Iepureli
Anna Faris, bruneta natanga in seria de parodii "Scary Movie", revine la culoarea ei naturala in "Iepurasul casei", care dovedeste inca o data ca un iepuras blond si cam zevzec nu strica pe langa casa omului. Si nici la cinematograf...
Ramasa pe drumuri din cauza varstei sale (pentru cei pasionati de convertirea gradelor Celsius in grade Fahrenheit, 27 de primaveri inseamna de fapt 59 in ani "de iepuras"), Shelley ajunge ca prin minune intr-un campus universitar, unde trebuie sa salveze o fratie de tocilare de la pierderea vilei lor. Dupa o scurta perioada de acomodare, in timpul careia Blonda-ca-floarea-soarelui incearca sa vorbeasca pe limba celor sapte tocilare, Shelley rezolva cam toate problemele cu putina mascara...
Faptul ca scenaristele sunt Karen McCullah Lutz si Kirsten Smith, adica mintile din spatele "Blondei de la Drept", ar trebui deja sa ne avertizeze ca filmul regizat de cvasi-incepatorul Fred Wolf combina la marele fix avanturi feministe si abisuri blonde, amestecand intr-un creuzet roz panseuri precum "ochii sunt sfarcurile fetei" si sfaturi din carti precum "Fetele bune ajung in Rai, fetele rele ajung unde vor".
Chiar daca nu evita previzibilele capcane ale unei comedii cu reteta (in acest caz reteta implica studenti tocilari, un amuzant conflict cu omologi mai populari si zeci de trucuri de infrumusetare), "Iepurasul casei" castiga enorm de pe urma interpretarii Annei Faris. Cu o grimasa si-o incruntare pe o frunte fara riduri, Faris dovedeste la cativa ani dupa Reese Witherspoon ca entuziasmul si-o inima mare pot conta mai mult decat un IQ extra-statistic (in sensul bun). Chiar daca ti-ai dori ca actrita, care a trecut de 30 de ani, sa mai incerce si alte roluri, tot n-ai cum sa nu-i apreciezi acrobatiile si zulufii din "Iepurasul casei", film mai degraba pentru elevii mai putin populari, chiar daca si "vedetele" care mixeaza farduri cu lopata inca de la zece ani ar avea multe de invatat din seria de... iepureli.
The house bunny- Iepurasul casei
R: FRED WOLF
D: ANNA FARIS, COLIN HANKS, EMMA STONE, KAT DENNINGS, KATHARINE MCPHEE, RUMER WILLIS, HUGH HEFNER
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













