Vremea în decembrie: temperaturi normale în toată ţara, precipitaţii mai multe în vest

Autor: Petru Mazilu Postat la 24 noiembrie 2023 20 afişări

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că, în luna decembrie, temperaturile vor fi apropiate de mediile perioadei, iar precipitaţii vor fi în special în vestul ţării.

Vremea în decembrie: temperaturi normale în toată ţara, precipitaţii mai multe în vest

Potrivit meteorologilor, în săptămâna 27 noiembrie – 4 decembrie, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în jumătatea nordică a ţării. Regimul pluviometric va fi excedentar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile vestice, sud-estice şi la munte.

În săptămâna 4 - 11 decembrie, temperaturile medii se vor situa în jurul celor specifice pentru acest interval, în toate regiunile. Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile vestice.

În săptămâna 11 – 18 decembrie, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi uşor excedentar în regiunile vestice şi

nord-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

În săptămâna 18 – 25 decembrie, mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă, vor avea o tendinţă uşor deficitară în toate regiunile, au precizat meteorologii.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
temperaturi,
precipitaţii,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.