Unul din doi tineri găseşte atrăgătoare o carieră în industria dezvoltării jocurilor, un segment de 300 mil. de dolari în România, dar nu are unde să studieze. Care sunt totuşi opţiunile?

Autor: Roxana Petrescu Postat la 02 ianuarie 2024 30 afişări

Unul din doi tineri găseşte atrăgătoare o carieră în industria dezvoltării jocurilor, un segment de 300 mil. de dolari în România, dar nu are unde să studieze. Care sunt totuşi opţiunile?

Peste 50% dintre elevi şi 62% dintre părinţi consideră o potenţială carieră în gaming foarte atractivă, arată o cercetare realizată de compania de cercetare IZI Data la comanda Bucharest International School of Management (BISM) pentru a testa motivele alegerii universităţii în rândul elevilor de liceu şi părinţilor acestora. Cu toate acestea, opţiunile de studii în acest domeniu sunt limitate pe plan local, mai spun reprezentanţii BISM.

“Studiile arata ca aproape 8 milioane de români cu vârste cuprinse între 15-64 de ani joacă jocuri video cel puţin o dată pe lună, indiferent de sex (51% femei şi 49% bărbaţi). Industria românească de dezvoltare a jocurilor este estimată acum la peste 300 de milioane de dolari şi se aşteaptă să crească în următorii ani.”

În acest context, la finalul anului trecut, BISM a lansat ECHO SCHOOL, un program de licenţă care îşi propune să formeze viitori specialişti în gaming, o industrie care la nivel international a depăşit deja industria de film sau de entertainment.

“ECHO SCHOOL este primul program de licenţă din România axat pe creşterea următoarei generaţii de creatori de jocuri. Este realizat în parteneriat cu Bucharest International School of Management (axat în domeniul educaţiei practice de leadership), Amber Studio (studio independent din România) şi cu o universitate internaţională.”

ECHO SCHOOL propune trei programe de studiu, fiecare cu o perioadă de desfăşurare de 3 ani: Game Design & Production, Game Engineering, Computer Arts & Animation. Cursurile vor începe în toamna acestui an, iar la finalizarea acestora studenţii vor primi o diplomă de licenţă recunoscută internaţional. Una dintre condiţiile pentru acceptarea candidaţilor este o medie de cel puţin 7,5 la examenul de bacalaureat.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cariera,
industrie,
jocuri,
optiuni,
romania

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.