Protest USR: Iohannis a promis „România educată”, dar a livrat „România eşuată”

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 11 septembrie 2023 20 afişări

Parlamentari ai USR au protestat, luni, în faţa Palatului Cotroceni. „ După 9 ani de mandat Iohannis, avem însă o Românie eşuată”, afirmă senatorul Ştefan Pălărie.

Protest USR: Iohannis a promis „România educată”, dar a livrat „România eşuată”

„Pentru mai bine de 2,9 milioane de copii a început astăzi un nou an şcolar sub semnul eşecului şi al haosului. Părinţii, copiii şi profesorii sunt tot mai nemulţumiţi, în timp ce Guvernul PSD-PNL, girat de preşedintele Iohannis, taie din finanţările pentru sistemul de educaţie, în loc să taie din sinecuri şi de la speciali”, potrivit unui comunicat de presă.

În acest context, parlamentari ai USR au protestat în faţa Palatului Cotroceni.

„Preşedintele Iohannis, venit pe un val de popularitate, a promis că vom avea o Românie educată. După 9 ani de mandat Iohannis, avem însă o Românie eşuată. Elevii sunt nemulţumiţi pentru că au fost tăiate bursele şi pentru că sunt încă bâjbâieli legate de decontarea transportului. Părinţii sunt nemulţumiţi pentru că, de la marile promisiuni de reformă, am ajuns să discutăm astăzi despre testarea în masă a elevilor şi cum să-i pedepsim pe copii, în loc să ne facem treaba la graniţele României şi în lupta cu traficanţii de droguri. Profesorii sunt şi ei nemulţumiţi şi nu au încredere că Guvernul PSD-PNL va livra ceea ce a promis şi anume o nouă lege a salarizării, salarii decente şi motivante. Avem un eşec generalizat”, a declarat senatorul USR Ştefan Pălărie.

Parlamentarii USR reclamă că România nu mai are nicio universitate în Top 1.000 la nivel mondial.

„Am vrut să tragem astăzi încă un semnal de alarmă. În şcoala românească situaţia este mult mai gravă decât în urmă cu 9 ani. Actualul preşedinte este un profesor care şi-a ratat menirea şi, pe tot parcursul sesiunii parlamentare, parlamentarii USR vor continua să lupte pentru soluţiile corecte în sistemul de educaţie”, a precizat senatoarea USR Silvia Dinică.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
usr,
protesct,
cotroceni

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.