Carrefour retrage produsele PepsiCo din magazinele franceze din cauza creşterilor recente de preţuri

Autor: Andrei Şerbănescu Postat la 05 ianuarie 2024 49 afişări

Carrefour retrage produsele PepsiCo din magazinele franceze din cauza creşterilor recente de preţuri

Carrefour SA din Franţa a retras de pe rafturile magazinelor gustările şi băuturile răcoritoare ale PepsiCo Inc. din cauza creşterilor recente de preţuri, în cea mai recentă izbucnire a conflictului dintre retaileri şi companiile alimentare, pe fondul reducerii puterii de cumpărare a consumatorilor, raportează Bloomberg.

Începând de joi, lanţul a retras din supermarketurile din Franţa produsele PepsiCo, cum ar fi băuturile răcoritoare şi chipsurile Doritos, înlocuindu-le cu o notă care spune că majorările de preţ ale companiei alimentare americane sunt „inacceptabile", a declarat o purtătoare de cuvânt.

Măsura survine în contextul în care retailerii din întreaga Europă se confruntă cu presiuni continue pentru a menţine preţurile la un nivel scăzut. Deşi inflaţia a coborât într-o oarecare măsură faţă de nivelurile maxime de anul trecut, comercianţii de produse alimentare şi-au văzut marjele de profit diminuate în timp ce încearcă să împiedice cumpărătorii să se orienteze către magazinele cu preţ redus, precum Lidl şi Aldi.

PepsiCo s-a aflat „în discuţii cu Carrefour vreme de mai multe luni" pentru a rezolva problema preţurilor, potrivit unui purtător de cuvânt. „Vom continua să facem tot ce se poate pentru a ne asigura că produsele noastre vor fi în continuare disponibile pentru consumatori". În octombrie anul trecut, compania a declarat că majorările de preţuri vor rămâne, în linii generale, la nivelul inflaţiei.

Acţiunile Carrefour au crescut cu 0,9% în 2024, în timp ce acţiunile PepsiCo au crescut cu 1%.

Compania franceză a început anul trecut să reclame furnizorii de alimente pentru practica de a reduce dimensiunile pachetelor, menţinând în acelaşi timp preţurile ridicate.

Preţurile la produsele alimentare au făcut obiectul unei examinări intense în Europa în ultimul an, deoarece consumatorii au fost afectaţi de una dintre cele mai mari crize ale costului vieţii din ultimele decenii.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.