Povestea omului care a făcut posibilă transmiterea frazei „un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire” de pe Lună, când Neil Armstrong a aselenizat

Autor: Andra Stroe Postat la 31 martie 2024 594 afişări

Povestea omului care a făcut posibilă transmiterea frazei „un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire” de pe Lună, când Neil Armstrong a aselenizat

Cu toţii cunosc fraza „un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire”, dar puţini ştiu ce companie a fabricat dispozitivul prin care Neil Armstrong a transmis acest mesaj de pe Lună – aceeaşi companie care a lansat şi primul celular, de la care a pornit frenezia smartphone-urilor de astăzi. Vorbim de Motorola, fondată de Paul Vincent Galvin şi de fratele său, Joseph. Cum a luat naştere un gigant care iniţial vindea radiouri la 30 de dolari?

Paul Vincent Galvin s-a născut în vara anului 1895, în Nebraska, într-o familie modestă. În anii adolescenţei şi-a manifestat pasiunea pentru inovaţie şi tehnologie, iar apoi s-a angajat ca funcţionar pentru a strânge bani cu care să se susţină pe durata studiilor. A absolvit colegiul St. Joseph din Kansas şi, ulterior, s-a înscris la Universitatea din Illinois, unde şi-a continuat educaţia în domeniul ingineriei electrice. Cu toate acestea, a renunţat la studii pentru a se alătura forţelor armate în timpul Primului Război Mondial.

În 1919, întors de pe front, a decis să investească, împreună cu un prieten din copilărie, într-o fabrică de baterii din Wisconsin. Această primă iniţiativă antreprenorială a dat însă greş, dar nu i-a tăiat elanul.

În 1928, împreună cu fratele său, Joseph, a pus bazele Galvin Manufacturing Corporation şi au început să producă componente pentru radiouri. La doi ani distanţă au introdus brandul Motorola, şi în acelaşi an au comercializat şi primul radio, pe care îl vindeau la preţul de 30 de dolari. În scurt timp, marca Motorola a devenit atât de cunoscută încât cei doi au decis să schimbe denumirea iniţială a companiei şi să funcţioneze sub acest nume, lansând o serie impresionantă de inovaţii. Printre altele, au scos pe piaţă primul radio de maşină, care şi-a câştigat un client important în rândul departamentelor de poliţie, iar pe durata celui de-Al Doilea Război Mondial compania a jucat un rol crucial în dezvoltarea echipamentelor audio necesare în armata SUA, consolidându-şi reputaţia în industria tehnologică. Inclusiv faimoasa frază rostită de Neil Armstrong, „un pas mic pentru om, un pas uriaş pentru omenire” avea să fie transmisă prin intermediul unui transmiţător Motorola.

Paul Galvin, care a fost căsătorit cu Lillian McInerney, alături de care a avut doi copii, a murit pe 5 noiembrie 1959, neavând şansa să vadă adevărata revoluţie pe care Motorola urma să o aducă la nivel global: lansarea primului celular, Motorola DynaTAC 8000X.

Acest pas, pe lângă succesul şi publicitatea adusă companiei, nu a făcut decât să încurajeze şi concurenţa, aşa că în 1998, jucătorul şi-a pierdut poziţia de lider de piaţă pe nişa dispozitivelor mobile în faţa altui gigant – Nokia.

În ciuda inovării continue şi a unor achiziţii curajoase, pe fondul unei pieţe tot mai efervescente şi al unor competitori tot mai puternici, Motorola a început să înregistreze pierderi de miliarde după 2005, iar în 2011 a fost divizată în două entităţi, Motorola Solutions şi Motorola Mobility, cea din urmă fiind achiziţionată de Google într-o tranzacţie de peste 12 miliarde de dolari şi vândută ulterior către Lenovo pentru o sumă mult mai mica, de nici 3 miliarde. Motorola Solutions, Inc., socotită a fi urmaşa directă a companiei iniţiale, şi-a păstrat cartierul general în Chicago şi a înregistrat, anul trecut, venituri de aproape 10 miliarde de dolari.  

Carte de vizită

Paul Vincent Galvin, cofondator, Motorola

1. S-a născut pe 27 iunie 1895, în Nebraska;

2. A vrut să studieze ingineria electrică la Universitatea din Illinois, dar după doi ani s-a retras de la cursuri pentru a se alătura forţelor armate în timpul Primului Război Mondial;

3. Întors acasă a testat antreprenoriatul investind într-o fabrică de baterii din Wisconsin, care a dat însă faliment;

4. În 1928 a pus însă bazele unui nou business, alături de fratele său, Joseph – Galvin Manufacturing Corporation, care a devenit apoi gigantul Mototola Inc.;

5. Antreprenorul a murit pe 5 noiembrie 1959.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.