Verdict final în cazul doctoratului procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi

Postat la 08 decembrie 2016 131 afişări

Verdict final în cazul doctoratului procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi

Consiliul General al CNATDCU a decis joi că Laura Codruţa Kovesi nu a plagiat în lucrarea sa "Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal", propunerea fiind de menţinere a titlului de doctor, a declarat preşedintele Comisiei de Ştiinţe Juridice a CNATDCU pentru MEDIAFAX.

Membrii Consiliul General al CNATDCU au stabilit că nu există nereguli grave în lucrarea de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi.

Mircea Adrian Bob, preşedintele Comisiei de Ştiinţe Juridice din cadrul CNATDCU, a declarat pentru MEDIAFAX că decizia a fost de păstrare a titlului de doctor.

Comisia de Etică din cadrul Universităţii de Vest Timişoara a anunţat, pe 17 noiembrie, că 564 de rânduri din lucrarea de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi, numită "Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal", sunt similare cu alte surse, iar în ceea ce priveşte sesizarea făcută privind plagiatul, specialiştii au transmis că aceasta este parţial fondată. Sursa citată a mai arătat că au fost consultate toate documentele puse la dispoziţie de către autorii sesizării şi de către persoana vizată, verificând fiecare paragraf din teză ce face obiectul sesizării şi comparându-le cu sursele indicate de programul informatic iThenticate.

Grupul de Investigaţii Politice (GIP) a anunţat că a sesizat oficial Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) în legătură cu teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.