Compania de dezvoltare imobiliară Adama a mai finalizat 84 de apartamente în Titan

Autor: Cristi Moga Postat la 25 septembrie 2013 122 afişări

Compania de dezvoltare imobiliară Adama, deţinută de fondul austriac de investiţii Immofinanz, a finalizat o investiţie de 5,4 milioane de euro într-un bloc cu 84 de apartamente în cartierul bucureştean Titan

Compania de dezvoltare imobiliară Adama a mai finalizat 84 de apartamente în Titan

Compania de dezvoltare imobiliară Adama, deţinută de fondul austriac de investiţii Immofinanz, a finalizat o investiţie de 5,4 milioane de euro într-un bloc cu 84 de apartamente în cartierul bucureştean Titan, în cadrul căruia preţurile pornesc de la 60.000 de euro plus TVA pentru un apartament cu două camere şi o suprafaţă utilă de 49 de metri pătraţi.

Blocul este al doilea din cadrul proiectului Optima, în apropierea staţiei de metrou 1 Decembrie, şi cuprinde doar apartamente cu două şi trei camere. Reprezentanţii Adama afirmă că au vândut până în prezent aproximativ 30% din apartamente, astfel că în cadrul proiectului mai sunt disponibile în jur de 60 de unităţi.

Lucrările la acest proiect au fost începute în urmă cu un an, când Adama a decis să investească şi în cel de al treilea bloc al proiectului Edenia, situat tot în Titan. „Simţim din interacţiunea cu clientul final, dar şi din nivelul vânzărilor că piaţa începe treptat să revină la un context mai favorabil. Este motivul pentru care am decis să reluăm dezvoltarea în Bucureşti în urmă cu un an“, a declarat Andreas Holler, CEO al grupului Adama.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 25.09.2013

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
adama,
imobiliare,
titan,
apartamente
/actualitate/compania-de-dezvoltare-imobiliara-adama-a-mai-finalizat-84-de-apartamente-in-titan-11393442
11393442
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.