Ţara unde trecerile de pietoni sunt pavate cu cristale Swarovski, iar politicienii merg cu autobuzul

Postat la 25 august 2020 20545 afişări

În ciuda faptului că se află în inima Europei, Elveţia a avut dintotdeauna un aer misterios. Atât localnicii, cât şi turiştii, au împărtăşit aspecte pe care nu le crezi până nu le vezi cu ochii tăi, cum ar fi apa impresionant de limpede şi curată, încrederea şi siguranţa în transportul public sau regulile stricte în ceea ce priveşte procesul de reciclare.

Dat fiind faptul că unul dintre cele mai populare produse de export ale olandezilor sunt ceasurile, nu e surprinzător faptul că punctualitatea reprezintă o caracteristică de bază a acestei naţiuni, la un mod care îi uimeşte plăcut pe turişti. „Poţi să-ţi plănuieşti un întreg itinerariu bazat pe transportul public şi poţi fi sigur că se va respecta întru totul”, spune Thierry Blancpain, un turist în cadrul unui forum cu impresii despre Elveţia. „Am avut un plan ce includea o schimbare de tren, intervalul fiind de două minute, şi totul a decurs conform orarului.

Am călătorit în multe ţări de-a lungul Europei sau SUA, dar nu am întâlnit nicăieri o asemenea acurateţe”, a adăugat acesta. De fapt, transportul public este atât de sigur şi curat, încât este folosit uneori şi de vedete. „Politicienii cu funcţii înalte folosesc de multe ori transportul public” spune Thierry Blancpain. „Cu câţiva ani în urmă am stat în tren lângă unul dintre cei şapte membri ai consiliului federal al Elveţia, o funcţie apropiată de cea a unui ministru”, adaugă el.

Pe de altă parte, aici, chiar şi mersul pe jos are un statut special. De exemplu, în oraşul Berna trecerile de pietoni sunt împodobite cu un element deosebit -  pietre Swarovski. Conform unui membru al aceluiaşi forum, „trecerile de pietoni din Berna care au fost create până în 2012 sunt împrejmuite cu cristale Swarovski pentru a îmbunătăţi vizibilitatea din timpul nopţii”.  „Oficialii de la Berna au decis amestecarea vopselei galbene a trecerii de pietoni cu mici granule de cristal Swarovski, care sunt de zece ori mai scumpe granulele folosite în mod obişnuit”, explică el.

De asemenea, elveţienii sunt obsedaţi de reguli şi foarte atenţi în ceea ce priveşte protejarea mediului înconjurător, de unde rezultă unul dintre cele mai elaborate sisteme de reciclare din lume. „Pentru a arunca hârtie sau carton trebuie să le laşi pe bordură în dimineaţa zilei destinate hârtiei, dar trebuie neapărat strânse într-o formă dreptunghiulară şi legate cu o sfoară specială”, explică Gabriel Gambetta. „Dacă greşeşti ceva din toate procedurile, nu îţi va lua gunoiul, ci îţi va lăsa o notă explicativă cu ceea ce nu ai făcut bine. Dacă arunci sticlă în gunoiul obişnuit sau comiţi o ofensă similară, poliţia va controla obiectele aruncate de tine, te va identifica şi te va chema la secţia de poliţie unde vei fi amendat”, mai adaugă Gambetta.

Obsesia legată de curăţenie şi mediul înconjurăror are şi părţile sale bune. De exemplu, este acceptat şi normal să bei apă din aproape toate fântânile exterioare din ţară – lucru pe care nu îl auzi în niciun caz în alte ţări. „Dacă nu este potabilă apa din fântână, va fi foarte clar semnalizat, însă nu am văzut mai multe de cinci astfel de locuri în toată viaţa mea”, spune Thierry Blancpain.

Deşi majoritatea ridică în slăvi punctele tari ale Elveţiei, există, totuşi, şi câteva minusuri. Unul şi probabil cel mai mare este costul de trai ridicat. „Da, se ştia faptul că e o ţară scumpă, dar nivelul despre care vorbim este cu multe peste cât te-ai aştepta”, spune Craig Arthur, un britanic care s-a mutat în Elveţia. „Plăteşti 20 de lire pentru o călătorie de 15 minute cu trenul. Într-adevar, salariile sunt la nivelul cheltuielilor. Odată cu primul fluturaş de salariu te adaptezi rapid la noile realităţi. Dar probabil pentru turişti e groaznic”, spune britanicul.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.