Asigurările de răspundere civilă pentru manageri nu sunt o noutate. Ba chiar există o lege care obligă companiile să încheie astfel de poliţe pentru cei care au o poziţie de conducere. Cu toate acestea, nimeni nu pare prea speriat de riscul eşecului. Nici măcar într-o perioadă când orice mişcare se poate transforma într-o greşeală cu potenţial de pierderi uriaşe.

"Până acum nici au au fost făcute publice cazuri de manageri care să fie găsiţi responsabili pentru un eşec şi să suporte pierderile din propriul buzunar", spune Eduard Simionescu, directorul general al brokerului de asigurări GrECo JLT România GmbH Viena. Drept urmare, managerii nu simt nevoia de a se asigura pe cont propriu de riscul luării unei decizii cu impact negativ asupra companiei, iar companiile, mai ales cele mici şi mijlocii, preferă să aloce bugete doar pentru cheltuieli imediate şi obligatorii. Pe principiul "ne vom confrunta cu problema atunci când se iveşte", firmele din România încă mai adoptă strategii defensive, care, adesea, se dovedesc mult mai costisitoare.

Ar fi fost de aşteptat ca această categorie de asigurări să înregistreze creşteri odată cu venirea crizei şi cu extinderea riscurilor la orice pas. Dar nu s-a întâmplat aşa. Atât pentru asigurători, cât şi pentru brokeri, poliţele de răspundere managerială reprezintă o categorie de produse cu rol cel mult secundar în balanţa de venituri. Asta nu pentru că rata daunalităţii ar fi mare, ba chiar dimpotrivă, pentru că, pur şi simplu, nu există cerere. Şi, mai mult decât atât, pentru că, până acum, autorităţile nu au sancţionat companiile care nu au astfel de plase de siguranţă pentru administratori, aşa cum cere legea.

Aceste poliţe nu sunt însă obligaţia sau instrumentul de protecţie la care doar companiile pot apela. În esenţă, orice manager poate încheia, pe cont propriu, o astfel de asigurare. El însuşi poate alege suma pentru care se asigură, determinând, astfel, costul primei anuale pe care urmează să o plătească. Dincolo de aceste element de control pe care îl are, calculul primei se face şi în funcţie de factori externi, care ţin de dimensiunea companiei sau de specificul industriei - indicii relevante despre natura gradului de risc pe care îl implică un asemenea client. "Persoanele care fac acest lucru pe cont propriu nu se pot asigura pe sume serioase, pentru că primele se plătesc din buzunarul propriu. Spre exemplu, pentru o sumă asigurată de 50.000 de euro, prima anuală se cifrează în jurul sumei de 500 de euro", precizează Simionescu. Şeful de la GrECo spune însă că a întâlnit şi situaţii în care sumele asigurate au fost foarte mici. Un astfel de caz este cel al unui manager care a încheiat o poliţă de 3.000 de euro, pentru care plătea în fiecare an prime de câteva zeci de euro. În general, la poliţele asigurate sumele sunt de câteva zeci de mii de euro, cel mult 100.000 de euro. La polul opus se află exemplul unei companii care, pentru a ocoli riscul unor pierderi masive din cauza unor greşeli manageriale, a semnat o asigurare pentru o suma extrem de generoasă, respectiv 100 de milioane de euro. Prima anuală ajungea la câteva sute de mii de euro, însă şi gradul de acoperire era foarte mare.

Practic, asiguratul plăteşte pentru a nu suporta din propriul buzunar despăgubirile, în cazul în care produce prejudicii companiei pentru care lucrează. Asiguratorul suportă, în aceste situaţii, daunele materiale create din vina asiguratului şi cheltuielile de judecată. Ca în orice contract de asigurare, există anumite situaţii excepţionale care anulează contractul. Încercările de fraudare, prejudiciile aduse din cauza încălcării contractului de confidenţialitate sau în urma nerespectării deciziilor luate de acţionari sunt câteva astfel de exemple.

Din "grupul ţintă" de clienţi fac parte în primul rând companiile care sunt listate la Bursă şi în special multinaţionalele. La o disociere mai amănunţită, cel mai adesea, poliţe de răspundere managerială încheie managerii sau companiile în care există un grad mare de risc, cum ar fi cele din domeniul financiar, sau cele din domenii în care "austeritate" nu este un cuvânt prea des întâlnit, cum ar fi sectorul energetic, petrol şi gaze, farma, telecom sau software.