Dacia Lodgy Glace obţine primul podium (GALERIE FOTO)

Autor: Razvan Muresan Postat la 06 decembrie 2011 22 afişări

La prima sa prezenţă în Trofeul Andros, Dacia Lodgy «Glace» a obţinut un loc pe podium ca urmare a performanţei realizate de Evens Stievenart, clasat al treilea în etapa de la Val-Thorens. În pofida condiţiilor dificile provocate de absenţa gheţii, Alain Prost, Nicolas Prost şi Evens Stievenart au demonstrat calităţile noului vehicul de competiţie. Săptămâna viitoare, în etapa de la Andora, team-ul Dacia va evolua cu gândul la victorie.

Deşi iarna nu şi-a făcut încă simţită prezenţa pe deplin în Alpi, Alain Prost, Evens Stievenart şi Nicolas Prost au abordat cu încredere etapa din staţiunea franceză Val-Thorens. Obiectivul lui Nicolas, debutant la acest nivel al competiţiei, era acela de a se face remarcat. De partea lor, Alain şi Evens au confirmat ceea ce constataseră încă din faza de pregătire : Dacia Lodgy « Glace » este un vehicul de competiţie eficient şi agil.

Această primă etapă, bogată în învăţăminte, lasă să se întrevadă un sezon disputat, cel puţin zece piloţi fiind capabili să obţină victoria în finală. Dacia Lodgy « Glace » şi-a făcut o intrare remarcată în competiţie, obţinând deja un loc pe podium. Week-end-ul viitor, în etapa din Andora, întreaga echipă Dacia va încerca să obţină un rezultat şi mai bun.

Evens Stievenart, locul 3 : « Am abordat un stil de pilotaj adaptat suprafeţei acoperite cu gheaţă, în condiţiile în care condiţiile reale au fost mai curând apropiate de cele ale unui pilotaj pe circuit. Voi ţine cont de aceasta în etapele viitoare. Privind lucrurile pozitiv, ce este important e că am obţinut puncte şi, mai ales, că am putut aprecia cu toţii care sunt capacităţile Dacia Lodgy « Glace ». Pornesc în etapa viitoare de pe poziţia a treia în Trofeul Andros, ceea ce este mulţumitor. Vom lucra în echipă pentru ca Alain Prost să revină rapid şi să preia controlul acestui sezon atât de disputat al Trofeului Andros. »

Alain Prost, locul 8: « În a doua manşă de calificări aveam deja în vizor victoria însă am avut ghinion în ultimul tur. Am pierdut câteva zecimi de secundă, suficient pentru a mă clasa pe poziţia a treia în această primă manşă. Am demonstrat însă, toţi membrii echipei, că suntem în cărţi pentru a câştiga competiţia şi am obţinut deja un prim loc pe podium pentru Dacia. Maşina are potenţial, e un lucru care nu poate fi negat. »

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
auto,
podium,
Dacia Lodgy Glace,
Renault,
Alain Prost
/actualitate/dacia-lodgy-glace-obtine-primul-podium-galerie-foto-9033847
9033847
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.