Uber lansează un nou serviciu destinat segmentului premium

Autor: Alexandra Cepăreanu Postat la 11 mai 2023 48 afişări

Uber lansează un nou serviciu destinat segmentului premium

Uber România, compania americană care oferă servicii de ride-hailing şi micromobilitate, îşi diversifică portofoliul de produse şi lansează serviciul Uber Black, prin care pasagerii pot călători în vehicule premium, precum Mercedes-Benz Clasa E, Volkswagen ID.4 sau Tesla Model 3. Serviciul premium Uber Black este disponibil în prezent doar în Bucureşti şi dispune de o flotă de câteva sute de maşini, din care 30% sunt electrice.

„Am ştiut de mult timp că există o nevoie, o piaţă pentru acest tip de serviciu premium în România, dar am făcut paşi mici. Am început cu serviciul Confort, apoi am lansat Uber Green, pentru că am observat o deschidere mare pentru cursele cu maşini electrice, în România, deşi mai avem multe de făcut în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii dedicate acestor vehicule, dar au fost făcute destule eforturi în această zonă. Lansăm serviciul Uber Black pentru că ştim că este nevoie de el şi l-am prioritizat în acest moment. Nu avem clar un obiectiv pentru primul an de la lansarea serviciului, dar ştim că vom avea parteneri care ni se vor alătura şi vom creşte”, a spus pentru ZF Ana-Maria Borlovan, head of driver operations la Uber, pentru regiunea Europei Centrale şi de Est (CEE).

Ea este de părere că Uber Black va fi un produs secundar, adică va fi utilizat de consumatori atunci când vor avea nevoie de un astfel de serviciu premium.

„Uber Black este un produs specific şi nu se adresează neapărat unei categorii de utilizatori, ci unui anumit moment sau nevoi. Spre exemplu, oamenii aleg să folosească Uber Black când merg la un eveniment sau la o întâlnire, nu îl folosesc tot timpul. În România avem peste 3 milioane de utilizatori şi peste 500.000 de utilizatori activi lunar, deci sunt mulţi oameni care au diverse evenimente şi care vor folosi acest serviciu. Dar produsul Uber X continuă să reprezinte 85% din cursele noastre, este produsul de bază.”

Planurile reprezentanţilor Uber vizează şi extinderea serviciului în mai multe oraşe din România, a mai adăugat Ana Maria Borlovan.

„Nu am făcut o prioritizare, o listă a oraşelor pe care le avem în vedere pentru extindere, dar întotdeauna ne uităm la cele mai mari oraşe. În ceea ce priveşte serviciul Uber Black, spre exemplu, Constanţa are  multe maşini premium, un alt exemplu, în ceea ce priveşte serviciul Uber Green pot să spun că Timişoara are cele mai multe maşini electrice, deci sunt particularităţi în fiecare oraş.”

De asemenea, serviciul premium Uber Black mai este disponibil la nivel internaţional în oraşe mari, precum New York, Londra sau Paris. „Analizăm de doi ani posibilitatea introducerii serviciului Uber Black şi în România”, a mai spus Ana Maria Borlovan.

În România, serviciul de ride-hailing şi mobilitate Uber X este disponibil în 22 oraşe: Bucureşti, Braşov, Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa, Craiova, Piteşti, Ploieşti, Galaţi, Oradea, Brăila, Sibiu, Buzău, Bacău, Râmnicu Vâlcea, Alba Iulia, Arad, Târgu Mureş, Baia Mare, Târgovişte şi Suceava. Iar la nivel internaţional aplicaţia Uber este disponibilă în peste 70 de ţări şi mai bine de 10.000 de oraşe.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bucuresti,
serviciu,
romania,
lansare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.