COVER STORY
NWL
RSS

A doua venire a lui Tiriac. Ion Alexandru Tiriac Data publicarii:13 septembrie 2010   |  Autor: Iuliana Roibu

 

Decizia lui Ion Tiriac de a-l lasa pe fiul sau cel mare, Ion Alexandru Tiriac, la carma afacerilor din Romania reprezinta un moment de cotitura pentru grupul fondat de fostul tenisman. Care sunt primele decizii luate de Ion Alexandru Tiriac si cum vor influenta acestea viitorul grupului?

Ion Alexandru Tiriac se da doi pasi in spate si arata cu mana stanga (dreapta e prinsa cu o atela din cauza unei caderi cu bicicleta) ultimul etaj din al treilea bloc pe stanga. Arata catre un penthouse (cele mai mari au peste 600 de metri patrati), unde spune ca se va muta impreuna cu familia lui. Suntem in Stejarii, clubul rezidential construit si detinut de Tiriac Holdings, un pariu scump facut de Tiriac senior si continuat cu un pariu riscant de Tiriac junior.

"Credeti-ma, am avut si conflicte in familie pe tema asta", spune zambind Ion Alexandru Tiriac. In privirea lui, atunci cand spune asta, se remarca in acelasi timp dorinta de afirmare pe piata de business din Romania, unde numele Tiriac este foarte puternic, insa Tiriac Junior nu a fost de la prima incercare bine primit, mai ales pe fondul stirilor negative din anii trecuti. In acelasi timp, glasul tradeaza o dorinta de conformare in linia afacerilor familiei si mai ales de luare a unor decizii care sa ajute la mentinerea sau cresterea acestora: dupa cativa ani de salturi in care Tiriac Holdings ajunsese la o cifra de afaceri de 1,7 miliarde de euro in 2008, anul trecut a adus o scadere semnificativa, Tiriac Junior estimand pentru 2009 afaceri "putin sub un miliard de euro pe grup". In acest context, deciziile celui care se numeste "reprezentantul actionarului" par a se reuni acum in doua linii mari: atragerea de cash si rebrandingul grupului.

Practic, orice plan pe care il are acum Tiriac Junior are legatura directa cu cele doua linii, care se intrepatrund. Vorbeste in acest sens despre vanzarea de active - referindu-se cu precadere la Tiriac Leasing: "Avand in vedere situatia actuala, va trebui sa atragem un partener pentru ca firma a ajuns la o marime prea mare ca sa o mai ducem singuri. Asta inseamna vanzarea sau fuziunea, inclusiv vanzarea unui pachet majoritar deoarece cine cumpara vrea controlul" -, dar si despre proiecte simple, care pot fi facute si lansate rapid pe piata, cum este cel al unei cladiri de birouri ce urmeaza a fi construita anul viitor in Piata Victoriei, pentru inchiriere: "Va fi o cladire cu 14 etaje si va pot spune deocamdata doar ca va fi cu siguranta gata la sfarsitul anului viitor".

Altfel, dupa cum spune Tiriac Junior, "nu mai e altceva ce sa demareze in curand". Iar pentru proiectele mari din portofoliu, cum ar fi cel de la fostul Metro Otopeni - investitie pe care o estimeaza la peste un miliard de euro, fiind vorba despre un cartier de locuinte, cu zona comerciala si cu o sala polivalenta inchisa, de 15-20.000 de locuri - Tiriac Junior crede ca poate sa mai astepte pana in 2012, cand va incepe cautarea unui partener alaturi de care sa poata fi dezvoltat proiectul: "Caut un partener care a mai facut asa ceva si care se pricepe. Nu imi permit sa gresesc pe 90 de hectare".


Cand vine vorba de rebranding, fiul lui Ion Tiriac incepe cu o explicatie: "Eu vreau sa imbunatatesc lucrurile. Vreau ca tot ce am sa fie diferit si toti clientii mei sa se simta acasa in toata structura mea". Cele doua propozitii inglobeaza cumva toate planurile pe care primul fiu al lui Tiriac le are pentru dezvoltarea pe viitor a afacerilor si se refera la crearea de servicii "la cheie", un fel de fine tuning a tot ceea ce a fost facut pana acum. Pentru ca, in esenta, planurile de viitor ale grupului nu se axeaza pe afaceri noi. Tiriac Junior spune ca "mai este foarte mult de facut aici si nu pot sa ma apuc acum de afaceri in energie sau industrie". Cu alte cuvinte, jobul lui Ion Alexandru Tiriac este sa faca din afacerile dezvoltate de tatal sau un generator de cash pe termen lung.

Paginile articolului:


 
Citeste si:

Tag-uri: cover story, Ion Alexandru Tiriac, afaceri, mostenire, familie, imobiliare, Stejarii

Vizualizari:
  • printeaza
  • e-mail
  • messenger
  • comenteaza
Aboneaza-te la BM:
NEWSLETTER
RSS

Da nota: 1 2 3 4 5

Nota medie: 2,62 din 8 voturi

Comenteaza acest articol

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

  • Pasnic: [ 19.01.2012 22:47 ]

    Sustineti si participati la Revolutia Demnitatii. Raspanditi si dati like pe pagina Revolutiei:
    http://www.facebook.com/pages/Revolutia-Romana-13-Ianuarie-2012/252988524770329
    Romani, ati rezistat cu demnitate saptamana trecuta, acum rezistati cu darzenie pe frig chiar si in a doua saptamana de proteste. Dar regimul nedemn, limpsit de morala si de bun simt nu se clinteste. Romani, persistati si sa ne adunam mai multi, in mai multe orase pana razbim! Sa luptam pentru demnitatea si libertatea noastra! Cred in romani! Cred in Romania!

  • niculici alina: [ 27.10.2011 17:18 ]

    ma numesc alina am 14 ani , iar viata mea devine din ce in ce mai cruda .in decembrie 2010 am fost depistata cu tumora de trunhchi cerebral care atunci parea ca se poate trata in tara ,am facut 30 de sedinte de radioterapie dupa care au urmat 5 luni cu chimioterapie pastile,remneurile facute la interval de 2 luni dadeu semne de necroza a tumori ,iar starea mea era buna. in data de25 -08-2011 am inceput sa pierd controlul maini si piciorului stang ,mama ma dus de urgenta la spitalul i.o.b. bucuresti unde am fost tratata pana atunci,de urgentaam facut si rmn. care a aratat ca tumora incepea sa creasca din nou. medici au ajuns la concluzia ca nu se mai poate face nimic pentru mine ,dar parintii mei disperati au trimes mailuri la clinici afara de unde am primit o sansa la viata , o sansa prea scumpa pentru parintii mei care au cheltuit totul cu mine in bucuresti pe perioada a11 luni si acum nu mai poate dispune de suma necesara plecari i germania la o clinica din bonn care imi ofera o sansa sa fiu iar copil sa nu depind de un pat de spital si de perfuzi imi da o speranta sa traiesc din nou sa am iar o viata normala ,dar pentru asta am nevoie de16500 de euro pentru tratament si nu ii avem ,iar medici din bonn ne intreaba de ce nu ne ducem mai repede sa nu se agraveze starea mea .eu nu pot sa plec din lipsa banilor daca credeti ca puteti sa ajutati un copil sa viseze din nou sa poata sa mearga din nou sa invinga aceasta tumora care ma imobilizat la pat ,si totodata sa ma bucur de parintii si de fratiorul meu care se intreaba de ce nu mai am par, de ce nu ma pot juca cu el de ce nu mai merg la scoala. mobilitatea si parul le-am pierdut in urma ultimelor 3 cure de chimioterapie intravenoasa pe care le-am facut ,de aceea va rog daca puteti sa ma ajutati sa imi oferiti o sansa la viata sponsorizandu-ma cu cat puteti din suma de mai sus sa pot pleca sa inving aceasta boala grea ce mi-a distrus viata si copilaria , va rog dati-mi o sansa sa traiesc.o puteti contacta pe mama la nr. de tel. 0733675995 ,iar daca ma puteti ajuta financiar o puteti face in nr. de cont;RO63 CECE C001 9462 4411 7911 LA SUCURSALA CEC BANK ,IAR TITULAR E MAMA MEA NICULICI MIHAELA TATIANA VA MULTUMESC DIN SUFLETUL MEU DE COPIL PENTRU TOT DOAMNE AJUTA

  • anonim: [ 25.02.2011 22:14 ]

    Domnu Tiriac ma numesc Cerbu Stela din Focsani mamica a doi copii .Sotul meu a decedat in luna noiembrie din cauza unei tumori ascunse pe creier .Copii mei sunt la liceu iar eu am o pensie de boala de 520 lei .Nu am primit pensia de urmasi de trei luni de zile , am o datorie la intretinere de 5000 lei noi nu mai fac fata nu ma ajuta nimeni stiu ca sunteti un om cu suflet mare si va urmaresc continu la televizor .va rog din suflet ajutatima nu ma lasati sa fiu evacuata .pentru mine conteaza si 10 lei mai ales pentru copiii mei .Daca vreti sa ma ajutati va las nr de tel unde ma puteti hasi 0762268594 .Multumesc frumos

  • anonim: [ 25.02.2011 22:13 ]

    Doamna Monica ma numesc Cerbu Stela din Focsani mamica a doi copii .Sotul meu a decedat in luna noiembrie din cauza unei tumori ascunse pe creier .Copii mei sunt la liceu iar eu am o pensie de boala de 520 lei .Nu am primit pensia de urmasi de trei luni de zile , am o datorie la intretinere de 5000 lei noi nu mai fac fata nu ma ajuta nimeni stiu ca sunteti un om cu suflet mare si va urmaresc continu la televizor .va rog din suflet ajutatima nu ma lasati sa fiu evacuata .pentru mine conteaza si 10 lei mai ales pentru copiii mei .Daca vreti sa ma ajutati va las nr de tel unde ma puteti hasi 0762268594 .Multumesc frumos

  • florin: [ 10.02.2011 12:26 ]

    ma numesc florin mihai si am 15ani sunt busteni si vin cu o mare rugaminte la dumneavoastra. vin sarbatorile de paste, iar noi nu avem ce pune pe masa . tata nu lucreaza doar mama, si lucreaza la matura pe strada in frig si ger pentru 500 de lei pe luna.tata este operat la picior are 2 tije in picior, si doua operatii la picior.din banii acestia mama trebuie sa plateasca datoriile la magazin , datoriile la oameni care ne mai dau bani imprumut, si noi numai ramanem cu nimic.va cer ajutorul ca sa ne ajutati si pe noi cu ce puteti ca sa punem cate ceva de sarbatori pe masa. va trimit acest mesaj de la calculatorul unui vecin care ne mai ajuta si dansul din cand in cand.va rugam va rugam din tot sufletul sa ne ajutati cu ce puteti ca sa ne facem si noi sarbatorile de paste ca orice om.Am vrea si noi ca orice om sa avem si noi un cozonac si un ou rosu. dar daca nu avem nu putem face nimic. Dumnezeu sa va binecuvinteze si multa sanatate celor ce citesc. va las numarul meu de telefon sa ma sunati daca vreti sa ma ajutati 0723022632 va multumesc

  • Minciuna Amelia i numai bine : [ 25.12.2010 23:21 ]

    Eu Adresei Acest Mesaj lui Alesandru ion Tiriac Are copii sa ii traeasca sa fie fericit si sanatos cu toti cei dragi lui . indrasnesc sa scriu aceasta rugaminte deoare ce il cred un om bine informat .eu am encefalita trepapareza spastica deci sint spastica am o sansa de refacere pina la 85 din boala in china cu celule stem dar nu am bani sa string si im ea 2 sau 3 ani nici asa nu e suficient tinp ca ce am ii dau pe cele stricte nu pot mama are 68 de ani si nu e tinp tata a decedat de 15 ani .eu nu am scoala dar am citit mult scrui si scriu din memorie cu un deget stind culcata ca sa nu am asa miscari mecontrolate daca putet sa ma ajuta va rog mult sa o facet la adresa localitatea rosiori de vede zudetul telorman strada bulevardul sfinta viner nr 7 fatim un raspuns care o fi da sau nu ps e seara de craciun eu sper asa sper eu mereu va multumesc si numai bine

  • Leo: [ 17.09.2010 21:08 ]

    Sefu` mai dam afara jumate de la leasing si de la auto, daca tot spuneti ca acum e bine....

  • Ion alexandru: [ 17.09.2010 21:06 ]

    Ca sa ma credeti ca sunt un patriot si un bun roman voi incepe sa platesc statului impozitele pe care le-a mutat tata in Cipru, impozitele pe salarii pe care le-am platit la negru. Stiu ca pe mine nu are curaj sa ma controleze nimeni

  • gxg: [ 14.09.2010 17:56 ]

    :)):)) da ce-i cu cravata aia asa scurta? faina reclama la cartierul Stejarii (btw, care e ultra high-end)

  • Flaviu: [ 14.09.2010 14:47 ]

    Inca putin sa=si perfectioneze engloeza, iar exemplul lui Tiriac va fi urmat si de "domnul" Boc: http://www.sentinta.ro/articole/editorial/view/minicronica-nopTii-necredinciosu-zice-regina-angliei-si-fiica-lui-boc

  • draghici: [ 14.09.2010 09:14 ]

    eu de unde mai fur acum?

  • draghici: [ 14.09.2010 09:07 ]

    a cazut de pe bicicleta pe *. era high si a cazut pe scari, eu i-am dat niste coca. si cu declaratiile astea tot asa e, bate la usa falimentul si el vinde prostii. e mana lui tat-su, cum mana lui a fost sa ma dea afara

  • Fiscul: [ 13.09.2010 20:50 ]

    Sa intelegem ca si pe el il vor controla cei de la ANAF? Vor fi SURPRIZE, SURPRIZE!!

    Stie cineva daca cel batran este bolnav de cancer sau este doar un zvon?

  • Ion: [ 13.09.2010 20:48 ]

    intelegem ca pe auto a cam ramas singur, l-a parasit si dragos Draghici. Cred ca se pregateste un mare faliment, sub directa indrumare a lui junior. Leasing-ul este mort, nu prea stiu cine mai cumpara asa ceva acum, poate tot el de pe un offshore pe un altul. Apropo, am inteles ca fac cam 4-5 contracte pe luna si ca deja reduc personalul. Acolo toata lumea asteapta preavizul. Am fost saptamana trecuta sa platesc rata si toti erau deprimati. Oricum, profitul este in Cipru si gaura in Romania, asa face un patriot.

  • adr: [ 13.09.2010 12:41 ]

    Inca o firma ce va da faliment in urmatorii 2 ani.

  • iat: [ 13.09.2010 11:44 ]

    mda. din pacate are un mare defect - se inconjoara de mediocritati - e unul pe la btl - nu-i dau numele si inca o cioara proasta

  • blog: [ 13.09.2010 11:01 ]

    areait.wordpress.com blog cu stiri din domeniul it

Ultimele analize interior
RSS
Versiunea: mobil | completa
Statistici SATI