După ezitări, România admite că teritoriul i-a fost atins de dronele ruşilor / Ministrul Tîlvăr: Confirm că în această zonă s-au găsit bucăţi care pot fi de dronă / Ce declarase Iohannis

Postat la 06 septembrie 2023 24 afişări

După ezitări, România admite că teritoriul i-a fost atins de dronele ruşilor / Ministrul Tîlvăr: Confirm că în această zonă s-au găsit bucăţi care pot fi de dronă / Ce declarase Iohannis

Bucăţi care pot proveni dintr-o dronă rusească au fost găsite pe teritoriul României, confirmă ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr.

„Informarea mea s-a bazat pe ce am avut la dispoziţie şi pe concluziile care mi-au fost prezentate de către cei care au atribuţii în MApN. Informarea mea a fost făcută cu bună credinţă. Nu aveam nimic de câştigat să ofer o informaţie falsă preşedintelui”, spune la Antena 3 Angel Tîlvăr.

Ministrul Apărării afirmă că a informat aliaţii NATO.

Tîlvăr spune că autorităţile nu au încercat ascunderea adevărului.

Ştirea iniţială

„Noi am acoperit o zonă foarte mare, înclusiv în zona despre care au fost discuţii în spaţiul public. Confirm că în această zonă s-au găsit bucăţi care pot fi de dronă”, spune pentru Antena 3 Angel Tîlvăr, prezent în Plauru.

El spune că autorităţile române vor întări măsurile de vigilenţă.

„Vom avea mai multe puncte de observaţie. În acelaşi timp, echipamentele pe care le folosim, care din punct de vedere tehnic pot acoperi zona, rămân funcţionale şi într-o fază de precauţie şi atenţie”, adaugă Tîlvăr.

Nu se „pupă” cu declaraţia lui Iohannis

Preşedintele Iohannis a fost întrebat, marţi, despre informaţiile potrivit cărora drone ruseşti au căzut şi au explodat în România.

„Pot să vă spun că nu a existat nicio piesă şi nicio dronă şi nicio altă parte a vreunui dispozitiv care a ajuns în România. Noi avem control total asupra spaţiului nostru naţional. Am verificat absolut tot şi pot să liniştesc populaţia: nu a existat nimic ce a ajuns în România, însă, da, suntem îngrijoraţi, fiindcă aceste atacuri au loc la o distanţă foarte mică de graniţa românească. Am avut chiar astăzi, mi-a spus domnul ministru al Apărării, atacuri care au fost verificate la 800 de metri de graniţa noastră, deci foarte, foarte aproape”, a răspuns preşedintele.

Acesta a adăugat că autorităţile române sunt alerte, atente şi „suntem în cadrul NATO foarte bine apăraţi”.

„Suntem însă alerţi, suntem, alerţi şi suntem în cadrul NATO foarte bine apăraţi. Pot să spun ce am mai spus - România beneficiază de garanţii de securitate extrem de puternice cele mai puternice din toată istoria noastră”, a adăugat Iohannis.

Conform Reuters, Dmitro Kuleba, ministrul de externe al Ucrainei, a pus, luni, că Ucraina are dovezi fotografice că dronele ruseşti au lovit teritoriul României.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
drona,
ministru,
romania

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.