Coresi Shopping Resort a atras în şase luni peste 4 milioane de vizitatori

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 24 septembrie 2015 176 afişări

Coresi Shopping Resort, dezvoltat de Immochan România la Braşov, a înregistrat în şase luni peste patru milioane de vizitatori.

Coresi Shopping Resort a atras în şase luni peste 4 milioane de vizitatori

Coresi Shopping Resort a fost inspirat din arhitectura Braşovului, respectând oraşul din care face parte integrantă. Întregul concept arhitectural conceput de compania Sua Kay Architects din Lisabona, reprezintă o premieră  pe piaţa românească a centrelor comerciale, fiind proiectat sub certificare BREEAM Very Good.

“Nu vindem mp2, ci construim locuri pentru oameni şi experienţe – aceasta credem că este cu adevărat misiunea noastră. La Coresi am pornit la drum dorindu-ne să oferim ceva diferit braşovenilor, nu doar prin discurs, ci şi prin fapte. Dincolo de cifre si obiective, am încercat să dezvoltăm mai mult decât un simplu centru comercial, un punct de atracţie pentru întreaga regiune, zi de zi”, spune Tatian Diaconu, director general al Immochan România.

În cele şase luni de la lansare, Coresi Shopping Resort a înregistrat rezultate peste estimările iniţiale, cu o medie zilnică de peste 21.000 mii de vizitatori şi o creştere previzionată de 9% în luna septembrie. În ceea ce priveşte volumul vânzărilor, acesta a crescut constant, cu un procent de aproximativ 14% pe lună. Cel mai ridicat nivel al traficului de vizitatori şi al volumului de vânzări a fost înregistrat în lunile iulie-august, când Coresi Shopping Resort.

În acest moment, Coresi Shopping Resort găzduieşte peste 100 de branduri, unele în premieră la Braşov, precum Starbucks, Swarovski, Zara, Douglas, Pizza Hut, Reserved sau Massimo Dutti, 13 restaurante, cinci cafenele, mai multe spaţii de divertisment şi opt săli de cinema, dintre care două multifuncţionale. De asemenea, complexul găzduieşte cel mai mare hipermarket din Transilvania, Auchan Coresi.

Traficul estimat la momentul lansării a fost de peste opt milioane de vizitatori pe an, incluzând locuitorii Braşovului, pe cei din vecinătate, cât şi turiştii străini şi români.

Fondată în 1976 în Franţa, Immochan, membră al grupului Auchan, este una din primele societăţi europene de dezvoltatori imobiliari, proprietari şi operatori de centre comerciale.

În 2015 şi-a crescut patrimoniul de centre comerciale de la 340 la peste 380.

Immochan România are patru direcţii de business: dezvoltarea de proiecte imobiliare în parteneriat cu hipermarketurile Auchan; leasing pentru galeriile comerciale şi a retail park-urilor; activităţi de property management pentru galeriile comerciale şi valorizarea patrimonială a proprietăţilor grupului Auchan.

Immochan administrează în prezent 23 de galerii comerciale: galeria Titan, Crângaşi şi Drumul Taberei din Bucureşti, pe cea din Centrul comercial Auchan Piteşti, Coresi Shopping Resort din Braşov, fostele galerii Real din: Bucureşti, Craiova, Sibiu, Braşov, Bacău şi Târgu Mureş şi 12 galerii preluate în 2015: Timişoara Nord, Timişoara Sud, Oradea, Cluj-Napoca, Baia Mare, Satu Mare, Piteşti Găvana, Ploieşti, Constanţa, Galaţi, Berceni şi Pallady din Bucureşti.

La începutul lunii decembrie 2014 Immochan a deschis galeria din Drumul Taberei şi în martie 2015 Coresi Shopping Resort din Braşov, primul centru comercial certificat BREEAM din Romania, nivel 'Very Good".

Urmărește Business Magazin

/actualitate/coresi-shopping-resort-a-atras-in-sase-luni-peste-4-milioane-de-vizitatori-14746213
14746213
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.