Tot mai multe bănci elveţiene cer dobânzi clienţilor pentru depozitele în franci

Autor: Anca Dumitrescu Postat la 22 ianuarie 2015 3307 afişări  

Tot mai multe bănci elveţiene au început să perceapă dobânzi clienţilor pentru depozitele sau conturile în franci, după ce Banca Naţională a Elveţiei a decis să ceară bani pentru depozitele instituţiilor financiare, relatează Bloomberg.

Credit Suisse Group a anunţat că intenţionează să impună dobânzi clienţilor instituţionali şi companiilor mari pentru unele active, iar UBS analizează o măsură similară.

Cea mai veche bancă din Geneva, Lombard Odier, a început joi să taxeze conturile în numerar pe care nu le administrează şi a căror valoare este de peste 100.000 de franci elveţieni (116.000 dolari). Banca a precizat că dobânda va fi de 0,75%, la acelaşi nivel cu dobânda la depozitele la vedere impusă săptămâna trecută de Banca Naţională a Elveţiei, care a intrat joi în vigoare.

Zuercher Kantonalbank, cea mai mare instituţie bancară cantonală din Elveţia, va impune la rândul ei o dobândă de 0,75% pentru unele depozite mari şi ar putea modifica nivelul dobânzilor pentru economii şi alte conturi.

Banca centrală a Elveţiei a şocat în urmă cu o săptămână pieţele valutare, prin eliminarea plafonului valutar de 1,2 franci pentru un euro, introdus acum trei ani, şi reducerea dobânzilor pentru depozitele la vedere ale băncilor.

Banca centrală a Canadei a tăiat miercuri dobânda cheie pentru împrumuturile overnight, ca reacţie la scăderea preţurilor petrolului, iar Danemarca a redus de două ori dobânda de politică monetară, luni şi joi, de la 0,05% la -0,35%, pentru a micşora presiunile de apreciere a coroanei.

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a anunţat joi că instituţia va începe să cumpere lunar obligaţiuni în valoare de 60 de miliarde de euro, între care obligaţiuni guvernamentale, pentru a combate inflaţia prea scăzută şi a stimula creşterea economică.

Unele bănci la nivel mondial au început să taxeze clienţii pentru depozitele mari în euro după ce BCE a aplicat dobânzi negative la depozite, în luna iunie. Între aceste bănci se află Credit Suisse, Bank of New York Mellon, JPMorgan Chase&Co. şi Commerzbank.

Banca Centrală Europeană (BCE) a menţinut, joi, dobânda de politică monetară la nivelul minim record de 0,05%, în linie cu aşteptările analiştilor.

"Consiliul guvernatorilor BCE a hotărât ca rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit să rămână nemodificate la nivelurile de 0,05%, 0,30% şi, respectiv, -0,20%", se arată într-un comunicat al instituţiei europene.

Ultima modificare a ratei dobânzii de politică monetară a BCE a avut loc în septembrie anul trecut, când instituţia a coborât dobânda la minimul record de 0,05%, de la 0,15% anterior.

Euro este tranzacţionat la Zurich la 99,38 centime pentru un franc elveţian, la ora transmiterii ştirii.

Aprecierea francului afectează exporturile Elveţiei, întrucât produsele fabricate în această ţară devin mai scumpe pentru cumpărătorii străini.

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Am mai scris despre:
ELVEŢIA,
BĂNCI,
http://www.businessmagazin.ro/actualitate/tot-mai-multe-banci-elvetiene-cer-dobanzi-clientilor-pentru-depozitele-in-franci-13781661
13781661
comments powered by Disqus
Bani pentru leacurile viitorului Bani pentru leacurile viitorului

Eforturile de cercetare şi dezvoltare (R&D) din industria farmaceutică sunt realizate într-un context de risc: doar 2 din 3 medicamente noi lansate pe piaţă au potenţialul de a returna investiţia iniţială. Janssen, divizia farmaceutică a Johnson & Johnson, este compania cu cel mai mare buget de investiţii R&D la nivel global, iar anul trecut a investit în România peste 1 milion de euro în acest domeniu.

vezi continuarea
ZF.ro
Bomba a EXPLODAT în această dimineaţă. ADEVĂRUL care cutremură România. Ce s-a putut afla despre Bucureşti şi Ardeal este şocant Bomba a EXPLODAT în această dimineaţă. ADEVĂRUL care cutremură România. Ce s-a putut afla despre Bucureşti şi Ardeal este şocant
ONE.ro
Regina Letizia, apariţie impresionantă într-o rochie Zara de 350 lei Regina Letizia, apariţie impresionantă într-o rochie Zara de 350 lei
Cea mai costisitoare pasiune a Iuliei Albu! O singură piesă costă câteva mii de euro
Cea mai frumoasă handbalistă din România. E comparată cu Antonia
Descopera.ro
INOVAŢIE incredibilă a unui inginer român. A creat cea mai tare ARMĂ de asalt. NATO nu are niciuna de acest tip. ''Deja au venit cereri pentru ea'' - VIDEO INOVAŢIE incredibilă a unui inginer român. A creat cea mai tare ARMĂ de asalt. NATO nu are niciuna de acest tip. ''Deja au venit cereri pentru ea'' - VIDEO
''Se va CIOCNI de Pământ şi vom sfârşi cu toţii''. Anunţul de ultimă oră care SCANDALIZEAZĂ întreaga planetă
BĂTRÂNUL de 80 de ani care a UMILIT armata ungurilor. ''Pe unde mergea toţi picau''
Go4it.ro
Este INCREDIBIL ce au ascuns ruşii de la GAZ în computerul de bord al acestui vehicul. Este pentru prima dată în istorie când se pomeneşte de aşa ceva în industria auto. Putin e mândru! [VIDEO] Este INCREDIBIL ce au ascuns ruşii de la GAZ în computerul de bord al acestui vehicul. Este pentru prima dată în istorie când se pomeneşte de aşa ceva în industria auto. Putin e mândru! [VIDEO]
Ce noutăţi aduce Windows 10 Fall Creators Update şi cum poate fi instalat
Povestea FASCINANTĂ a simbolului „@”, pe care îl folosim zilnic în e-mail şi pe Facebook. Iată cum a fost readus la viaţă un caracter uitat, folosit de peste 2.000 de ani
Csid.ro
Flirtul şi replicile cu conotaţie sexuală, cât de rău pot face unei relaţii? Flirtul şi replicile cu conotaţie sexuală, cât de rău pot face unei relaţii?
Iata ce femei ii enerveaza pe barbati, in pat!
3 elemente cheie într-un regim de scădere în greutate

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.