Tara care pune economia înainte mediului. Oficial: Eliminarea completă a combustibililor fosili nu este realistă

Postat la 22 septembrie 2023 99 afişări

Tara care pune economia înainte mediului. Oficial: Eliminarea completă a combustibililor fosili nu este realistă

Eliminarea completă a combustibililor fosili nu este realistă, a declarat cel mai înalt oficial chinez pentru climă, adăugând că aceşti combustibili care încălzesc clima trebuie să continue să joace un rol vital în menţinerea securităţii energetice globale.

China este cel mai mare consumator de combustibili fosili din lume, inclusiv cărbune şi petrol, iar emisarul său special pentru climă, Xie Zhenhua, a răspuns joi la comentariile ambasadorilor la un forum organizat la Beijing înaintea reuniunii COP28 privind clima, care va avea loc în noiembrie la Dubai, relatează Reuters care a obţinut o copie a discursului.

Ţările din lume se află sub presiune pentru a face promisiuni mai ambiţioase în vederea combaterii încălzirii globale, după ce un "bilanţ" global condus de ONU a declarat că numai în acest deceniu ar fi nevoie de reduceri suplimentare de 20 de gigatone de dioxid de carbon pentru a împiedica temperaturile să depăşească pragul critic de 1,5 grade Celsius.

Bilanţul se va afla în centrul discuţiilor din cadrul reuniunii COP28 privind clima, ecologiştii sperând că acesta va crea voinţa politică necesară pentru a stabili obiective clare pentru a pune capăt utilizării cărbunelui şi petrolului.

Cu toate acestea, Xie a declarat că natura intermitentă a energiei regenerabile şi imaturitatea tehnologiilor cheie, cum ar fi stocarea energiei, înseamnă că lumea trebuie să se bazeze în continuare pe combustibilii fosili pentru a proteja creşterea economică.

"Este nerealist să eliminăm complet energia din combustibili fosili", a declarat Xie, care va reprezenta China la COP28 în acest an.

La discuţiile privind clima de la Glasgow din 2021, China a condus eforturile de a schimba limbajul acordului final de la "eliminarea treptată" la "reducerea treptată" a combustibililor fosili.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
combustibili,
china,
eliminare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.