Omul care face bani din singurătatea altora. Acum a angajat şi alţi oameni pentru că nu făcea faţă cererii

Postat la 09 iulie 2017 588 afişări

Omul care face bani din singurătatea altora. Acum a angajat şi alţi oameni pentru că nu făcea faţă cererii

Cu toţii ştim că există persoane care plimbă câinii pentru alţii care nu au timpul pentru aşa ceva şi sunt plătiţi pentru asta. În Los Angeles a apărut primul serviciu de "plimbat oamenii", scrie The Guardian. Chuck McCarthy a lansat un serviciu prin care acesta se plimbă şi vorbeşte cu străinii. Cine vrea să apeleze la serviciile lui trebuie să plătească 7 dolari pe milă.

Ideea i-a apărut lui McCarthy în urmă cu câteva luni şi o vedea ca pe o modalitate de a face ceva bani în plus, având în vedere că bărbatul, care este actor, nu-şi găseşte de muncă. "Am făcut plimbări aproape în zilnic săptămâna trecută. Am avut şi clienţi care au revenit, ceea ce este de dorit", a spus el. Acesta îşi promovează serviciul pe pagina de facebook, dar şi prin afişe lipite prin oraş.

"Încerc să ascult mai mult, decât să vorbesc. Discutăm lucruri minore, de suprafaţă de cele mai multe ori. Chiar şi aşa cred că este terapeutică discuţia", mărturiseşte el.

Afacerea a început să înflorească şi chiar a angajat alţi oameni din diferite părţi ale oraşului pentru că nu făcea faţă cererii. Cu toate acestea, el nu opreşte un procent din veniturile celorlalţi "plimbători" până nu-şi stabileşte un business plan. Ideea lui deja s-a răspândit în Israel, Marea Britanie sau New York 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.