Şefa Serviciului de expertiză medicală din Brăila şi alte două cadre medicale, reţinute de DNA

Autor: Ovidiu Matache Postat la 17 iunie 2015 149 afişări

Trei cadre medicale din Brăila, printre care şi şefa Serviciului de expertiză medicală, Ana Boală, au fost reţinute de procurorii DNA Galaţi pentru luare de mită, în urma percheziţiilor desfăşurate, marţi, la sediul instituţiei şi la locuinţele mai multor persoane.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Livia Săplăcan, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că şefa Serviciului de Expertiză Medicală Brăila, Ana Boală, şi alte două cadre medicale au fost reţinute de procurorii DNA Galaţi pentru luare de mită în formă continuată.

Cele trei persoane urmează să fie prezentate Tribunalului Galaţi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu datele de 16, respectiv 17 iunie 2015, a inculpatelor Ana Boală, medic specializat în medicina muncii, şefa Serviciului de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă Brăila, pentru luare de mită în formă continuată (73 de acte materiale), Rodica Ţone, medic specializat în medicina muncii în cadrul Serviciului de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă Brăila, pentru luare de mită în formă continuată (72 de acte materiale) şi Cristinel Andreicuţ, medic specializat în medicina muncii în cadrul Serviciului de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă Brăila, pentru luare de mită în formă continuată (8 acte materiale).

Sursa citată arată că, în perioada aprilie - iunie 2015, şefa Serviciului de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă Brăila, Ana Boală, medic specialist de medicina muncii, având ajutorul altor cadre medicale din subordine, dar şi al altor persoane, a acordat grade de handicap în schimbul unor sume de bani (între 50 şi 500 de lei de pacient), persoanelor care nu se încadrează în diagnosticele necesare, astfel încât acestea să poată să obţină pensii de handicap.

Concret, în perioada 27 aprilie - 16 iunie 2015, Ana Boală a primit, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de la 73 de pacienţi pe care i-a consultat în vederea evaluării capacităţii de muncă, diferite sume de bani (direct sau introduse printre înscrisurile aflate în dosarele medicale), produse alimentare şi nealimentare. Banii şi produsele au fost primite în scopul îndeplinirii atribuţiilor sale de serviciu, respectiv pentru examinarea clinică şi pentru analizarea documentelor medicale ale pacienţilor, pentru a stabili gradul de invaliditate al acestora, astfel încât aceştia să beneficieze de pensie de invaliditate ori pentru revizuire medicală sau pentru prelungirea concediului medical peste 180 de zile.

Conform sursei citate, în aceeaşi perioadă şi în acelaşi scop, Rodica Ţone a primit de la 72 de pacienţi pe care i-a consultat în vederea evaluării capacităţii de muncă diferite sume de bani (direct sau introduse printre înscrisurile aflate în dosarele medicale), produse alimentare şi nealimentare.

Marţi, inculpata Cristinel Andreicuţ a primit suma totală de 1.250 de lei, de la opt pacienţi examinaţi în ziua menţionată (între 50 şi 200 de lei de pacient), în scopul îndeplinirii atribuţiilor sale de serviciu, respectiv pentru examinarea clinică şi pentru analizarea documentelor medicale, în vederea obţinerii pensiei de handicap.

Tot marţi, Ana Boală a primit suma de 500 de lei de la un pacient, în scopul anterior menţionat, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane, se arată în comunicatul DNA.

Procurorii DNA au făcut, marţi, percheziţii la Serviciul de expertiză medicală şi recuperarea capacităţii de muncă Brăila, într-un dosar de corupţie, şefa instituţiei, dr. Ana Boala, fiind vizată de anchetă, spuneau surse judiciare.

"Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2013-2015", se arăta într-un comunicat de presă de marţi al DNA.

Percheziţiile s-au desfăşurat în zece locaţii situate în municipiul Brăila, "din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice", conform sursei citate.

În acest caz, procurorii anticorupţie au beneficiat de sprijinul Serviciului Român de Informaţii şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
REŢINERI,
PERCHEZIŢII,
DNA
/actualitate/sefa-serviciului-de-expertiza-medicala-din-braila-si-alte-doua-cadre-medicale-retinute-de-dna-14463158
14463158
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.