InnoEnergy lansează o oportunitate dedicată proiectelor inovatoare în domeniul energiei sustenabile, în care investeşte 5 milioane de euro

Autor: Georgiana Călin Postat la 10 august 2017 150 afişări

InnoEnergy lansează Runda de Investiţii 2017, oportunitate dedicată proiectelor inovatoare în domeniul energiei sustenabile, care promit produse sau servicii gata de lansat pe piaţă într-un interval de maximum 5 ani. InnoEnergy susţine acest proces prin intermediul reţelei sale europene de 160 de parteneri, cunoştinţele legate de piaţa internaţională şi reţeaua sa de clienţi, plus investiţii de până la 5 milioane de euro. Termenul limită al aplicaţiilor este 23 octombrie 2017.

InnoEnergy lansează o oportunitate dedicată proiectelor inovatoare în domeniul energiei sustenabile, în care investeşte 5 milioane de euro

InnoEnergy, în calitate de companie europeană de top dedicată susţinerii managementului energiei sustenabile, caută soluţii inovatoare din următoarele domenii pentru a le înscrie în proiect: energii regenerabile, energii alternative, energie fosilă curată, energie nucleară fiabilă, consum energetic rezidenţial şi industrial sustenabil, depozitare şi distribuţie eficientă de energie, case, clădiri şi oraşe inteligente, securitate energetică.

 “Pentru toţi cei interesaţi, Runda de Investiţii reprezintă o oportunitate imediată de a intra în contact cu mediul european dedicat soluţiilor inovative din domeniul energiei. Echipa Startup Transilvania a ales să adere la reţeaua InnoEnergy deoarece soluţiile bazate pe energia fosilă sunt înlocuite într-un ritm tot mai alert de energia bazată pe surse regenaribile şi dorim să asigurăm suport şi asistenţă tuturor inovatorilor români din acest domeniu”, declară Cristian Dascălu, preşedintele Centrului de Antreprenoriat şi Inovare Startup Transilvania.

Centrul de Antreprenoriat Startup Transilvania şi ClujHUB, în calitate de reprezentanţi locali al InnoEnergy, încurajează aplicarea ideilor şi asigură suport continuu tuturor inovatorilor aplicanţi din România.InnoEnergy poate finanţa 20-80% din costurile  totale, în funcţie de potenţialul proiectului. Până acum, investiţiile au fost cuprinse între 100.000 euro şi 4-5 milioane euro. Termenul limită pentru înscrierea în  programul Runda de Investiţii, ediţia din 2017 este 23 octombrie.

De la lansarea Rundei de Investiţii în 2011, InnoEnergy a investit în total 170,5 milioane de euro în dezvoltarea a 90 de produse, 3 întreprinderi de producţie, 77 aplicaţii de patent şi conectarea a 323 de organizaţii. Scopul programului este implementarea Planului strategic european de energie şi tehnologie (SET-Plan) axat pe sustenabilitate şi protecţia mediului pe cât de rapid şi de eficient posibil.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.