Patru lucruri pe care nu ar trebui SĂ LE SPUI NICIODATĂ la un interviu de angajare

Autor: Andra Stroe Postat la 17 august 2018 10843 afişări

Un interviu îi poate da bătăi de cap chiar şi celei mai descurcăreţe persoane, dar stresul este, adesea, nejustificat. Potrivit experţilor, sunt doar patru lucruri pe care trebuie să le eviţi, pentru a avea succes garantat.

Patru lucruri pe care nu ar trebui SĂ LE SPUI NICIODATĂ la un interviu de angajare

În primul rând, nu pune pe lista de calităţi faptul că eşti perfecţionist. Dale Williams, director managerial în cadrul unui departament de recrutare, avertizează că angajatorii, sătuli de răspunsuri învăţate pe de rost, nu vor fi impresionaţi, aşa că cel mai bine este să fi sincer.

În al doilea rând, nu îţi vorbi de rău actualul angajator. Dacă totuşi prezinţi laturile negative ale job-ului curent, este bine să echilibrezi balanţa şi cu câteva aspecte pozitive.

De asemenea, este foarte important să îi spui angajatorului că nu este singura ta opţiune, şi că sunt şi alte job-uri pe lista ta. Altfel, cel mai probabil te va considera leneş, sau va crede că îl minţi.

Ultimul sfat al expertului este să eviţi să aduci în discuţie concediile de la prima interacţiune cu angajatorul.   

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
interviu,
refuz,
experti,
garantare,
stres,
succes

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.