PSD-ALDE vrea să mai privatizeze încă o dată Petrom. Tăriceanu: “Statul trebuie să vândă un pachet de până la 8% din acţiuni”.

Postat la 24 iunie 2019 300 afişări

Preşedintele ALDE Călin-Popescu Tăriceanu a afirmat astăzi că o nouă şedinţă a coaliţiei va avea loc în această săptămână, iar printre temele care urmează a fi abordate se numără şi vânzarea de către statul român a unui pachet de 8% din OMV Petrom, una dintre cele mai mari companii din România.

PSD-ALDE vrea să mai privatizeze încă o dată Petrom. Tăriceanu: “Statul trebuie să vândă un pachet de până la 8% din acţiuni”.

“Suntem în situaţia de a discuta, au câştigat în instanţă salariaţii Petrom o acţiune în baza căreia au dreptul să cumpere acţiuni Petrom. Acest lucru este, într-adevăr, prevăzut în legea de privatizare a Petrom. Statul trebuie să vândă un pachet de până la 8%. Este o problemă puţin complicată pentru că trebuie să vedem cui vindem: celor care erau acţionari la data privatizării, mie aşa mi s-ar părea normal, sau numai celor de astăzi”, spune Tăriceanu citat de Agepres.

Potrivit unor calcule ZF, 8% din pachetul de 20,6% pe care statul român prin Ministerul Energiei îl are la Petrom valorează 1,8 miliarde de lei la preţurile curente de tranzacţionare.

Tăriceanu menţionează că instanţa nu a precizat cui trebuie să vândă statul. “Şi aceasta este o chestiune tehnică, care ţine numai de Guvern, dar am pus-o pe ordinea de zi ca o problemă care trebuie rezolvată, şi probabil că avem şi altele”.

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
petrom,
vanzare,
pachet,
tariceanu

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.