HILS Development: „Start la şcoală”, în cadrul ADRA

Postat la 23 octombrie 2025 46 afişări

HILS Development: „Start la şcoală”, în cadrul ADRA

Număr de angajaţi: >1000

Cifra de afaceri (2024)*:  494,9 mil. lei

Profit (2024)*: 152,9 mil. lei

*grup de firme dezvoltator HILS Development


MOTIVAŢIE

Sponsorizarea proiectului „Start la şcoală” al ADRA (Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor) a venit din dorinţa HILS Development de a sprijini educaţia şi de a reduce inegalităţile de şanse pentru copiii din medii vulnerabile. Nevoia a fost identificată în urma discuţiilor cu ADRA, care au prezentat realitatea dură a comunităţilor în care mulţi copii riscau să nu înceapă şcoala din lipsa resurselor minime necesare. În cadrul acestui program, HILS Development a contribuit cu suma de 150.000 euro, ca sponsorizare.

„În 2025, filosofia HILS Development în materie de CSR este structurată în jurul programului Life@HILS, construit pe patru piloni strategici: Educaţie, Sustenabilitate, Solidaritate Socială şi Conduită de Business. Credem că dezvoltarea urbană reală nu se măsoară doar în metri pătraţi construiţi, ci şi în investiţiile făcute pentru a creşte calitatea vieţii şi pentru a sprijini comunităţi reziliente şi echitabile”, afirmă  Iulia Iana, director de marketing, HILS Development.

Tot ea punctează că o companie cu adevărat responsabilă îşi aliniază deciziile şi acţiunile la un set clar de valori şi îşi asumă un rol activ în îmbunătăţirea vieţii comunităţilor pe termen lung. Pentru HILS Development, acest lucru înseamnă, explică ea, să respecte principiile Life@HILS, acţionând consecvent în domenii esenţiale – de la investiţii în educaţie şi sustenabilitate, la implicarea socială şi menţinerea celor mai înalte standarde etice în afaceri.

„Prin platforma de Responsabilitate Socială Life@HILS, sustenabilitatea şi grija faţă de comunitate sunt integrate în toate etapele strategiei noastre de business. În plan operaţional, dezvoltăm proiecte rezidenţiale cu certificări de eficienţă energetică şi infrastructură verde. În plan social, investim în educaţie şi în programe de sprijin pentru comunităţi vulnerabile, consolidând solidaritatea şi încurajând participarea activă. Această abordare asigură nu doar valoare pe termen lung pentru locuitorii din proiectele noastre, ci şi un impact pozitiv pentru oraşul în ansamblu”, completează Iulia Iana.

 

DESCRIEREA PROIECTULUI

Proiectul „Start la şcoală” este o iniţiativă a ADRA, având ca obiectiv principal combaterea abandonului şcolar prin echiparea cu 5.000 de ghiozdane, oferite copiilor defavorizaţi din medii vulnerabile. „Prin această acţiune, ne-am propus să asigurăm fiecărui copil un început de an şcolar demn, cu toate cele necesare procesului educaţional: ghiozdan, rechizite, instrumente de scris şi materiale de bază”, declară Iulia Iana, director de marketing, HILS Development. Proiectul face parte dintr-o suită de iniţiative ADRA din domeniul educaţiei, iar susţinerea pe care o primeşte din partea companiilor demonstrează că investiţia în educaţie este esenţială pentru dezvoltarea unei societăţi echitabile şi prospere.

Beneficiarii proiectului „Start la şcoală”, derulat în perioada mai – septembrie 2025, implementat de ADRA România şi sponsorizat exclusiv de HILS Development, sunt copiii defavorizaţi care provin din familii vulnerabile. Iniţiativa a pornit dintr-o nevoie reală şi urgentă: sprijinirea acestor copii care, din cauza situaţiei materiale precare, riscau să nu înceapă şcoala sau să o abandoneze. Mulţi nu aveau acces nici măcar la rechizite sau alte resurse minime necesare participării la cursuri în condiţii decente. Dorinţa de a combate inegalitatea în educaţie şi de a le oferi tuturor copiilor un start echitabil a stat la baza proiectului, în acord cu misiunea ADRA de a susţine dreptul la educaţie şi demnitate pentru fiecare copil.

Etapele proiectului au implicat semnarea contractului de sponsorizare, identificarea beneficiarilor, analiza ofertelor şi achiziţia produselor, echiparea ghiozdanelor, repartizarea şi distribuirea în ţară a ghiozdanelor.

Au fost implicate echipa de management a proiectului (pentru coordonare generală, planificarea etapelor şi monitorizarea rezultatelor) şi echipa de voluntari – 60 de persoane (dintre care 54 liceeni) au participat direct la echiparea ghiozdanelor, alegând fiecare obiect pentru a răspunde nevoilor copiilor. În plus, au fost implicate şi şase echipe regionale de voluntari, responsabile de distribuirea ghiozdanelor în teren, asigurându-se că fiecare copil primeşte pachetul complet înainte de începerea anului şcolar.

Bugetul alocat prin sponsorizare integrală din partea HILS Development a fost de 150.000 de euro.

 

REZULTATE

Proiectul „Start la şcoală” a adus nu doar un ghiozdan şi rechizite, ci şi un val de speranţă şi demnitate pentru 5.000 de copii din 280 de localităţi, conform Iuliei Iana. În multe cazuri, acesta a fost primul ghiozdan nou pe care copiii l-au avut vreodată. În comunităţile vizate, iniţiativa a încurajat părinţii să menţină copiii la şcoală şi a demonstrat că sprijinul comunitar poate schimba destine.

„Pe termen scurt, copiii încep şcoala cu încredere, pregătiţi şi motivaţi. Pe termen lung, se creează premisele pentru reducerea abandonului şcolar, creşterea nivelului de educaţie şi integrare socială, consolidând totodată solidaritatea între oameni. Această acţiune a transmis un mesaj puternic: fiecare copil contează, iar investiţia în educaţia lui este investiţia în viitorul nostru comun”, adaugă Iulia Iana.

 

„Ne-am alăturat proiectului ADRA România din convingerea că fiecare copil merită un început demn şi şanse reale la educaţie. Pentru noi, implicarea în comunitate înseamnă mai mult decât construcţie. Înseamnă responsabilitate faţă de viitor. Susţinerea a 5.000 de copii în drumul lor spre şcoală nu este doar un gest de solidaritate, ci o investiţie în generaţiile următoare, în şanse egale şi într-o societate mai echitabilă.”  

Iulia Iana, director de marketing, HILS Development

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
HILS Development,
ADRA,
scoala

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.