Intrebati-va prietenii

Postat la 03 iunie 2008 13 afişări

Folosit tot mai mult ca instrument de promovare si marketing, internetul are totusi o influenta redusa asupra deciziei de cumparare a consumatorilor.

Cel putin asa reiese dintr-un studiu realizat de compania de cercetare Pew Internet and American Life Project, care sustine ca, desi internetul este o sursa foarte vasta de informatie, decizia de cumparare este influentata in primul rand de media traditionale, de prieteni si familie sau de specialistii de vanzari din magazine. Altfel spus, internetul este mai degraba util pentru cercetarea si documentarea prealabila despre produsul sau serviciul de interes pentru consumator, prin comparatie cu altele similare, dar rar contribuie decisiv la luarea deciziei finale de cumparare.

Spre exemplu, in cazul utilizatorilor americani care au cumparat CD-uri cu muzica in ultimul an, 83% spun ca decizia de cumparare a fost luata pe baza recomandarilor de la radio sau de la televizor, in timp ce 64% au fost sfatuiti de membrii familiei, de prieteni sau de colegi de serviciu. Recomandarile online ale altor consumatori sau reclamele de pe internet i-au ajutat pe aproximativ jumatate din consumatori, dar numai 7% dintre acestia considera ca internetul a avut un impact semnificativ in decizia de cumparare, potrivit analistilor Pew.

Acelasi lucru s-a intamplat si in cazul electronicelor sau al bunurilor imobiliare. Spre exemplu, cand isi cumpara un celular nou, 59% dintre americani cer ajutorul specialistilor din magazine, 46% viziteaza cateva magazine de telefoane pentru a vedea si testa terminalele si doar 39% si-au cumparat telefonul pe baza informatiilor disponibile online. “Desi are o influenta modesta asupra deciziei de cumparare, internetul elimina de multe ori alternativele irelevante si are, pe de alta parte, o contributie importanta la gasirea ofertelor mai bune pentru un anumit produs”, considera John Horrigan, director in cadrul Pew Internet and American Life Project.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
internet,
comert,
online,
consumatori,
marketing
/business-hi-tech/new-media/intrebati-va-prietenii-2683152
2683152
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.