Tanti Firea, ia-ţi ouăle înapoi!

Autor: Bogdan Angheluta Postat la 15 aprilie 2017 3128 afişări  

Am sentimente contradictorii atunci când mă gândesc la Bucureşti: uneori sunt nostalgic, amintindu-mi cum jucam badminton în faţa casei, pe stradă, fără să-mi fie teamă de maşina care trecea o dată pe oră; de magazinele Romarta, care în anii '90 au lăsat loc lanţului Gepa, care apoi s-a închis la rândul său, lăsând loc celor de la Mega Image; de zilele când mergeam la pescuit pe malul Herăstrăului, fără să deranjez clienţii teraselor de lux.

Tanti Firea, ia-ţi ouăle înapoi!
Tanti Firea, ia-ţi ouăle înapoi!

Alteori îmi aduc aminte enervat de orele petrecute în trafic sau de faptul că a fost nevoie de un eveniment francofon ca să apară semafoarele în Piaţa Victoriei. La anul, nu am dubii, o să-mi amintesc tot cu nervi şi de ouăle de Paşte agăţate la Universitate.

M-am născut şi am trăit toată viaţa în Bucureşti, sperând în fiecare an că ceva, oricât de mic, se va schimba în bine. M-am uitat cum s-au perindat diverşi primari la cârma oraşului, doar ca să-mi dau seama, la sfârşitul fiecărui mandat, că nu au înţeles care sunt problemele reale.

În afară de câteva improvizaţii, aşa cum au fost pasajele de la Băneasa sau Podul Basarab, principalele minusuri ale Capitalei rămân neatinse. Ar fi nevoie de mai multe locuri de parcare. Ar fi nevoie de mai puţine gropi. Aş putea să o ţin aşa încă trei pagini, dar sunt convins că ştiţi neajunsurile la fel de bine ca şi mine.

Bucureşti nu avea nevoie de Pasărea Măiastră; chiar crede cineva că festivalul „va avea şansa de a deveni un brand al României, comparabil cu cel al Festivalului Internaţional George Enescu”, după cum a motivat Gabriela Firea propunerea? Bucureşti avea nevoie, mai curând, să finanţeze cu spor reabilitarea blocurilor rămase pe listă.

Bucureşti nu avea nevoie de decoraţiuni de Paşti. De fapt, cine ar avea nevoie de aşa ceva? Dacă era vorba de organizarea unui târg într-un parc sau într-o piaţă, nimeni nu s-ar fi agitat să combată ideea. Sigur, poate n-ar strica ceva mai puţin roz. Dar nu de asta are acum nevoie Bucureşti‑ul. Avem nevoie, mai curând, de investiţii în şcoli şi spitale.

Poate doamna primar ar trebui să-şi aducă aminte că doar doi primari au câştigat un al doilea mandat în ultimii 27 de ani. Pe votanţii din Bucureşti – unii dintre ei, cel puţin – nu-i încălzesc prea tare muzica tradiţională sau ouăle agăţate de copaci.

Problemele Bucureştiului sunt multe şi n-are rost să le detaliem, dar la kitsch şi prost gust încă stăm bine, deci nu aş începe să investesc acolo.

Dacă o ţinem tot aşa, în curând glumele prietenilor de prin vestul ţării n-or să mă mai facă să râd, ci să plâng. O ştiţi pe-aia, doamna Firea: dacă Banatu-i fruncea, atunci Bucureştiul ce-i?

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Bio, modă sau afacere? Bio, modă sau afacere?

Miza pe sănătate sau pur şi simplu este „cool” să mănânci bio? Este segmentul produselor ecologice un business profitabil sau mai degrabă riscant? Produsele organice – fie ele alimente, cosmetice, produse de curăţenie, materiale de construcţii sau textile – au cucerit pieţele dezvoltate şi acum iau cu asalt România.

vezi continuarea
ZF.ro
Cei mai bogaţi fotbalişti ai planetei şi averile lor: Deşi Neymar a fost cel mai scump transfer din istorie, nu este cel mai bogat jucător. Surpriza clasamentului Cei mai bogaţi fotbalişti ai planetei şi averile lor: Deşi Neymar a fost cel mai scump transfer din istorie, nu este cel mai bogat jucător. Surpriza clasamentului
ONE.ro
Cuplul momentului! Smiley are o iubită superbă, vedetă la postul TV concurent Cuplul momentului! Smiley are o iubită superbă, vedetă la postul TV concurent
Simona Halep şi-a construit un bloc de şase etaje pe malul mării FOTO
"A murit o parte din mine". Giulia, despre despărţirea de Huidu
Descopera.ro
Dovada INCREDIBILĂ conform căreia EXTRATEREŞTRII chiar există. Descoperirea a avut loc mai aproape de Pământ decât credeau savanţii Dovada INCREDIBILĂ conform căreia EXTRATEREŞTRII chiar există. Descoperirea a avut loc mai aproape de Pământ decât credeau savanţii
Românul în faţa căruia UNGURII au plecat capetele. ''Era un RĂZBOINIC înnăscut şi tare iubit''
Everest NU mai este cel mai ÎNALT MUNTE din lume. Cercetătorii au descoperit şi alte ''înălţimi'' - FOTO
Go4it.ro
Android 8.0 „Oreo” a fost lansat oficial Android 8.0 „Oreo” a fost lansat oficial
Bombele nucleare, TNT şi Agentul Orange sunt nimic pe lângă această armă, care are potenţialul de a ERADICA specia umană. Bill Gates nu înţelege de ce nu se face nimic împotriva ei, iar 100 de cercetători au făcut un apel disperat la ONU
Cum s-a transformat un oraş dintr-o mină de cărbuni într-o „mină” de monede digitale Bitcoin
Csid.ro
Cele mai bune soluţii pentru CONSTIPAŢIE Cele mai bune soluţii pentru CONSTIPAŢIE
Cum poate fi depistat cancerul de tiroidă
Scuze sau sex? Ce preferă bărbaţii după o ceartă

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.