Bursa nu si-a digerat inca sarmalele

Postat la 04 ianuarie 2008 1 afişăre

Bursa de Valori Bucuresti a deschis fara tragere de inima anul 2008. Vacanta prelungita data de inceperea noului an la mijlocul saptamanii a convins, probabil, investitorii sa astepte pana saptamana viitoare startul tranzactionarii. Cei interesati au fost deja prezenti prin operatiuni, insa lichiditatea extrem de scazuta arata ca majoritatea jucatorilor bursieri nu si-au deschis inca laptopurile.

Astfel se explica cel mai usor prima sedinta de tranzactionare de joi, cand mai toate cotatiile au pierdut procente bune, tragand in jos indicii cu pana la 3%. In conditiile in care pietele internationale, burse de valori care au avut mult mai putina vacanta (americanii au "lucrat" inclusiv pe 31 decembrie si pe 2 ianuarie), au inceput anul cu pierderi, investitorii autohtoni nu s-au grabit sa faca achizitii. Cei mai activi jucatori de la BVB au fost cei care au amanat anul trecut marcarea unor profituri pentru a nu fi nevoiti sa plateasca impozitul pe profit in perioada imediat urmatoare (pentru profiturile realizate din tranzactionarea actiunilor in 2007, impozitul se achita pana la sfarsitul lunii ianuarie – orice profit rezultat din vanzarea de actiuni in aceasta luna poate fi achitat anul viitor).

Cine a avut de marcat profituri, conform strategiilor proprii, a marcat in prima sedinta de tranzactionare. Valoarea tranzactiilor realizate insa nu arata operatiuni de mare amploare, doar 10 milioane euro in total, dintre care 1,2 milioane euro aferente transferurilor cu drepturi de alocare Transgaz. Lipsa de interes a investitorilor a continuat si a doua zi, cand lichiditatea a fost chiar mai mica, 7,3 milioane euro, insa trendul a fost ascendent, semn ca vanzarile nu au mai predominat. Evolutia cotatiilor a fost asemanatoare unui fierastrau fara dinti, nu provocat daune dar nici nu a dat satisfactie.

Deschiderea cu minus a anului a intrerupt "traditia" ultimilor cinci ani, cand prima sedinta de tranzactionare era echivalenta cu un salt pozitiv de 3-5%. Investitorii isi pun sperantele in continuarea distrugerii traditiei, deoarece perioada imediat urmatoare inceputului de an era caracterizata de scaderi. "Daca tot am scazut in prima zi, atunci ar trebui sa crestem in perioada urmatoare. Ar fi mai profitabil in acest fel", a declarat un investitor activ inca din deschidere. Analiza tehnica, pe care investitorii cu experienta o iau in calcul, arata insa o continuare a deprecierii pentru majoritatea actiunilor, perioada de scadere sau de acumulare urmand a se incheia in mai putin de doua saptamani.

Pietele internationale nu au parte de vesti bune la inceput de an. Desi au incheiat saptamana cu o sedinta de crestere dupa trei consecutive de pierderi, bursele europene au de "luptat" cu stirile macroeconomice negative. Pe langa problemele legate de petrol si de posibila recesiune a economiei SUA, statele din zona euro au ratat si tinta de inflatie. Cresterea anuala a preturilor de consum din cele 13 state ale zonei euro s-a pastrat si in decembrie la 3,1%, multe peste tina de 2% stabilita de Banca Centrala Europeana. Peste ocean, dolarul american da semne de revenire dupa ce mai multi analisti au decarat ca recesiunea economica nu va lovi Statele Unite anul acesta. Revenirea dolarului a coborat si pretul petrolului sub 100 de dolari/baril, dar temerile privind un pret de 120 dolari pentru un baril, in urmatoarele luni, s-au accentuat. Problemele economice vor afecta in mod inevitabil pietele de capital, dar ramane de vazut cat de mult va fi influentata bursa de valori autohtona.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bursa,
servicii financiare,
analiza
/analize/servicii-financiare/bursa-nu-si-a-digerat-inca-sarmalele-2322916
2322916
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.