Acţiunile americane se apreciază după ce inflaţia din aprilie, de 4,9% pe an, a venit sub aşteptările analiştilor

Autor: Liviu Popescu Postat la 10 mai 2023 39 afişări

Acţiunile americane se apreciază după ce inflaţia din aprilie, de 4,9% pe an, a venit sub aşteptările analiştilor

Cu 0,4% se apreciază indicele bursier Dow Jones în tranzacţile de dinaintea deschiderii de tranzacţionare de pe Wall Street, în timp ce S&P creşte cu 0,7%, Nasdaq cu 0,8% în contextul în care rata anuală a inflaţiei din cea mai mare economie la nivel mondial a fost sub aşteptări.

Iar asta accordă mai mult spaţiu de manevră Rezervei Federale a SUA în bătălia cu inflaţia mai ales în contextul în care cea mai puternică bancă centrală din lume a fost nevoită să majoreze dobânda la maximul din 2007 încoace pentru a tempera creşterea preţurilor.

Preţurile de consum din aprilie au crescut cu 4,9% faţă de anul trecut, mai puţin decât creşterea anuală de 5% aşteptată de economişti, scrie publicaţia CNBC.  Randamentele titlurilor de trezorerie au scăzut în urma raportului, sprijinind şi mai mult o piaţă bursieră îngrijorată de faptul că ratele mai mari vor afecta creşterea economică.

Acţiunile titlurilor din sectorul tehnologic, precum Alphabet, Nvidia şi Tesla, au câştigat în premarket. Airbnb şi Twilio au scăzut cu 13% şi, respectiv, 16%, din cauza previziunilor slabe.

Producătorul de vehicule electrice Rivian a sărit cu 6% pe o pierdere mai mică decât se aştepta. Sezonul de bilanţuri continuă miercuri cu rezultatele Disney şi Robinhood.

Wall Street a monitorizat cele mai recente actualizări privind plafonul de îndatorare al Statelor Unite, în condiţiile în care cresc îngrijorarările că dacă nu se ajunge la o decizie înainte de termenul limită de 1 iunie, s-ar putea ajunge la incapacitate de plată.

Preşedintele Joe Biden a avut marţi o întâlnire cheie cu liderii Congresului, dar comentariile liderilor de pe ambele părţi ale culoarului au sugerat că s-au făcut puţine progrese.​

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.