Imobiliare, bănci, demografie, deflaţie, prăbuşirea pieţei de acţiuni: a doua economie mondială este lovită de crize din toate părţile, iar şocurile se vor simţi în Europa

Autor: Catalina Apostoiu Postat la 31 ianuarie 2024 55 afişări

Imobiliare, bănci, demografie, deflaţie, prăbuşirea pieţei de acţiuni: a doua economie mondială este lovită de crize din toate părţile, iar şocurile se vor simţi în Europa

China se confruntă cu riscuri mul­ti­ple la începutul acestui an. Printre acestea se numără prăbuşirea pieţei imobiliare, forţa de muncă în îmbă­trânire, deflaţie, scăderea investiţiilor străine şi a cererii mondiale pentru exporturile sale.

Colapsul pieţei imobiliare repre­zintă unul dintre factorii cheie care împiedică revenirea celei de-a doua mari economii de pe urma şocurilor pandemiei de coronavirus. În joc este stabilitatea pieţelor financiare şi un driver major al creşterii economice la nivel mondial.

Economia chineză a avansat cu un ritm anual de 5,2% în 2023, peste ţinta guvernului, însă majoritatea eco­nomiştilor anticipează o înceti­ni­re în acest an şi în 2025, care va trage în jos creşterea economiei mondiale, scrie AFP.

Un ordin de lichidare emis recent pentru gigantul imobiliar Evergrande a ascuţit temerile legate de sectorul imobiliar cu probleme al Chinei. China Evergrande, cândva printre cei mai mari dezvoltatori imobiliari ai ţării, este cea mai îndatorată com­pa­nie a lumii. În pofida lunilor de amâ­nări, Evergrande nu a reuşit să creio­neze planuri concrete de restructu­rare, a decis o instanţă din Hong Kong, potrivit CNBC.

Şi industria bancară din China întâmpină probleme. Ţara a pornit cel mai amplu proces de consolidare din această industrie recent prin fu­zio­nare a sute de bănci rurale în gi­ganţi regionali pe fondul semnelor în creştere de stres financiar, notează Bloomberg. Strategii chinezi au făcut din redresarea sectorului de 6.700 mi­li­arde de dolari una din prioritatea lor de top în 2024. Industria bancară chineză suferă de pe urma unei întregi serii de provocări, printre care declinul în creştere al sectorului proprietăţii şi o economie fragilă.

O altă criză prin care trece China este cea demografică. Ţara, care a încercat cândva să-şi controleze creşterea populaţiei prin intermediul politicii un singur copil, se confruntă acum cu problema opusă. Ratele scăzute ale natalităţii din ultimii 35 de ani au încetinit dramatic fluxul de muncitori tineri care să înlocuiască generaţia muncitorilor care se pensionează acum. Penuria de forţă de muncă nu va face decât să restrângă ratele de creştere economică.

În acelaşi timp, presiunile deflaţioniste din China vor continua probabil încă cel puţin şase luni pe fondul cererii slabe şi cu criza proprietăţii continând să erodeze încrederea în economie, anticipează economiştii chestionaţi de Bloomberg.

Între timp, pieţele de acţiuni chineze au coborât puternic de la sfârşitul anului trecut, adâncind pierderile de mii de miliarde de dolari acumulate în ultimii ani. În acest context, investitorii şi gospodăriile chineze achiziţionează aur pentru a se proteja de turbulenţele de pe pieţele imobiliară şi de acţiuni, scrie Financial Times.

China a lansat o serie întreagă de măsuri în ultima vreme pentru a susţine economia, iar chiar acest lucru semnalează îngrijorările în creştere ale liderilor ţării cu privire la starea economiei, potrivit The Wall Street Journal.

O criză economică în China ar reduce PIB-ul Germaniei, cea mai mare economie europeană, cu 0,7% în primul an şi cu aproape 1% în al doilea an, a avertizat recent banca centrală germană, conform Reuters.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
china,
imobiliare,
economie,
forta de munca

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.