Strategia UE pentru Orientul Mijlociu şi securitatea energetică, pe agenda Parlamentului European
Uniunea Europeană discută, în această săptămână, la Strasbourg, modul în care tensiunile din Orientul Mijlociu, în special din Iran şi din regiune, afectează securitatea energetică.
Miercuri dimineaţă, eurodeputaţii, Consiliul UE şi Comisia Europeană vor discuta despre răspunsul UE în faţa crizei actuale din Orientul Mijlociu şi implicaţiile acesteia asupra preţurilor la energie, se arată într-un comunicat de presă.
Dezbaterile de la Strasbourg, din cadrul acestei sesiuni plenare, au loc pe fondul evoluţiilor din Iran şi din regiune, care sunt considerate un risc major pentru securitatea globală şi stabilitatea pieţelor.
Uniunea Europeană susţine că este nevoie de detensionare rapidă a situaţiei şi de menţinerea libertăţii de navigaţie, inclusiv în zone cheie precum în Strâmtoarea Ormuz.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis că orice eventual acord trebuie să ia în calcul preocupările privind programele nucleare şi balistice ale Iranului, dar şi problemele legate de traficul naval din zonă.
Conform Agenţiei Internaţionale a Energiei, perturbările din regiune au provocat una dintre cele mai mari dezechilibre din istoria pieţei globale de petrol, cu efecte majore asupra preţurilor.
Separat, eurodeputaţii vor discuta şi situaţia din sudul Libanului, unde sute de civili au fost ucişi şi mii au fost răniţi şi strămutaţi în urma incursiunilor armatei israeliene.
Se preconizează că aceştia vor propune ideea unei încetări durabile a focului şi a unui acces umanitar sporit.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













