Euforie de primavara la Bursa

Postat la 12 aprilie 2009 16 afişări

Frica excesiva a investitorilor ce-i determina sa vanda la orice pret in urma cu doua luni a fost inlocuita in ultimele saptamani de o adevarata frenezie la cumparare. Sa fie aceasta revenirea mult asteptata a Bursei?

O luna de cresteri sustinute pe Bursa de la Bucuresti si pe pietele internationale a fost de ajuns ca multi investitori sa uite de criza economica, de caderile dramatice din 2008 si sa se avante din nou la cumparare, determinand una dintre cele mai puternice cresteri din istoria pietei locale de capital.

“Tot ce e negativ se pare ca a fost sters cu buretele. Totul creste. E surprinzator pentru mine”, afirma Marcel Murgoci, director de operatiuni la societatea de brokeraj Estinvest din Focsani.

Intr-adevar, stirile negative care la inceputul anului ii determinau sa-si lichideze portofoliile la orice pret nu mai produc aproape niciun efect in perceptia marei mase a investitorilor. Si scenariile de la sfarsitul anului trecut, care prevesteau dezastrul, au fost uitate. Pe de alta parte, chiar si jumatate de stire pozitiva poate aduce acum cresteri de 15% pe zi pentru actiunile listate. Se cumpara la orice pret, chiar daca unii au vandut pe minimele din februarie, iar acum rascumpara aceleasi titluri la cotatii duble. Mai mult, brokerii atrag atentia ca actiuni care cu putin timp in urma erau evitate, au devenit peste noapte vedete pe Bursa.

Inca o data, Bursa arata ca succesul sau esecul tine mai mult de psihologie decat de analiza cifrelor si daca majoritatea investitorilor incep sa creada in revenirea pietei, atunci ea isi va reveni. Iar cand toata lumea vrea sa prinda trenul revenirii, nu mai conteaza ca pretul platit este dublu.

SIF-urile, de exemplu, si-au dublat pretul de la inceputul lunii martie, marcand una dintre cele mai accelerate cresteri de la listarea pe Bursa. Cei mai multi investitori au intrat insa la cumparare abia cand preturile se dublasera deja fata de minimele din februarie. Astfel, daca la inceputul lunii martie se tranzactionau zilnic in jur de un milion de actiuni la fiecare SIF, in ultimele zile volumele au ajuns si la 6 milioane de actiuni, iar cresterile zilnice au fost si de 15%. “Se observa acest fenomen accentuat in ultimele zile, aceasta panica la cumparare. Probabil ca investitorii au tot asteptat momentul prielnic de a intra la cumparare, iar cresterile de o saptamana doua nu au fost suficiente ca sa-i faca sa creada intr-o revenire a pietei”, sustine Murgoci.

El crede ca multi investitori care au stat pana acum pe margine au inceput sa intre destul de puternic la cumparare in ultimele doua saptamani, pentru a nu pierde trendul pozitiv. “Pana atunci intrau cu sume mici si diversificau foarte mult. Pe moment se pare ca s-a schimbat sentimentul”, apreciaza Murgoci. Iar aceasta schimbare s-a produs, desi, la nivel fundamental, situatia economica nu s-a imbunatatit in ultimele luni. Exista insa o explicatie, cred brokerii. “Nu cred ca s-au schimbat multe la nivel macroeconomic, dar investitorii sunt mai atenti acum la stirile pozitive decat la cele negative”, este de parere Adrian Ceuca, directorul general adjunct al Broker Cluj.

Alti jucatori din piata de capital, precum Rares Nilas, directorul general al BT Securities, firma de brokeraj a Bancii Transilvania, pun schimbarea perceptiei si pe evolutia de pe pietele externe. De exemplu, statistica privind prabusirea exporturilor romanesti in februarie cu 27%, publicata saptamana trecuta, a fost trecuta cu vederea. In schimb, profitul record raportat in primul trimestru de banca americana Wells Fargo a urcat puternic toate pietele, inclusiv pe cea de la Bucuresti.

Nilas explica cresterea mult mai puternica a pietei locale si prin lichiditatea scazuta, care face ca intrarile mai consistente de capital la cumparare sa determine variatii mult mai puternice decat pe pietele externe. Pentru ca de la inceputul crizei financiare, si scaderile Bursei de la Bucuresti au fost printre cele mai mari din lume. Pare astfel normal ca revenirea de acum a bursei romanesti sa aiba in prim-plan sectorul financiar, cel care a fost cel mai puternic lovit in momentul declansarii crizei. In aceste conditii, BRD a crescut de la inceputul lunii martie cu 72%, iar Banca Transilvania a castigat aproape 75%.

Societatile de Investitii Financiare (SIF) au fost vedetele revenirii, cu avansuri de pana la 130% in cazul SIF Moldova. Cresterea cotatiilor a fost determinata si de clarificarea pozitiei financiare a acestora, dupa ce BCR si BRD (la care cele cinci SIF detin participatii importante) au anuntat ca vor distribui dividende, iar SIF Oltenia a incasat 18 milioane de euro din vanzarea participatiei la Automobile Craiova. Asadar, cel putin pentru acest an, SIF-urile nu duc lipsa de lichiditati.

Dar revenirea pietei este generala, nu se rezuma doar la sectorul financiar. Companii care pana in urma cu doua luni erau evitate din cauza pierderilor raportate anul trecut sau a datoriilor mari inregistreaza de doua saptamani cresteri record - producatorul de subansamble auto Compa Sibiu (simbol bursier CMP), cel de componente pentru industria aeronautica Turbomecanica Bucuresti (TBM), combinatul chimic Oltchim Ramnicu- Valcea (OLT) sau compania de foraj Dafora Medias (DAFR).

“Cred ca, in momentul in care piata se va mai aseza, investitorii se vor gandi mai bine care actiuni merita un pret mai mare decat cel din piata si care nu”, apreciaza Marcel Murgoci. El crede ca pentru cei cei cumpara acum indiferent de actiune sau de pret exista riscul ca peste cateva zile vanzarea sa se faca la un pret mai mic. Asta nu pare insa sa-i impiedice pe investitori sa caute actiuni din ce in ce mai riscante, doar in speranta ca vor putea castiga 50- 100% in cateva zile. “Nu cred ca cine intra astazi se gandeste sa stea pe termen de sase luni. Sunt multi speculatori care vor sa prinda acest val si sa vanda cat mai sus”, conchide Murgoci. Altfel spus, la primele corectii, speculatorii vor fi primii care vor vinde. Ramane de vazut daca si restul investitorilor ii vor urma.

 


Topul cresterilor pe Bursa

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Piata de capital,
Bursa,
profit,
BET,
indice,
SIF
/analize/servicii-financiare/euforie-de-primavara-la-bursa-4206995
4206995
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.