USR îl acuză pe Piedone de comportament abuziv şi a sesizat Protecţia Copilului

Autor: Cosmin Pirv Postat la 18 iulie 2023 224 afişări

USR îl acuză pe Piedone de comportament abuziv şi a sesizat Protecţia Copilului

Deputata USR Oana Ţoiu anunţă că a sesizat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) în cazul „comportamentului abuziv” al primarului Sectorului 5.

Potrivit unui comunicat al USR, deputata Oana Ţoiu a sesizat ANPDCA în contextul înregistrării video în care primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, „se adresează într-un limbaj nepotrivit unei adolescente minore însărcinate din Centrul de primire în regim de urgenţă <Cireşarii II>, înregistrare video care a fost difuzată fără consimţământul acesteia şi care este de natură să aducă atingere demnităţii şi reputaţiei acesteia”.

„Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului este instituţia care trebuie să semnaleze derapaje de acest gen, având printre atribuţii respectarea drepturilor copilului, inclusiv dreptul la demnitate şi dreptul la utilizarea propriei imagini. Or, după cum s-a văzut în înregistrare şi chiar şi primarul Popescu Piedone a recunoscut, mama minoră nu dorea să fie filmată şi nici să-i fie folosită imaginea. ANPDCA poate dispune ştergerea înregistrării din mediul online şi poate aplica o sancţiune, care chiar dacă nu va avea efect asupra primarului Sectorului 5 în mod individual, va stabili o normă de comportament pentru alţi politicieni”, declară deputata Oana Ţoiu, membră în Comisia pentru muncă şi protecţie socială.

USR arată că, potrivit Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, semnată şi de România şi ratificată prin Legea 18/1990, niciun copil nu va face obiectul ingerinţelor arbitrare sau ilegale în viaţa sa personală, familia sa, domiciliul sau corespondenţa sa şi nici al unor atacuri ilegale la onoarea şi reputaţia sa.

Deputata USR solicită ANPDCA să dispună, de urgenţă, ştergerea înregistrării care aduce atingere demnităţii minorei şi reputaţiei acesteia.

Totodată, Oana Ţoiu solicită ANPDCA informaţii privind numărul mamelor minore din municipiul Bucureşti, numărul mamelor minore din municipiul Bucureşti înscrise într-o formă de învăţământ, măsurile de prevenire a sarcinii la minore implementate în cadrul serviciilor de protecţie, rezidenţiale şi nerezidenţiale, conform datelor existente la nivelul ANPDCA, şi măsurile de sprijin a mamelor minore în şcolarizare - inclusiv disponibilitatea centrelor rezidenţiale de a pune la dispoziţie echipamente pentru şcoala hibrid, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei - în curs de implementare de către ANPDCA pentru anul şcolar 2023-2024.

„Înregistrarea începe din start cu o abordare total nepotrivită către o fată de 15 ani aflată în centru: „Ce faci, păpuşă? Tu eşti aici în centru? Şi eşti gravidă? E gravidă? Câţi ani are? Păi şi cum a rămas gravidă?”. Deşi se observă clar în imagini că fata nu şi-a dat acordul să fie filmată şi chiar se ascunde, Popescu Piedone postează totuşi imaginile în care se vede clar faţa fetei”, a arătat Centrul Filia. Reprezentanţii acestuia notează că „comportamentul primarului nu indică o înţelegere reală a măsurilor necesare, ci doar aduce şi mai multă vulnerabilitate unei fete de 15 ani”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cristian popescu piedone,
anpc,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.