Rusia denunţă amplasarea scutului SUA în România drept o "încălcare directă a Tratatului INF"

Autor: Valentin Vidu - Mediafax Postat la 11 iunie 2015 177 afişări

Moscova denunţă planurile Statelor Unite de a staţiona în România şi Polonia sisteme de rachete cu lansare verticală drept o "încălcare directă a Tratatului INF", după ce a fost acuzată de Washington că nu-şi respectă angajamentele cu privire la controlul armamentului, neproliferarea şi dezarmarea.

Ministerul rus de Externe se declară, într-un comunicat citat de agenţia rusă de stat Tass, foarte îngrijorat de "planurile Statelor Unite de a desfăşura în România şi Polonia sisteme (de rachete) cu lansare verticală, capabile (în opinia sa) să lanseze interceptori de rachete Standard-3 (SM-3) şi rachete de croazieră cu rază medie de acţiune (de tip) Tomahawk"..

"Desfăşurarea lor va reprezenta o încălcare directă a Tratatului INF", subliniază Moscova.

"În plus se ridică întrebări precum de ce folosesc Statele Unite, în testarea armelor lor de apărare antirachetă, ţinte care au parametri similari celor ai rachetelor cu rază scurtă şi medie de acţiune", se întreabă ministerul, răspunzând că "există motive să se creadă că în acest fel Statele Unite ar putea să testeze un număr de aspecte privind producerea şi folosirea în luptă a rachetelor balistice interzise" de tratat.

Moscova afirmă totodată că "dronelor de atac", pe care Statele Unite le fabrică de ani de zile, le este aplicabilă definiţia din Tratatul INF a rachetelor de croazieră cu lansare de la sol, mai ales din perspectiva a ceea ce se înţelege prin termenul "vehicul de livrare", oficializat într-un schimb de note între guvernele sovietic şi american în mai 1988.

"Demne de remarcat sunt declaraţiile unor oficiali de la Pentagon, potrivit cărora Statele Unite analizează opţiunile unui răspuns militar faţă de «încălcări» ruseşti, inclusiv posibilitatea desfăşurării lângă frontierele noastre a unor rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune, interzise prin Tratatul INF", afirmă ministerul.

"Este clar că o asemenea acţiune ar echivala cu distrugerea completă de către Statele Unite a regimului Tratatului INF, cu toate consecinţele care decurg", avertizează Moscova.

Tratatul Forţelor cu rază medie de acţiune (INF), încheiat în 1987 de către Statele Unite şi fosta Uniune Sovietică, interzice rachetele nucleare şi convenţionale balistice şi de croazieră cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri.

Departamentul de Stat american acuză Moscova, într-un raport, că şi-a încălcat obligaţiile pe care şi le-a asumat prin tratat.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
RUSIA,
SUA,
ROMÂNIAÂ
/actualitate/rusia-denunta-amplasarea-scutului-sua-in-romania-drept-o-incalcare-directa-a-tratatului-inf-14441811
14441811
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.