-
Sfârşitul unei ere: Philip Berlinski, trezorierul Goldman Sachs, părăseşte banca unde a făcut carieră de peste două decenii. Executivul pleacă la fondul de investiţii Milenium Management, îngroşând rândurile oficialilor de top care părăsesc puternica bancă americană
Actualitate 11 apr 2024
-
Cele mai inovatoare companii din România în 2023. Chain Management System (CMS)
Inovaţie tehnică 23 mar 2024
-
Mugur Popescu, Director Investiţii, BCR Pensii: Observăm o alocare mult mai mare către pieţe tematice, precum inteligenţa artificială sau tranziţia energetică. Managerii de fonduri încearcă să captureze temele acestea cu ajutorul unor portofolii diversificate
ZF Capital Market Summit, 3rd edition 21 mar 2024
-
Dan Dascăl, CEO BT Asset Management: Ne-am dori ca lichiditatea să fie mai mare la bursă. Sperăm ca odată cu lansarea Contrapărţii Centrale să se rezolve problema lichidităţii la Bursa de Valori Bucureşti
Actualitate 18 mar 2024
-
Război civil la vârful celei mai influente familii din lume ce controlează o companie de de 250 de trilioane de dolari
Actualitate 2 mar 2024
-
Dinastia pe mâna căreia se află banii celor mai bogaţi oameni din lume este într-un război civil în familie. Cum au ajuns aici oameni despre care se spune că influenţează şi controlează guvernele mai multor ţări
Actualitate 29 feb 2024
-
Business MAGAZIN. Război civil la vârful celei mai influente familii din lume: Clanul Rothschild s-a împărţit în două şi este gata să se lupte pentru controlul industriei globale de wealth management, o miză de 250 de trilioane de dolari. În joc sunt banii bogaţilor din întreaga lume, puterea şi prestigiul numelui Rothschild, care a s-a născut în urmă cu două secole într-un ghetou evreiesc
Actualitate 24 feb 2024
-
Legătura dintre profit şi „mai verde, mai eficient”
INDUSTRIE 4 feb 2024
-
CSR 2023. Construim următoarea de generaţie de specialişti în product management şi marketing
Cele mai responsabile companii din România 2023. Educaţie 17 nov 2023
-
Martin Giesswein, expert în domeniul digital & Barbara Stöttinger, decanul WU Executive Academy: Responsabilitatea digitală corporativă: O nouă necesitate pentru managerii de HR?
Opinie 9 nov 2023
-
Nori de furtună asupra industriei americane de asset management: Charles Schwab, companie care gestionează peste 8 trilioane de dolari, concediază 2.400 de oameni. „Nu văd o perspectivă prea optimistă pentru 2024 în spaţiul tradiţional de asset management”
Actualitate 6 nov 2023
-
Povestea gigantului din umbră ce operează în spatele cortinei pentru mii de companii şi agenţii guvernamentale. Cine sunt oamenii care au condus această companie în România
Leadership 26 sep 2023
-
Pe piaţa muncii bate vântul recesiunii: Fluctuaţiile de personal se mai reduc, pretenţiile salariale devin mai rezonabile, angajaţii nu prea vor să îşi schimbe jobul
Editorial 25 sep 2023
-
Citatul săptămânii. Raluca Pârvu, BPI România: Codul muncii nu interzice existenţa mai multor contracte cu normă întreagă la angajatori diferiţi, în limita a 48 de ore săptămânal, cu tot cu ore suplimentare
Citatul zilei 11 sep 2023
-
Un trend care a pornit din America şi începe să bată discret şi la uşa companiilor/ multinaţionalelor de pe piaţa românească: salariile oferite pentru middle şi top management încep să se mai reducă, bonusurile sunt mai rare, iar organigramele intră într-un proces de ajustare
Rezultatele 1 - 15 din 1065 pentru "management"