Rată URIAŞĂ de infectare cu COVID în România în ultimele 24 de ore. Câte persoane au fost depistate pozitiv

Autor: Laura Buciu Postat la 14 septembrie 2020 629 afişări

Rată URIAŞĂ de infectare cu COVID în România în ultimele 24 de ore. Câte persoane au fost depistate pozitiv

În România s-au înregistrat 692 de cazuri noi de COVID-19 şi 22 de decese, în ultimele 24 de ore, anunţă Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Numărul de teste a fost mic, puţin peste 7.000.

De la debutul epidemiei în România, au fost confirmate 104.187 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 43.244 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 11.374 de pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 692 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2.

În urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 201 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până luni, 4.185 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

De duminică, de la ora 10.00 până luni laora 10.00, au fost înregistrate 22 de decese (14 bărbaţi şi 8 femei). Este vorba de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Călăraşi, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Maramureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Vaslui şi Municipiul Bucureşti.

Dintre acestea, cinci decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, şase decese la categoria de vârstă 60-69 ani, şapte la categoria de vârstă 70-79 ani şi patru decese la categoria de peste 80 de ani.

21 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi.

În spitale, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.134. Dintre acestea, 456 sunt internate la ATI.

Până luni, la nivel naţional, au fost prelucrate 2.088.975 de teste. Dintre acestea 7.331 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 4.854 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.477 la cerere.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
coronavirus,
deces,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.