Analiza prof. univ Cristian Socol, pentru MEDIAFAX:

Acum două luni, am argumentat în analiza publicată de MEDIAFAX (https://www.mediafax.ro/economic/analiza-exclusiva-prof-univ-cristian-socol-declaratiile-apocaliptice-despre-economie-sunt-periculoase-23596556) cu privire la costul ridicat generat în economia şi societatea românească de declaraţiile publice apocaliptice. Am arătat că folosirea sintagmei „intrarea în incapacitate de plată” este incorectă, date fiind acoperirea predictibilă a necesarului brut de finanţare, rezerva financiară (buffer) consistent din Trezorerie (care acoperă 4 luni din necesarul de finanţare, adecvarea rezervelor valutare internaţionale la BNR), ponderea ridicată a depozitelor populaţiei şi companiilor în bănci, rata redusă a creditelor neperformante etc, spune prof.

În această analiză, argumentez că recurenţa acestor declaraţii a transformat criza bugetară într-o criză economică. Se consolidează semnele unei crize auto-induse, o „profeţie care se îndeplineşte”. În această analiză, estimez costurile la nivel micro şi macroeconomic al retoricii alarmiste.

Explic canalele prin care declaraţiile apocaliptice nebazate pe fundamente fac mult rău economiei şi societăţii româneşti. Arăt că acest val de propagandă politică în dauna economiei trebuie stopat, altfel apărând o criză autoindusă, persistentă şi periculoasă.

1. Declaraţiile apocaliptice continuă, conducând România de la o criză bugetară la una economică
Deşi mulţi macroeconomişti au atras atenţia asupra costurilor generate de asemenea declaraţii, ele au continuat, validând astfel că dincolo de „reformele reale” se află motivaţia unei propagande politice – „mitul eroului salvator”. De la votul de învestitură până în prezent, am numărat 33 declaraţii publice în care principalul decident de politici publice din România a folosit sintagme precum „incapacitate de plată”, „dezastru economic”, „criză bugetară”, „default”, „faliment”, „colaps financiar”. Chiar de la primul discurs în Parlament, trecând prin interviul inoportun în Bloomberg şi culminând cu prezentarea bilanţului de 100 de zile de mandat, propaganda a continuat, invocând apocalipsa economică, dezastrul ce ar fi fost evitat.

În realitate, o luptă cu himere, România nu a fost şi nici nu va fi în incapacitate de plată, aşa cum am prezentat în analiza de mai sus, au argumentat şi Preşedintele Consiliului Fiscal dar şi reputaţi jurnalişti cu ştiinţă de carte în domeniul macroeconomic.

Complementar măsurilor de consolidare fiscal-bugetară nepotrivite – vezi creşterea TVA şi altor taxe în dauna taxei de solidaritate şi impozitului progresiv – declaraţiile inoportune despre o realitate falsă – intrarea în incapacitate de plată a României – împing cu putere economia românească de la o criză bugetară spre o criză economică.

2. Ce costuri au generat declaraţiile apocaliptice în economia şi societatea românească?
Deşi cuantificarea unor costuri exacte este dificilă, putem aproxima un impact mediu al retoricii alarmiste nejustificate, atât la nivel macroeconomic cât şi la nivel microeconomic.

În primul rând, au crescut costurile de finanţare şi dobânzile pe care România le plăteşte investitorilor, costurile la care statul se împrumută. Înainte de valul de declaraţii apocaliptice, randamentul la obligaţiunile româneşti era de 6,83%, sub costurile de împrumut ale Ungariei (6,95%) şi peste cele ale Poloniei (5,41%) şi Slovaciei (3,49%). După includerea primei psihologice de risc indusă de panică, randamentele României au ajuns în august la 7,17% (+34 puncte de bază). În aceeaşi perioadă, cu probleme de criză bugetară asociată dar fără declaraţii apocaliptice, costurile de împrumut ale Poloniei au scăzut la 5,4% iar ale Ungariei au crescut mult mai puţin, cu doar 8 puncte de bază.

Conform platformei investing.com, costurile de împrumut ale României au ajuns la 7,45%, o creştere cu 62 puncte de bază, reflectând climatul de neîncredere asociat României. Prima suplimentară de risc asociată declaraţiilor apocaliptice este mai mare de atât, în condiţiile în care implementarea pachetelor de consolidare fiscal-bugetară ar fi trebuit să scadă costurile de împrumut cu 50 de puncte de bază adică să ajungem de la 6,83% în mai 2025 la 6,33% în prezent. Interviul din Blomberg cu privire la incapacitatea de plată a României a blocat această scădere şi mai mult de atât, a urcat costurile de împrumut ale României la 7,45% - asta înseamnă o primă suplimentară de risc de 112 puncte de bază. Aceasta se traduce într-o pierdere la buget generată de creşterea cheltuielilor cu dobânzile cu 2,8 miliarde lei anual (din plusul de 12,4 miliarde lei faţă de ceea ce s-a bugetat iniţial pentru anul 2025 înseamnă 22,5%).

În al doilea rând, climatul de panică cauzat de declaraţiile apocaliptice şi măsurile de austeritate greşit fundamentate şi implementate au frânat accentuat economia în a doua jumătate a anului 2025 şi vor afecta puternic tot anul 2026. Având în vedere modificarea prognozei de creştere a PIB real efectiv de la 2,5% la 0,6% şi a deflatorului PIB de la 5,8% la 7,4%, pierderea anuală de PIB poate fi estimată la 29 miliarde lei. Dacă asignăm 20% din încetinirea creşterii economice pe seama panicii şi depresiei economice în comportamentele de consum şi investiţii, cauzată de declaraţiile apocaliptice, ajungem la o estimare de 5,8 miliarde lei pierdere de valoare la nivel agregat, în PIB. Deja consumul şi investiţiile se reduc abrupt. Această pierdere se resimte în locuri de muncă noi mai puţine şi chiar concedieri şi venituri mai mici încasate la buget de 1,7 miliarde lei anual.

În al treilea rând, valul de neîncredere generat de declaraţiile apocaliptice conduce la investiţii amânate / blocate şi / sau redirecţionate. Având în vedere fluxul mediu net de investiţii străine directe din ultimii 3 ani de 7,65 miliarde euro şi ipoteza unei scăderi cu 10% a acestuia din cauza retoricii negative care a speriat întreprinzătorii, putem estima costuri potenţiale de 0,76 miliarde euro capital care nu a mai intrat / nu mai intră în România sau a fost amânat în acest an. De asemenea, indicatorii lunari arată o destimulare a investiţiilor private din cauza climatului de neîncredere, concretizată în proiecte totale amânate / blocate de 0,7 miliarde euro în anul 2025. Asta înseamnă 1,465 miliarde euro investiţii neefectuate care reprezintă infrastructură nerealizată, locuri de muncă necreate şi o reducere potenţială de venituri la bugetul de stat de 2,2 miliarde lei în 2025.

În al patrulea rând, vorbim despre creşterea inflaţiei, rate bancare mai mari, creşterea facturilor şi reducerea nivelului de trai al populaţiei. Declaraţiile apocaliptice au stimulat creşterea preţurilor peste cea bazată pe cauze obiective (a se observa că transmisia creşterii taxelor, mai ales a TVA şi accizelor în preţuri a fost mai mare de 100%). Producătorii şi vânzătorii au dorit să îşi securizeze profiturile în timpul panicii induse de declaraţiile privind ”intrarea României în incapacitate de plată şi faliment”. Mai există un cost, dificil de cuantificat, al dificultăţii ancorării anticipaţiilor inflaţioniste de către BNR. Dacă zilnic declaraţiile decidenţilor de vârf arată panica şi posibile creşteri de TVA (de curând a apărut sperietoarea TVA la 24%, pe surse politice), apare ca fiind raţională explozia de preţuri ca mijloc de protecţie a profiturilor companiilor. Acesta este şi un cost ce se va manifesta pe termen mediu şi lung, economia ajungând la echilibre joase combinate cu inflaţie persistentă, un mix de fenomene ce va genera o traiectorie de creştere mai slabă pentru mulţi ani.

În al cincilea rând, declaraţiile apocaliptice vor reduce valoarea companiilor româneşti cotată la bursă şi a companiilor româneşti în general. Pe lângă considerentele strategice, acesta este încă un argument pentru stoparea vânzării de pachete minoritare sau vânzării integrale a companiilor de stat profitabile, intenţie anunţată din ce în ce mai insistent de decidenţi de prim rang din statul român. A vinde argintăria din casă este o non soluţie. Sau poate fi o soluţie doar pentru nişte interese economice speculative, în dauna statului român.

3. Explicaţii non tehnice – care sunt canalele prin care declaraţiile apocaliptice nebazate pe fundamente fac rău economiei?
„Apocalipsa economică”, „dezastru”, „faliment”, „default”, „incapacitate de plată” etc sunt sintagme „interzise” în discursurile unor decidenţi de prim rang, fie ei Preşedinte, Prim Ministru, Ministru de finanţe, Guvernator sau membri ai conducerii Băncii Centrale, autorităţi de supraveghere financiare etc. Asta arată manualele, asta arată ghidurile de bune practici, asta arată articolele ştiinţifice asociate macroeconomiei şi economiei comportamentale.

De ce? Pentru că neîncrederea şi panica induse de asemenea declaraţii generează costuri semnificative la nivel de economie şi societate, efect al afectării comportamentului investitorilor, firmelor şi populaţiei.

Senzitivitatea cea mai mare există în rândul investitorilor – anunţarea de către un decident important a unui ”risc iminent de faliment” sperie pieţele financiare şi creditorii (şi aşa volatile şi iraţionale fiind aceste pieţe) iar aceştia îşi retrag banii sau pun o primă de risc suplimentară, mărind astfel costurile de împrumut. Efect al valului de declaraţii apocaliptice din ultimele 3 luni, costurile de împrumut ale României s-au menţinut sus / au crescut ca şi cum ţara noastră ar fi deja în junk, chiar dacă ea nu a fost retrogradată. Există un ”efect de profeţie care se autoîndeplineşte” – declaraţiile apocaliptice conduc la creşterea costurilor de finanţare, cresc cheltuielile cu dobânzile, deficitul se înrăutăţeşte, declaraţiile apocaliptice continuă, cresc costurile de finanţare ....s.a Statul se îndatorează din ce în ce mai scump, banii sunt plătiţi din impozitele şi taxele mărite ale contribuabililor corecţi – fie ei firme sau populaţie.

Percepţia indusă privind „dezastrul economic şi bugetar” are şi un efect de incertitudine asupra oamenilor de afaceri, aceştia îşi reduc / amână planurile de investiţii. Toţi se feresc să acţioneze într-un mediu instabil.

Consumatorii manifestă şi ei un comportament de nejustificată precauţie. Când auzi zilnic că „nu sunt bani de salarii şi pensii”, „concedieri”, „îngheţări / tăieri de venituri”, „criză iminentă” ... este normal să devii excesiv de prudent, reducându-ţi brusc cheltuielile de consum, cu efect în frânarea cererii agregate din economie.

Retorica negativă venită de la cel mai înalt nivel determină un efect de frână şi în creditare – băncile comerciale devin prudente în faţa unui ”risc iminent de default”, temându-se de eventuala creştere a creditelor neperformante.

Pot apărea „psihoza pe curs” şi panica valutară în urma unor astfel de declaraţii. Se complică astfel şi sarcina politicii monetare de a acţiona anti ciclic şi a ancora anticipările inflaţioniste.

Este vorba şi despre credibilitate. Când timp de 90 de zile declari public că „nu mai sunt bani” şi la bilanţul de 100 de zile afirmi că „am evitat falimentul”, nimeni nu mai ştie ce să mai creadă. Atunci când profesorilor, mamelor gravide, veteranilor de război, mediului de afaceri, IMM urilor, pensionarilor etc le spui că ”ai evitat dezastrul” dar ţinta de deficit este apropiată de cea din trecut şi vrei să elimini un impozit pe marile companii care provoacă un minus abrupt de 4,4 miliarde lei anual, oamenii şi companiile nu mai ştiu ce să (mai) creadă.

Ştiinţific, sunt explicate toate aceste canale de contagiune şi schimbări negative de comportament în economia comportamentală.

Bias-ul de disponibilitate apare instant, indivizii / investitorii fac o eroare cognitivă şi îşi bazează deciziile pe informaţiile care le vin cel mai uşor în minte, nu pe date relevante şi informaţii fundamentate („Dacă informaţia vine de la un decident atât de important, înseamnă că are informaţii pe care noi nu le avem, situaţia este mult mai gravă”!). Percepţia riscului creşte nejustificat şi abrupt, ajutând la manifestarea efectului de profeţie autoîndeplinită.

Autoprotecţia se manifestă la fel de rapid, firmele îngheaţă planurile de investiţii, băncile nu mai acordă credite, consumatorii îşi frânează puternic cererea. Apare astfel un efect de ”ancorare” – declaraţia oficială apocaliptică ghidează aşteptările spre un scenariu de criză, de haos economic, chiar dacă în realitate lucrurile sunt departe de un astfel de proces.

Precauţia excesivă (bazată pe teoria „aversiunii faţă de pierdere”) se manifestă persistent, explicat fiind în literatura ştiinţifică relevantă că veştile proaste au un impact mult mai mare asupra stării de spirit decât ştirile bune. Încrederea consumatorilor şi a producătorilor şi sentimentul lor economic sunt în mod consistent afectate. „Animal spirits” (conceptul keynesian) se manifestă plenar în acest caz.

Există un efect puternic de ancorare a anticipaţiilor negative, de la cele economice la cele inflaţioniste. Are loc şi o validare a credinţelor celor pesimişti, nemulţumiţi. „Dacă un decident cu greutate spune că suntem într-o criză iminentă, cine sunt eu să nu cred aşa ceva?” Teoria învăţării bazate pe semnale acţionează şi ea aici – un anunţ dramatic de la o autoritate face masele de oameni să-şi actualizeze credinţele spre o direcţie negativă. Ulterior, din ce în ce mai mulţi agenţi economici se conformează – cred în percepţii, fără a verifica şi argumenta critic afirmaţiile departe de realitate.

În concluzie, declaraţiile publice alarmiste, veştile negative propagate exagerat au avut impactul unui şoc psihologic, inducând panică şi comportamente defensive la nivelul populaţiei, firmelor şi investitorilor, cu un efect măsurabil de minimum 6,7 miliarde lei anual (0,35% din PIB) (costuri mai mari de împrumut pentru stat, venituri neîncasate din investiţii blocate şi / sau amânate, consum frânat şi creştere economică mai redusă).

Cineva trebuie să oprească acest val de declaraţii apocaliptice, fenomen ce va provoca o criză auto-indusă, transformarea certă a unei crize bugetare (rezolvabile) într-una economică (persistentă).