Face parte din segmentul de cultura urbana cu care rezonez cel mai bine, mica doza de inventivitate si energie creativa cheltuite de cineva care nu asteapta vreo rasplata - asta in cazul in care zambetul meu si al altor trecatori nu este deja un mare castig. Ce vedeti este modul in care artistii anonimi care sunt autorii acestor grafitti-uri s-au gandit sa il omagieze pe Emil Cioran, nascut pe 8 aprilie in urma cu 100 de ani. Au facut un desen inteligent, au scris Cioran 100, au umplut trotuarul de pe Bulevardul Dacia, intre Institutul Francez si Piata Romana, o legatura simbolica intre Franta unde a ales filozoful sa traiasca si Romania renegata de tristul ganditor.

Mi s-a parut cel mai frumos lucru cu care m-am intalnit in ultima perioada, o dovada ca mai exista oameni pentru care cultura mai inseamna ceva. Inainte de a pleca sa fac fotografiile am citit un comentariu al colegei mele de la Mediafax Indira Crasnea despre situatia manscriselor si documentelor personale ale lui Cioran scoase la licitatie saptamana trecuta. Ministerul Culturii si Institutul Cultural Roman si-au declinat competentele - nu participa la licitatie, nu pot si nu au facut demersuri. "Mai rea decat uitarea este indiferenta. Mai rea decat saracia sunt ignoranta, ingratitudinea si, judecand din perspectiva statului, impotenta institutionala. Cu filosoful singuratic din Cartierul Latin, prima sa patrie a fost cam meschina. Are o modesta casa memoriala in Rasinari(i) copilariei sale. Manuscriselor licitate intr-un hotel parizian le-ar fi stat bine si firesc acolo, intregind fericit spiritul locului. Dar cine mai plateste, azi, pentru bine si firesc?", spune colega mea si nu pot sa nu ii dau dreptate.

Ulterior, Consiliul de Administratie al TVR a decis sa participe la licitatie, dar acesta deja nu mai este subiectul meu. Subiectul meu este indiferenta, o cultura a tacerii pe care o respectam, voit sau nu, lucrurile despre care credem ca nu ne intereseaza, nu ne ating, nu ne pasioneaza. Cioran nu aduce nici voturi nici venituri la bugetul statului, de ce ar trebui sa se intereseze cineva de el? Si ce sa faca o institutie cu hartoagele unui filozof nebun care si-a renegat natia? Cioran, documentele si licitatia, dar si discretia cu care este tratat centenarul Cioran sunt un bun exemplu despre ce inseamna cultura tacerii, chiar daca nu cel mai reprezentativ.

Ganditi-va de cate ori v-ati intalnit cu urmatoarea situatie: discutie pe o tema data, fotbal sa zicem. Goluri, galerii, tactici de joc, drepturi de televizare, cluburi, bani pentru jucatori, bani pentru finantatori, subiecte fascinante pentru un absolut necunoscator al sportului-rege, asa cum sunt eu. Discutia ajunge la influenta vreunui personaj dubios si actiunile acestuia si aici se termina distractia - fiecare participant la discutie ia un aer cunoscator, mormaie ceva de genul "..a, ala!?" si gata, distractia se termina pentru ca intervine discretia aceasta de neinteles.

Situatia poate fi extrapolata la jocuri politice, influente in economic, jocuri de culise in privatizari sau decizii luate aiurea, in pripa sau gresit, dar care afecteaza multi oameni. Si nu se discuta la modul serios despre astfel de situatii, despre cum se fura in Romania cu legea in mana, despre dedesubturile intoxicarilor din presa, despre viitorul unui tari in care bolnavi in stadiu terminal sunt abandonati, iar femeile nasc prin closete.

Despre planurile de dezvoltare ale unui stat in care, imi permit sa atentionez pe cine o fi interesat, nu putem fi toti exportatori.

Despre hotie, prostie, nepricepere, indolenta si nepasare. Despre Cioran, care, renegandu-ne, ne ofera dimensiune.

Nu se discuta despre elefantul aflat in magazinul de portelanuri, pe care il vede toata lumea si despre care toti stiu ca va porni curand si va face praf magazinul.

Cand linistea este norma, apar dezinteresul, nepasarea, credinta ca diferentele de opinie sunt daunatoare sau incorecte. Toata lumea are astfel de probleme; revista germana Spiegel are un articol trist despre cultura tacerii practicata la TEPCO, compania de electricitate care detine centrala de la Fukushima. Nu este vinovata compania pentru un cutremur de noua grade sau pentru valul tsunami, dar este vinovata pentru falsificari de documente, folosirea unor instrumente de masura defecte, omiterea raportarii a 29 de accidente care au avut loc in anii '90. Toate acestea trebuia discutate, analizate, asumate si poate astazi efectele cutremurului ar fi fost mult atenuate.

Pentru a fi clar, cand spun discutii, nu ma gandesc la presa, televiziune sau discutii la bere, intre prieteni. Daca nu intelegeti, cumparati-l pe Cioran.