Producătorul sud-coreean de cabluri electrice LS Cable & System, interesat de România şi Polonia

Autor: Anca Dumitrescu Postat la 31 martie 2015 45 afişări

Compania sud-coreeană LS Cable & System, al treilea mare producător de cabluri electrice şi de telecomunicaţii la nivel mondial, este interesat să se implice activ pe piaţa est-euroeană, în ţări precum România şi Polonia, relatează The Korea Times.

LS Cable & System a anunţat marţi că a încheiat un acord cu ESB Networks, singura companie de transmisie şi distribuţie de electricitate din Irlanda, pentru furnizarea de cabluri electrice de înaltă tensiune, pentru care anticipează vânzări de cel puţin 48 de miliarde de woni (43,34 milioane dolari), până în 2018.

"ESB Networks a inspectat fabricile noastre în noiembrie, calitatea tehnologiei şi produselor fiind un factor major de evaluare, pe lângă preţuri. În baza realizărilor înregistrate în Europa, intenţionăm să ne angajăm activ pe piaţa est-eurpeană, în ţări precum România şi Polonia", a declarat Lee Heon-sang, vicepreşedinte la LS Cable & System pentru vânzări în străinătate.

Potrivit LS Cable, este pentru prima oară când un producător de cabluri din Coreea de Sud încheie un acord exclusiv cu o companie energetică naţională din Europa.

ESB Group este distribuitor unic de electricitate în Irlanda şi Irlanda de Nord şi produce 50% din necesarul de electricitate din aceste regiuni.

LS Cable a înfiinţat în 2008 o divizie de vânzări în Marea Britanie. Grupul sud-coreean produce cabluri electrice şi de telecomunicaţii şi sisteme, module integrate şi alte materiale industriale. LS Cable oferă şi servicii de inginerie, instalare şi punere în funcţiune a liniilor de înaltă tensiune, precum şi de execuţie integrală a proiectelor de cabluri subacvatice.

LS Cable & System, care în 2013 a realizat vânzări de 3,7 miliarde de dolari, deţine patru fabrici în Coreea de Sud şi alte unităţi de producţie în China, Malaezia, Vietnam şi India, potrivit datelor disponibile pe site-ul companiei.

Subsidiarele de vânzări ale LS Cable & System sunt situate în Asia, Orientul Mijlociu, Africa, Europa şi cele două Americi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
LS CABLE & SYSTEM,
EUROPA DE EST,
/actualitate/producatorul-sud-coreean-de-cabluri-electrice-ls-cable-system-interesat-de-romania-si-polonia-14092305
14092305
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.