Printr-un parteneriat istoric, un lanţ de retail deschide 400 de magazine în România. Unde vor fi amplasate
OMV Petrom şi Auchan Retail România anunţă acordul de extindere a parteneriatului pentru deschiderea de magazine de proximitate MyAuchan în staţiile de distribuţie Petrom. Reprezentanţii celor două companii îşi propun ca, în următorii cinci ani, reţeaua de magazine MyAuchan din reţeaua Petrom să ajungă la un număr de 400 de unităţi.
Zona de magazin existentă în cadrul staţiei de distribuţie carburanţi va fi reamenajată şi va propune clienţilor comerţul de proximitate MyAuchan. Remodelările magazinelor sunt programate să fie realizate pe parcursul următorilor ani.
În funcţie de suprafaţa staţiei, pe rafturi se vor găsi până la 2.500 de produse dintr-o gamă variată: de la produse alimentare, inclusiv produse proaspete, fructe şi legume, până la produse non-alimentare, precum cosmetice, detergenţi, produse pentru bebeluşi şi accesorii auto, la preţuri MyAuchan net avantajoase pentru comerţul de acest tip derulat în benzinării.
Staţiile Petrom vor intra într-un amplu proces de modernizare care, pe lângă amenajarea de magazine MyAuchan, include înlocuirea elementelor de identitate vizuală, precum şi lucrări exterioare în zona pompelor şi în cea a serviciilor adiacente (spălătoria de maşini, alimentarea cu GPL).
În plus, în cadrul a cinci staţii-pilot de distribuţie, se vor crea culoare rapide, respectiv pompe la care se poate achita direct, cu cardul sau cu telefonul mobil.
Cooperarea dintre OMV Petrom şi Auchan Retail România, un concept nou pentru piaţa din România, a început în anul 2017 cu o fază-pilot în care au fost deschise magazine de proximitate MyAuchan în staţii de distribuţie marca Petrom, atât din zone urbane, cât şi în zone rurale din România. În această fază, s-a urmărit testarea modelului de afaceri şi evaluarea potenţialului acestei colaborări.
La finalul lui 2019, OMV Petrom şi Auchan Retail România aveau deschise 17 magazine de proximitate MyAuchan în staţiile de distribuţie marca Petrom.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro