Apel comun al mediului de afaceri din România: Reformele nu sunt opţionale, ele trebuie să continue pentru implementarea programelor PNRR şi SAFE. „Consecinţele pot fi de durată, inclusiv prin revenirea riscului de retrogradare a rating-ului de ţară, evitat la limită şi cu mari eforturi anul trecut”

Autor: Ziarul Financiar Postat la 24 aprilie 2026 7 afişări

Apel comun al mediului de afaceri din România: Reformele nu sunt opţionale, ele trebuie să continue pentru implementarea programelor PNRR şi SAFE. „Consecinţele pot fi de durată, inclusiv prin revenirea riscului de retrogradare a rating-ului de ţară, evitat la limită şi cu mari eforturi anul trecut”

Organizaţii ale mediului de afaceri fac apel la  mobilizarea întregului spectru decizional în jurul reformelor de care depind obiective strategice pentru prosperitatea economică a României.

După o perioadă electorală tensionată şi prelungită, costisitoare pentru economie şi pentru populaţie, România nu-şi mai permite să amâne  reformele necesare pentru înscrierea pe o  traiectorie de construcţie, de  stabilizare, de restaurare a încrederii şi credibilităţii.

Turbulenţele din mediul politic  induc un risc ridicat  de a eroda rezultatele ajustării  deficitelor gemene generate de măsurile fiscal-bugetare adoptate în regim de urgenţă anul trecut.

După ce primul val de măsuri a vizat preponderent sectorul privat şi populaţia, urmau să fie completate anul acesta de reforme şi restructurări necesare în mediul public,  în administraţie şi în companiile de stat, esenţiale pentru corectarea dezechilibrelor structurale.

Aceste reforme nu sunt opţionale. Ele reprezintă criterii determinante în proiecte strategice de ţară precum atragerea unei  ponderi  semnificative a fondurilor din PNRR, aderarea la OECD, finalizarea proiectelor pentru programul SAFE.

Alături de valorificarea acestor oportunităţi majore, unice, anul 2026 a fost anticipat cu aşteptarea ca România să-şi consolideze profilul economic şi avantajele competitive, pentru a continua să atragă investiţii, în special în sectoare strategice,  relevante atât pentru piaţa internă, cât şi în raport cu principalii parteneri economici.

În acest context, concentrarea politicilor publice pe reforme şi investiţii este esenţială, inclusiv din perspectiva respectării planificării bugetare asumate. Execuţia bugetară depinde în mare măsură de capacitatea de a atrage fonduri europene şi de a îmbunătăţi colectarea veniturilor, într-un cadru stabil şi predictibil.

În paralel, România trebuie să răspundă unui context extern complex, marcat de tensiuni geopolitice şi volatilitate economică.  Aceste presiuni externe amplifică vulnerabilităţile interne şi necesită coordonare şi un răspuns coerent, adecvat realităţilor economice şi sociale.

Orice posibilă încetinire a activităţii economice pe fondul acestor crize suprapuse afectează direct capacitatea de a respecta ţintele bugetare şi de a menţine echilibrele macroeconomice. Consecinţele pot fi de durată, inclusiv prin revenirea riscului de retrogradare a rating-ului de ţară, evitat la limită şi cu mari eforturi anul trecut,  şi prin presiuni suplimentare asupra mediului privat.

Apelul mediului de afaceri este unul clar: prioritizarea stabilităţii, accelerarea reformelor şi menţinerea unui dialog constructiv între toate părţile implicate. Deciziile din această perioadă vor avea un impact direct asupra traiectoriei economice a României pe termen mediu şi lung.

Scrisoarea a fost semnată de următoarele asociaţii de business:

AHK – Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană

AMCHAM – Camera de Comerţ Amercană în România

AOAR – Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România

BEROCC – Camera de Comerţ Belgio-Luxemburgheză-Româno-Moldovenească

CCIBRP – Camera de Comerţ şi Industrie Bilaterală ROMÂNIA-PORTUGALIA

CCIpR – Camera de Comerţ Italiană în România

CCE-R – Camera de Comerţ Elveţia – România

HRCC – Camera Bilaterală de Comerţ Grecia – România

NRCC – Camera de Comerţ Olandeză în România

RBL – Fundaţia Romanian Business Leaders

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
business,
investitii,
romania,
reforme,
pnrr,
safe
COVER STORY. 20 de ani de Cosmopolis: de la idee la oraş. Ce urmează?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.