RCS&RDS: Postul de radio Digi FM se va lansa pe 11 noiembrie

Autor: Madalina Cerban Postat la 05 noiembrie 2015 116 afişări

Digi FM se va lansa pe 11 noiembrie, înlocuind Info Pro, şi promite să fie radioul românesc cu cele mai multe minute de ştiri şi cu cele mai multe informaţii, potrivit unui anunţ, făcut joi, de compania de telecomunicaţii RCS&RDS.

RCS&RDS îşi va lărgi oferta de produse pe piaţa media românească pe 11 noiembrie, când va lansa Digi FM, cel mai nou post de radio naţional.

"Lansăm un radio pentru ascultătorul cu discernământ, care vrea să fie bine informat: avem ştiri la fiecare oră, avem informaţii în fiecare emisiune, avem voci care au ceva de spus. Şi, nu în ultimul rând, avem muzică ce completează o întreagă experienţă radio de care este, credem noi, nevoie în FM-ul românesc", spune Adina Goriţă, manager de proiect al Digi FM.

Astfel, de la ora 06.00, în fiecare dimineaţă, ascultătorii Digi FM vor putea asculta matinalul "Prima ediţie", cu Bogdan Miu şi Carmen Constantin.

Programul Digi FM va continua, de la 10.00, cu emisiunea "Interactiv", cu Lucian Mîndruţă, în timp ce la prânz va fi difuzat "Business Club FM", cu Stelian Muscalu. Grila Digi FM va cuprinde şi emisiunile "Lumea, după prânz", cu Iulia Verbancu, în timp ce de la 16.00 va fi transmisă emisiunea "Undă verde", cu Cetin Rasit.

Din programul zilnic al Digi FM nu vor lipsi, în fiecare oră, jurnalele de ştiri. Totodată, informaţiile din sport vor fi difuzate la Digi FM de la 20.00 la 21.00.

Pe de altă parte, în weekend, gazdele ascultătorilor Digi FM vor fi Ernest Fazekas, Horia Popescu şi Cristi Dumitrescu.

Digi FM va avea peste 80% acoperire naţională. Digi FM şi Pro FM, aflat la rândul său în portofoliul companiei RCS&RDS, vor asigura cea mai mare acoperire de radiouri private din România, precizează compania de telecomunicaţii.

Detalii despre frecvenţele ProFM şi Digi FM sunt disponibile pe www.digi-fm.ro.

Agenţia MEDIAFAX a relatat încă din 30 octombrie, citând mai multe surse din industria media, că RCS&RDS va lansa, pe 11 noiembrie, postul de radio informativ Digi FM, care va înlocui Info Pro.

Pro FM va continua să realizeze acelaşi program ca şi până în prezent - cu muzică, programe de informare şi de divertisment -, dedicat unui public larg.

RCS&RDS a anunţat, pe 29 mai 2015, că a finalizat preluarea posturilor de radio din România ale companiei Central European Media Enterprises (CME).

RCS&RDS a anunţat iniţial, pe 23 decembrie 2014, că va prelua toate licenţele de radio deţinute de CME în România, respectiv Pro FM, Info Pro, Pro Clasic, Music FM şi Dance FM. Însă, pentru a putea prelua aceste radiouri, RCS&RDS a avut nevoie de acordul Consiliului Naţional al Audiovizualului, în conformitate cu prevederile legislaţiei audiovizualului.

Pe 24 februarie 2015, CNA a aprobat preluarea de către RCS&RDS a tuturor radiourilor deţinute de CME în România - Pro FM, Info Pro, Pro Clasic, Music FM şi Dance FM -, urmând ca Pro FM să aibă în continuare un profil muzical, iar Info Pro să se transforme în reţeaua informativă Digi FM.

Cedarea tuturor acestor licenţe de radio către RCS&RDS a fost echivalentă cu ieşirea CME de pe piaţa de radio din România.

Valoarea tranzacţiei prin care CME a cedat toate radiourile sale din România companiei RCS&RDS nu a fost făcută publică.

Pe de altă parte, în ultimii ani, RCS&RDS şi-a dezvoltat şi propriile televiziuni. Astfel, în prezent compania deţine televiziunea de ştiri Digi 24 HD (cu staţiile aferente din teritoriu), televiziunile de filme Digi Film, televiziunile de sport Digi Sport, dar şi televiziunile de documentare Digi Animal World, Digi Life şi Digi World (cu variantele "secundare" Animal World Channel, Life Channel şi World Channel). De asemenea, RCS&RDS este acţionar la posturile muzicale Music Channel, H!T Music Channel şi UTV.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
DIGI FM,
RCS&RDS,
LANSARE
/actualitate/rcs-rds-postul-de-radio-digi-fm-se-va-lansa-pe-11-noiembrie-14875180
14875180
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.