Surpriza neplăcută pentru cei care vor să studieze în Danemarca

Postat la 12 aprilie 2017 3703 afişări

Danemarca, una dintre cele mai atractive destinaţii pentru studenţi, graţie gratuităţii studiilor, reduce locurile pentru studenţii internaţionali: 1 din 4 viitori studenţi trebuie să se orienteze către alte ţări. Ministerul danez al Educaţiei a decis reducerea cu 25% a locurilor din cadrul programelor universitare cu predare în limba engleză dedicate studenţilor internaţionali. Decizia vine ca urmare a rezultatelor unor studii conduse de minister, conform cărora doar o cincime dintre aceşti absolvenţi rămân să muncească în Danemarca după finalizarea studiilor.

Surpriza neplăcută pentru cei care vor să studieze în Danemarca

„La sfârşitul lunii martie Ministrul Educaţiei din Danemarca, Søren Pind, a făcut apel către toate instituţiile de învăţământ superior care oferă programe cu predare în limba engleză să reducă numărul de locuri alocat studenţilor internaţionali cu 25%. Imediat am fost informaţi de către  universităţile noastre partenere din Danemarca cu privire la programele şi numărul de locuri rămase disponibile pentru fiecare domeniu de studiu în parte, pentru potenţialii studenţi din România”, declară Ana Maria Papp, manager al Deptamentului Universităţi în Străinătate, IntegralEdu.

În consecinţă, unul din patru viitori studenţi care şi-au planificat să meargă la studii în Danemarca va  trebui să se orienteze către alte programe de studiu unde încă mai sunt locuri disponibile sau către universităţi din alte ţări.

„Având o perspectivă de ansamblu asupra posibilităţilor pe care le oferă acum Danemarca, dar şi asupra universităţilor partenere din alte ţări, îi putem ajuta pe cei care sunt atinşi de această decizie politică să găsească o alternativă viabilă – atât ca program, limbă de studiu, cât şi ca buget necesar – într-o altă ţară. De regulă, tinerii cu care am lucrat până acum, iau drept alternativă pentru Danemarca fie Olanda, fie de Marea Britanie, ambele oferind programe de studiu în limba engleză”, declară Ana Maria Papp.

Un program de licenţă sau masterat în Olanda costă aproximativ 2000 euro.

„În Danemarca, într-adevăr, studiile sunt gratuite, fiind integral subvenţionate de către stat, însă acolo costurile de trai sunt mai mari faţă de Olanda. Într-un oraş danez mai mic un student va cheltui lunar, cu tot cu plata pentru chirie, în jur de 1000 de euro, în Copenhaga suma putând ajunge şi la 1500 de euro. În Olanda în schimb, aceste costuri se situează între 500 şi 1000 de euro pe lună, iar o parte din această sumă poate fi acoperită prin surse de finanţare sub formă de împrumuturi. În Olanda există 4 surse de finanţare a costurilor care, în total, nu trebuie să depăşească suma de 1 003 de euro. Banii împrumutaţi se rambursează la doi ani de la terminarea studiilor, pe o perioadă de 35 de ani, numai dacă studentul depăşeşte un prag minim al veniturilor. Pentru anul 2016 pragul a fost de 13 989 de euro/an, iar pentru 2017 de 14 215 de euro/an. 77% dintre studenţi au solicitat şi beneficiază de aceste finanţări”, declară Ana Maria Papp.

Peste 90% dintre studenţii români plecaţi în Marea Britanie beneficiază de scheme de finanţare oferite de Guvernul Britanic

Şi în Marea Britanie studenţii din Uniunea Europeană pot accesa burse şi  împrumuturi de până la 9250 de lire sterline pentru programele de licenţă şi de 10.000 de lire sterline pentru programele de master, scheme de finanţare de care în acest moment beneficiază peste 90% dintre studenţii români plecaţi să studieze acolo.

„Cât priveşte contextul Brexit, specialiştii din domeniul analizei politice spun că situaţia studenţilor români care îşi încep studiile universitare în anul academic 2017-2018 în Marea Britanie nu va fi afectată, aceştia având garanţia că contractul de împrumut acordat de către Guvernul Britanic va rămâne valabil pe întreaga perioadă a studiilor”, a mai declarat Ana Maria Papp.

În perioada următoare, în toate birourile IntegralEdu din ţară, pentru toţi cei care au aplicat la studii în Danemarca şi s-au trezit în această situaţie, se vor organiza sesiuni speciale de consiliere în care consultanţii vor oferi informaţii cu privire la toate universităţile şi domeniile de studiu din Danemarca unde au rămas locuri disponibile pentru studenţii internaţionali. Totodată se vor oferi soluţii alternative şi pentru alte destinaţii de studiu unde încă se mai poate aplica, precum Olanda şi Marea Britanie. Pentru studenţii care nu-şi pot accesa locurile la universităţile din Danemarca din cauza schimbărilor de ultim moment, IntegralEdu va oferi ajutor gratuit pentru găsirea locului la alte instituţii de învăţământ partenere, din alte ţări.

Conform statisticilor, peste 45.000 de tineri români studiau în străinătate anul trecut. În rândul tinerilor care au aplicat şi plecat la studii în străinătate prin intermediul IntegralEdu, în topul destinaţiilor de studiu preferate se află Marea Britanie şi Olanda, urmate de Danemarca, cererea pentru aceste trei ţări fiind în creştere cu 20% în ultimul an.

Prezenta in Romania din anul 2008, IntegralEdu este cea mai mare companie de consultanta in educatie la nivel local si reprezinta peste 500 de institutii de invatamant de top din Europa si SUA.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.