Băsescu: Centrul de greutate al taxării trebuie schimbat de pe producţie pe proprietate

Autor: Liviu Dadacus Postat la 20 decembrie 2014 57 afişări

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, în conferinţa de final de mandat, că România are nevoie de o reformă a sistemul de taxe, în condiţiile în care taxele pe proprietate sunt prea mici, iar cele pe producţie prea mari, el opinând că este necesară o schimbare în acest sens.

„România are nevoie de o reformă a finanţelor publice. Atenţie, nu vorbesc de o reformă a ANAF, ci o reformă a sistemului de taxe. Noi avem cea mai mare contribuţie la bugetul de stat din taxa pe forţa de muncă, din TVA, din bani care sunt generaţi de cei care produc. Îmi permit să sugerez - e o lungă dezbatere aici, dar trebuie găsită o soluţie - să se schimbe centrul de greutate de pe întreprindere şi cetăţean pe proprietar”, a spus Băsescu.

El a arătat că taxele pe proprietate în România sunt mult prea mici, iar taxele pe producţie sunt mult prea mari.

„Trebuie să facem această schimbare pentru a stimula propria noastră dezvoltare”, a susţinut Băsescu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
BĂSESCU,
TAXE,
/actualitate/basescu-centrul-de-greutate-al-taxarii-trebuie-schimbat-de-pe-productie-pe-proprietate-13732872
13732872
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.