♦ Niciun cumpărător la prima licitaţie pentru vânzarea activelor şantierului  Damen Mangalia, la preţul de piaţă de 184 mil. euro ♦ Eşecul primei licitaţii pentru vânzarea şantierului naval Damen Mangalia, după cele două licitaţii eşuate şi la combinatul Liberty Galaţi, ridică un semn de întrebare privind capacitatea industriei de-a găsi investitori pentru salvarea activelor ♦ Are loc un declin industrial generalizat şi problema nu este izolată într-un singur sector ♦ Industriile cu valoare adăugată mică, cu costuri ale energiei mai importante în costurile totale, au avut cel mai mult de suferit în ultimii ani.

Lipsa unui cumpărător la prima licitaţie de vânzare a activelor şantierului naval Damen Mangalia, la preţul de piaţă de 184 mil. euro, prelungeşte incertitudinea viitorului celor peste 1.000  de angajaţi dar şi a activelor ce riscă să se degradeze în lipsă de activitate.

România caută investitori pentru doi coloşi industriali ajunşi în situaţii critice, într-un moment în care Europa vorbeşte despre reindustrializare, autonomie strategică şi consolidarea capacităţilor de producţie.

În timp ce alte state europene susţin financiar industriile strategice şi încearcă să readucă producţia în interiorul Uniunii Europene, România riscă să rămână fără piloni importanţi ai industriei.

Situaţia celor două companii nu este însă un caz izolat, ci reflectă o tendinţă mai amplă care se manifestă de aproape un deceniu.

Dincolo de dificultăţile punctuale ale unor jucători industriali, economiştii avertizează că România pierde treptat baza industrială care a susţinut exporturile, productivitatea şi convergenţa economică.

Ionuţ Dumitru, economist-şef la Raiffeisen Bank, a spus că modelul de creştere al economiei româneşti se concentrează pe deficitul bugetar, consum şi investiţii, model care începe să scârţâie, iar unul din fenomenele mai puţin vizibile, care a început să ridice semne serioase de întrebare privind perspectivele de dezvol­tare pe termen lung, este pierderea acce­lerată a bazei industriale.

Ionuţ Dumitru a explicat în cadrul conferinţei anuale AAFBR că în ultimul deceniu România a înregistrat cea mai amplă reducere a ponderii industriei prelucrătoare în economie dintre statele din Europa Centrală şi de Est, depăşind ca ritm al dezindustrializării Polonia, Cehia şi Ungaria.

„România a avut o contracţie de circa 10 puncte procentuale, de la un 23%-24%, contribuţie la PIB. Astăzi avem un 13%-14% contribuţia la PIB a industriei prelucrătoare. România pierde rapid bază industrială. De ce e importantă industria? Pentru că are un rol esenţial în exporturi, productivitate, inovaţie, salarii mai mari, sustenabile. Fără industrie puternică, în mod clar, convergenţa nu are cum să mai accelereze, nu are decât să încetinească. Şi vedem deja acest lucru în ultimii ani. Dacă ne uităm la scară europeană, modificarea ponderii industriei prelucrătoare în statele UE între 2015 şi 2025, o să vedem că România a avut cea mai mare contracţie, 10 puncte procentuale contracţie a ponderii industriei prelucrătoare comparativ cu Polonia, Cehia sau Ungaria“, a spus Ionuţ Dumitru.

El susţine că industria prelucrătoare este sectorul care generează exporturi şi poate să fie baza creşterii productivităţii pe sectoare economice.

„Declinul industrial este generalizat şi vedem că problema nu este izolată într-un singur sector. Vedem declin al ponderii în valoarea adăugată în mai multe ramuri industriale. Asta sugerează că avem o problemă structurală de competitivitate. Nu este doar un şoc temporar. Industriile cu valoare adăugată mică, cu costuri ale energiei mai importante în costurile totale, au avut cel mai mult de suferit în ultimii ani. Este foarte evident în sectoare precum alimente, băuturi, tutun, textile, îmbrăcăminte, pielărie, produse chimice, lemn, hârtie, tipărire, dar şi în altele. Chiar şi în industria auto. Am avut o deteriorare a contribuţiei la activitatea economică în ultimii ani“, a explicat Ionuţ Dumitru.

Economistul-şef al Raiffeisen pune dezindustrializarea accelerată a României în primul rând pe seama deteriorării competitivităţii, iar unul dintre principalii factori este creşterea costurilor cu energia. Dacă în trecut independenţa energetică reprezenta un avantaj competitiv pentru economia locală, în ultimul deceniu acest avantaj s-a erodat, pe fondul uneia dintre cele mai mari creşteri ale preţurilor la energie din Uniunea Europeană.

Ionuţ Dumitru susţine că datele privind perioada 2015-2025 arată că România se află constant în topul statelor europene în ceea ce priveşte majorarea preţurilor la energia electrică pentru consumatorii non-casnici, indiferent de nivelul consumului.

 În unele categorii de consum, România ocupă chiar primul loc, iar în celelalte se situează pe locurile doi sau trei. Această evoluţie a afectat direct competitivitatea companiilor româneşti, în special a industriilor energointensive, care şi-au pierdut unul dintre principalele avantaje de cost în raport cu concurenţii din regiune.

„Dacă aveam în trecut avantajul competitiv important al independenţei energetice, faptul că ne-au crescut foarte mult preţurile la energie, printre cele mai mari creşteri din Uniunea Europeană, ne-a deteriorat foarte mult competitivitatea. Deci, faptul că aveam un avantaj, că aveam un preţ la energie mai mic, acest avantaj s-a redus puternic, iar sectoarele industriale care au consum mai mare de energie au fost afectate foarte puternic şi evident că un investitor în general se uită când face o investiţie şi la acest aspect legat de costul energiei“, a spus Ionuţ Dumitru.

Totuşi, creşterea accelerată a costurilor cu energia nu este singurul factor care a afectat competitivitatea industriei româneşti. Potrivit lui Ionuţ Dumitru, şi preţurile la gazele naturale au evoluat într-o direcţie similară, România înregistrând unele dintre cele mai mari creşteri din Uniunea Europeană pentru consumatorii noncasnici.

 Impactul s-a resimţit în special în sectoare precum industria chimică, metalurgia sau producţia de materiale, domenii în care gazele reprezintă o componentă importantă a costurilor de producţie şi în care marjele de profit sunt, în general, reduse.

„Dacă ne uităm şi la gaze, pentru consumatorul noncasnic, o să vedem cam aceeaşi imagine. România a avut printre cele mai mari creşteri de preţuri la gaze din Uniunea Europeană, iar sectoarele unde gazul are o contribuţie importantă la costurile de producţie, cum ar fi chimia, metalurgia sau industria materialelor, au avut de suferit din această creştere“, a explicat economistul.

În opinia sa, există o legătură clară între scumpirea energiei şi declinul industriei prelucrătoare. Analizele realizate arată o corelaţie puternică între creşterea preţului la electricitate şi reducerea ponderii industriei în economia României, ceea ce transformă costul energiei dintr-o simplă problemă socială într-un factor care afectează direct competitivitatea economiei.

„Energia nu este doar o problemă socială. Preţul energiei este o problemă majoră de competitivitate economică“, a subliniat Ionuţ Dumitru.

Un alt factor structural identificat de economist este creşterea costurilor cu forţa de muncă într-un ritm superior avansului productivităţii. Acesta atrage atenţia asupra evoluţiei costului unitar al muncii (unit labour cost), indicator care măsoară raportul dintre dinamica salariilor şi cea a productivităţii.

Când salariile cresc mai repede decât productivitatea, costul unitar al muncii creşte, iar competitivitatea se deteriorează , a explicat Ionuţ Dumitru, arătând că această evoluţie a contribuit, alături de scumpirea energiei, la pierderea avantajelor competitive ale industriei româneşti în ultimii ani.

În timp ce Europa încearcă să îşi reconstruiască baza industrială şi să reducă dependenţele externe prin politici de reindustrializare, România riscă să meargă în direcţia opusă. Fără măsuri care să reducă costurile energiei, să readucă în echilibru raportul dintre salarii şi productivitate şi să stimuleze investiţiile în sectoarele cu valoare adăugată ridicată, România va continua să piardă industrie, exporturi şi capacitatea de a recupera decalajele faţă de economiile dezvoltate. Iar într-un context european în care industria revine în centrul strategiilor economice, miza nu mai este doar salvarea unor companii aflate în dificultate, ci păstrarea unui model de dezvoltare care să poată susţine pe termen lung creşterea economică, productivitatea şi nivelul de trai.