Constantin Gâlcă: Este cel mai important trofeu. Ce au declarat jucătorii Stelei

Autor: Departamentul Sport Postat la 29 mai 2015 189 afişări

Antrenorul echipei Steaua Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, joi seară, după ce "roş-albaştrii" au câştigat cel de-al 26-lea titlu din istorie, că acesta este cel mai important trofeu din acest sezon, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Sunt foarte bucuros pentru acest titlu de campion şi mă bucur că jucătorii au avut puterea să revină pe primul loc. S-a demonstrat şi astăzi că echipele din subsolul clasamentului pot să obţină rezultate foarte bune. Am câştigat până acum două trofee, dar cred că cel de astăzi este cel mai important. Cel de-al treilea, Cupa României, va fi mai greu de obţinut, pentru că trebuie să trecem cât mai repede peste euforia din această seară. Astăzi băieţii au depus un efort extraordinar, Iaşiul s-a aşezat pe două linii şi a jucat doar pe contraatac, iar noi am avut câteva ocazii de gol dar nu am marcat", a spus Gâlcă.

Constantin Gâlcă i-a urat mult succes viitorul antrenor al Stelei, Mirel Rădoi. "Rădoi este binevenit la Steaua şi îi doresc mult succes. Eu îmi doresc să mă despart de Steaua cu un nou trofeu. Am învăţat multe în această perioadă cât am fost antrenorul Stelei", a precizat Gâlcă.

Raul Rusescu: E cel mai muncit trofeu din carieră

Atacantul echipei Steaua Bucureşti, Raul Rusescu, a declarat, joi seară, după ce "roş-albaştrii" au câştigat cel de-al 26-lea titlu din istorie, că e cel mai muncit trofeu din cariera sa.

"Cred că e cel mai muncit trofeu din carieră. S-au întâmplat foarte multe lucruri. Pe plan personal a fost un an greu, am trecut prin momente dificile. Sunt mândru că fac parte din această echipă. Când s-a terminat turul nu ne gândeam niciodată că vom avea emoţii în ultima etapă. Ne-a fost foarte frică de ceea ce se putea întâmpla la Târgu Mureş. Vrem să facem tripla", a spus Rusescu la Dolce Sport.

Mijlocaşul Adrian Popa le-a mulţumit celor de la Oţelul Galaţi pentru victoria de la Târgu Mureş: "E o bucurie imensă. Am spus că vom avea un meci greu. Le mulţumim celor de la Oţelul, ei ne-au făcut munca. Ei ne-au luat punctele, ei ni le-au dat înapoi. Sperăm să câştigăm şi duminică cu Universitatea Cluj, să facem triplă. Am fost conectaţi la scorul de la Târgu Mureş pe final, ştiam că e 1-1".

Fundaşul Gabriel Tamaş a afirmat că Steaua a meritat să câştige titlul de campioană. "Sunt foarte bucuros, e primul titlu de campion pentru mine. Câteodată fotbalul este nedrept, ei s-au pus pe două linii, n-am putut să marcăm. Oţelul ne-a bătut pe noi, a bătut ASA, bravo lor! Noi am jucat un fotbal mai slab în retur, dar, în final, am meritat să fim campioni. Eu am contract pe doi ani cu Steaua, nu mă interesează ce scrie presa. Nu am venit cu împrumut", a precizat Tamaş.

Echipa Steaua a câştigat campionatul României pentru a treia oară consecutiv şi a

Echipa Steaua a câştigat campionatul României pentru a treia oară consecutiv şi a 26-a oară în istoria sa, în urma remizei cu formaţia CSMS Iaşi, scor 0-0, şi a eşecului înregistrat de ASA Târgu Mureş, scor 1-2, cu Oţelul Galaţi, în ultima etapă a Ligii I.

Steaua a încheiat campionatul României cu 22 de victorii, cinci remize şi şapte înfrângeri, acumulând un total de 71 de puncte. ASA Târgu Mureş a încheiat campionatul pe locul 2, cu 68 de puncte.

Echipa condusă de Constantin Gâlcă a fost lider detaşat în tur, dar în retur a fost ajunsă şi depăşită de ASA Târgu Mureş, recuperând prima poziţie în penultima etapă.

Steaua va evolua în preliminariile Ligii Campionilor, iar ASA Târgu Mureş în preliminariile Ligii Europa.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FOTBAL,
GÂLCĂ,
STEAUA
/actualitate/constantin-galca-este-cel-mai-important-trofeu-ce-au-declarat-jucatorii-stelei-14358091
14358091
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.