum poate fi depistat cancerul de tiroidă
Scuze sau sex? Ce preferă bărbaţii după o ceartă

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.